Veaceslav Platon, audiat prin videoconferință în dosarul lui Stoianoglo

Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo nu ar fi luat mită de zeci de milioane de lei pentru a-l elibera din detenție în vara anului 2021, afirmă controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, care a depus, pe 5 februarie, mărturii, prin videoconferință, în dosarul fostului șef al Procuraturii Generale.
Platon s-a conectat din clădirea Ambasadei Republicii Moldova din Marea Britanie pentru a participa, prin videoconferință, la ședința de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Alexandr Stoianoglo este învinuit, printre altele, că, în calitate de șef al Procuraturii Generale, ar fi facilitat ilegal renunțarea la capetele de acuzare împotriva lui Platon în dosarul care vizează frauda bancară, fapt ce a dus la eliberarea acestuia din detenție în iunie 2021.
Potrivit rechizitoriului, Stoianoglo ar fi acționat în interesul unui grup criminal, orchestrând revizuirea sentinței lui Platon, fapt care a dus la eliberarea acestuia din detenție și, ulterior, la părăsirea țării. Procuratura a susținut că această „clemență” nu ar fi fost gratuită: soția lui Stoianoglo ar fi devenit beneficiara unor companii ucrainene controlate anterior de Platon, o tranzacție evaluată la peste 63 de milioane de lei, mascată sub formă de mită.
În timpul audierilor din 5 februarie, Platon a negat aceste acuzații. Acesta a declarat că întreaga poveste ar fi fost o acțiune coordonată pentru discreditarea fostului procuror general.
În context, controversatul om de afaceri, cercetat la rândul său în mai multe dosare și fugit la Londra din vara anului 2021, a acuzat de „incompetență” procurorii care s-au ocupat de dosarul său penal.
Totodată, el a declarat că îl cunoaște pe Alexandr Stoianoglo din anul 2009, perioadă în care ambii erau deputați în Parlament.
Pe parcursul audierii, magistrații și procurorii i-au cerut în repetate rânduri lui Platon să se refere strict la obiectul cauzei penale și să evite comentariile generale, precum și impunerea unor condiții instanței privind modul de desfășurare a procesului.
Amintim că Alexandr Stoianoglo este învinuit de corupție pasivă, pentru acceptarea unor avantaje ilegale, abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale, precum și fals în declarații.
În același dosar sunt vizați și doi procurori de la Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, care, potrivit anchetatorilor, ar fi acționat de comun acord cu fostul procuror general, facilitând eliberarea din detenție a lui Veaceslav Platon, condamnat la 18 ani de închisoare în dosarul privind frauda bancară, pe 20 aprilie 2017.
Cei vizați neagă acuzațiile.
Alexandr Stoianoglo a fost demis din funcția de procurorul general prin decret prezidențial, în septembrie 2023, iar în urma alegerilor din 28 septembrie 2025 a devenit deputat pe listele Blocului „Alternativa”, condus de primarul Chișinăului, Ion Ceban.
CITIȚI ȘI: