Politic

Bolojan și Merz, apel pentru avansarea Republicii Moldova spre UE: „Nu putem dezamăgi cetățenii moldoveni”

Republica Moldova rămâne o prioritate strategică pentru România, iar stabilitatea Chișinăului și parcursul său european au un impact direct asupra securității întregii regiuni. Declarația a fost făcută de premierul României, Ilie Bolojan, în cadrul vizitei oficiale de două zile efectuate în Germania, unde a avut o întrevedere cu cancelarul federal Friedrich Merz.

Potrivit premierului român, sprijinul pentru Republica Moldova trebuie privit inclusiv prin prisma securității Flancului Estic și a regiunii Mării Negre, într-un context marcat de războiul din Ucraina și de riscuri sporite la adresa stabilității regionale, notează Adevărul.

„Republica Moldova este o prioritate strategică pentru România. Stabilitatea Chișinăului și parcursul său european au impact asupra întregii regiuni”, a declarat Ilie Bolojan, menționând rolul esențial al Uniunii Europene în acest proces.

Premierul a menționat că deschiderea cât mai rapidă a negocierilor de aderare ale Republicii Moldova la UE ar transmite un semnal important atât pentru cetățeni, cât și pentru securitatea regională. În opinia sa, „dacă s-ar deschide negocierile pentru aderare, ar fi cel mai mare câștig pentru Republica Moldova”.

La rândul său, cancelarul german Friedrich Merz a reafirmat sprijinul ferm al Berlinului pentru drumul european al Republicii Moldova și pentru cetățenii care susțin acest parcurs.

„Vrem să păstrăm deschis drumul Moldovei către Europa. Pe cetățenii moldoveni care își doresc drumul european nu îi putem dezamăgi”, a declarat Friedrich Merz.

În cadrul discuțiilor de la Berlin, Ilie Bolojan a menționat că România și Germania împărtășesc aceeași viziune privind necesitatea restabilirii păcii și securității în regiune și susțin toate eforturile pentru o pace justă și durabilă în Ucraina. Premierul român a precizat că apărarea aeriană reprezintă una dintre prioritățile României, iar contribuția Germaniei în acest domeniu este „necesară și apreciată”.

În acest context, cancelarul german a menționat rolul României în apărarea NATO și pe Flancul Estic.

„România este țara care ne apără pe toți, iar flancul sudic al NATO trebuie apărat mult mai bine în viitor. De aceea supraveghem spațiul aerian al României cu avioane Eurofighter și vrem să continuăm acest drum”, a afirmat Friedrich Merz.

Ilie Bolojan a punctat faptul că România și Germania pot consolida cooperarea bilaterală dacă se concentrează pe rezultate concrete, având o bază solidă, interese comune și capacitatea de a se susține reciproc în cadrul Uniunii Europene. Potrivit acestuia, discuțiile cu partea germană vor continua și la București, cu accent pe pașii concreți care trebuie făcuți, inclusiv în ceea ce privește securitatea regională și sprijinul pentru Republica Moldova.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult