Justiție

Plahotniuc va fi adus forțat în instanță pentru a depune mărturii în dosarul „kuliok”

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, nu s-a prezentat la ședința de miercuri, 11 februarie, în dosarul „kuliok”, în care fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, este judecat pentru corupere pasivă și acceptarea finanțării Partidului Socialiștilor din surse ilicite.

Instanța a anunțat că a primit un proces-verbal de refuz din partea lui Plahotniuc, precum și o cerere prin care acesta a informat că nu poate fi prezent pe 11 februarie în insanță, întrucât are stabilită o altă ședință de judecată în dosarul privind frauda bancară, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Totodată, el a transmis că ar fi disponibil să se prezinte peste două–trei săptămâni în fața magistraților ca să depună mărturii în acest caz.

Procurorii au declarat că își mențin solicitarea privind audierea acestuia în calitate de martor.

În aceste condiții, instanța a dispus aducerea silită a lui Vladimir Plahotniuc pentru următoarea ședință, programată pentru 17 februarie.

În lipsa sa, ședința de la Curtea Supremă de Justiție a continuat cu examinarea probelor din dosar.

Precizăm că și la ședința anterioară, din 10 februarie, completul de judecată a examinat două înregistrări video apărute anterior în spațiul public. Imaginile surprind momentul în care Plahotniuc îi întinde lui Igor Dodon o sacoșă neagră, în prezența lui Serghei Iaralov. Dodon refuză s-o ia, spunând să i-o „transmită lui Cornel”, care trebuie să „dea luni salariile”.

Procurorul de caz a susținut în instanță că în discuțiile surprinse ar fi fost menționate sume cuprinse între 600 și un milion de euro, bani destinați întreținerii Partidului Socialiștilor, în schimbul unei coaliții guvernamentale cu democrații.

Totodată, acuzarea a afirmat că anumite acțiuni ar fi fost discutate și aprobate de Dmitri Kozak de la Moscova, fapt recunoscut, în acele înregistrări, de către socialist.

Igor Dodon a respins constant acuzațiile, iar apărarea a susținut că imaginile ar fi fost trucate și a invocat nereguli legate de ridicarea sistemului de supraveghere care a surprins înregistrările.

Instanța a solicitat și audierea lui Serghei Iaralov, însă, potrivit datelor Poliției de Frontieră, acesta nu a mai intrat în Republica Moldova de aproximativ cinci ani.

Amintim că dosarul „kuliok” a fost reluat de la zero în noiembrie 2025, după schimbarea unuia dintre magistrați.

Dacă va fi găsit vinovat de corupere pasivă și acceptarea finanțării ilegale a partidului, Igor Dodon riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult