Cinci persoane, trimise în judecată pentru aducerea ilegală a ucrainenilor în R. Moldova: Venituri ilegale de 230 de milioane de lei

Cinci persoane din stânga Nistrului au fost trimise în judecată pentru că ar fi ajutat peste 100 de cetățeni ucraineni apți de luptă să fugă din Ucraina și să intre în R. Moldova prin regiunea transnistreană, ajungând ulterior în Uniunea Europeană. În total, inculpații ar fi obținut din această „afacere” un profit estimat la aproximativ 230 de milioane de lei.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), schema a fost inițiată în 2022. Activitatea grupului s-a intensificat în 2024, tranzacțiile fiind realizate preponderent prin criptomonede.
Clienții ar fi fost recrutați prin aplicația Telegram, iar tariful perceput era cuprins între 4.000 și 10.000 de dolari de persoană.
Printre cei cinci inculpați se numără și organizatorul grupului, aflat în arest preventiv. Ceilalți patru membri se ocupau, în grupuri de două persoane, de transportul migranților și, respectiv, de spălarea banilor obținuți ilegal. Unii au fost reținuți în iulie 2025.
Instanța a dispus sechestru pe peste 750.000 de lei din conturi în criptomonede ale unuia dintre membrii grupului, responsabil de conversia fondurilor în valută tradițională, precum și pe mijloace de transport evaluate la aproape jumătate de milion de lei.
Potrivit procurorilor, inculpații, cu vârste între 34 și 43 de ani și originari din Tighina și Tiraspol, foloseau metode sofisticate de ascundere a activităților infracționale, inclusiv comunicații criptate.
Migranții erau ghidați prin Telegram și WhatsApp pentru a evita posturile de control din Ucraina și pentru a traversa ilegal frontiera prin regiunea din stânga Nistrului. Ulterior, aceștia erau transportați către Chișinău sau alte localități, de unde complicii îi conduceau spre România.
PCCOCS are în gestiune peste 50 de cauze penale suplimentare și urmează să anunțe în căutare alți trei co-organizatori.
Potrivit PCCOCS, în total grupul investigat este alcătuit din peste 20 de membri: patru erau specializați în tranzacții cu criptomonede și spălarea banilor, iar 14 acționau în calitate de „călăuze”.
Anterior, în ianuarie 2025, doi membri ai grupului fuseseră condamnați pentru fapte similare, iar alte două dosare vizând grupul au fost trimise în judecată în 2025, inclusiv un caz privind doi taximetriști – tată și fiu.
De asemenea, PCCOCS a aplicat sechestru pe criptomonede în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei într-un alt dosar privind transportarea a peste 200 de ucraineni.
În 2026, suma sechestrată a crescut cu peste 500.000 de lei. Organizatorul grupului, reținut în Spania, a fost eliberat sub control judiciar, ceea ce ar fi permis continuarea activităților infracționale, motiv pentru care procurorii au cerut extrădarea sa în R. Moldova.
CITIȚI ȘI: