Cuptor de lut, monede din secolul XVI și o cruciuliță de bronz – urmele unei seliști medievale la Vălcineț
Pe malul drept al Bâcului, la circa 2.3 kilometri sud de satul Vălcineț, arheologii au descoperit urmele unei așezări din secolele XV–XVI, posibil chiar vatra veche a localității de astăzi. Descoperirea a fost făcută în cadrul cercetărilor preventive realizate pe traseul gazoductului Ungheni–Chișinău.
Situl era cunoscut încă din 1962, când lucrările la digul iazului din zonă au distrus parțial un cimitir mai vechi și au semnalat existența unei așezări medievale. Cercetările sistematice au fost reluate în 2017–2018 de Agenția Națională Arheologică, iar rezultatele au fost publicate în volumul „Arheologia Preventivă în Republica Moldova”, vol. V (Chișinău, 2024).
În teren au fost identificate urmele clare ale unei locuiri: un cuptor de lut cu diametrul de aproximativ 1.35 metri, o groapă de deservire pentru combustibil, două șanțuri orientate nord-vest – sud-est și o groapă menajeră. În stratul de cultură, la o adâncime de circa 0.6 metri, au fost găsite fragmente ceramice, oase de animale și bucăți de lut ars din bolta cuptorului.
Printre descoperiri se numără o monedă poloneză din timpul regelui Sigismund al II-lea August (1548–1572), un mangâr otoman din vremea sultanului Suleiman I, un inel și două catarame de bronz, un ac de cusut, o pensetă, o fusaiolă și o cruciuliță pectorală turnată din bronz, decorată cu chipul lui Hristos și busturi de sfinți. Toate acestea conturează viața de zi cu zi a unei comunități rurale medievale.
Directorul Agenției Naționale Arheologice subliniază importanța acestor investigații:
„Cercetările arheologice preventive realizate pe traseul gazoductului Ungheni–Chișinău au permis investigarea unei așezări medievale târzii de la Vălcineț, contribuind semnificativ la cunoașterea istoriei locale și regionale din perioada consolidării Țării Moldovei. Descoperirile – cuptor de lut, complexe gospodărești, ceramică, monede și piese de podoabă – confirmă existența unei seliști din secolele XV–XVI, posibil chiar vatra veche a satului actual.”
Potrivit aceleiași surse, cazul demonstrează rolul esențial al cercetărilor preventive în marile proiecte de infrastructură:
„Acest caz demonstrează, încă o dată, importanța cercetărilor arheologice preventive în cadrul marilor proiecte de infrastructură, care permit documentarea și protejarea patrimoniului arheologic înainte ca lucrările de excavare să ducă la distrugerea irecuperabilă a vestigiilor istorice.”
Pe baza inventarului arheologic, în special a monedelor, locuirea a fost încadrată cronologic în secolele XV–XVI. Specialiștii nu exclud ca această seliște – numită convențional Vălcineț III – să fie legată de politica de colonizare rurală menționată într-un hrisov din 17 iulie 1436, emis de Ilie și Ștefan, fiii lui Alexandru cel Bun, în care este amintită zona de la „gura Volcinețului”.
Chiar dacă prima atestare documentară sigură a satului Vălcineț datează din 12 iunie 1616, descoperirile arheologice arată că viața pe aceste meleaguri este mai veche. Ceramica lucrată la roată, lipsa vaselor smălțuite și obiectele de podoabă indică o comunitate rurală bine închegată, conectată la drumurile comerciale ale epocii, dar ancorată în viața agricolă a văii Bâcului.
Cercetătorii subliniază că investigațiile viitoare ar putea aduce noi clarificări privind evoluția satului medieval din interfluviul Prut–Nistru. Până atunci, seliștea de la Vălcineț rămâne o mărturie discretă, dar grăitoare, a unei comunități care a trăit, a muncit și s-a rugat aici acum mai bine de cinci secole.
CITIȚI ȘI:
