Justiție

Cazul celor opt ucraineni depistați ascunși într-un camion la vamă: Un moldovean de 29 de ani ar fi implicat

Un cetățean moldovean, în vârstă de 29 de ani, ar fi organizat șederea migranților pe teritoriul R. Moldova și tranzitarea acestora către statele Uniunii Europene (UE). Tânărul este implicat în cazul depistat la începutul lunii ianuarie, la vama Palanca, când opt persoane intenționau să pătrundă ilegal pe teritoriul R. Moldova, fiind ascunse într-un camion cu marfă.

Fapta a fost descoperită în timpul controlului de frontieră asupra unui camion care, conform actelor prezentate, transporta marfă din Ucraina spre Republica Moldova, potrivit Poliției de Frontieră.

La volanul camionului se afla un cetățean moldovean în vârstă de 44 de ani. În urma analizei de risc, mijlocul de transport a fost direcționat către un control suplimentar. Ulterior, șoferul a încercat să transfere persoanele ascunse într-un al doilea camion, care era condus de un conațional cu vârsta de 43 de ani. În camion se aflau deja bunurile personale ale acestora, însă acțiunea a fost stopată de echipa de control. În urma verificărilor, au fost depistați cei opt bărbați, cetățeni ai Ucrainei.

În urma măsurilor întreprinse de către polițiștii de frontieră, a fost acumulat probatoriul necesar, iar cei trei cetățeni moldoveni implicați au fost reținuți, iar ulteriori plasați în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, persoanele depistate au solicitat azil în Republica Moldova, conform procedurilor legale în vigoare.

Potrivit informațiilor preliminare, fiecare migrant urma să achite suma de 12.000 de dolari pentru trecerea ilegală a frontierei și deplasarea ulterioară. Datele acumulate indică faptul că acțiunea ar fi fost organizată de o grupare criminală transfrontalieră, cu membri activi atât pe teritoriul R. Moldova, cât și al Ucrainei.

Acțiunile de urmărire penală continuă sub coordonarea Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea completă a activității infracționale, cu respectarea strictă a principiului prezumției de nevinovăție.

Poliția de Frontieră menționează că își reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră, acționând constant pentru securitatea frontierei de stat și securitatea cetățenilor.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult