Justiție

Cetățeanul turc implicat în omorul din sectorul Râșcani, eliberat din penitenciar. PCCOCS cere revenirea în arest preventiv

Presupusul organizator al omorului la comandă, comis în iulie 2024 pe terasa unui local din sectorul Râșcani al capitalei, a fost eliberat din penitenciar și plasat în arest la domiciliu, anunță vineri, 20 februarie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Procurorii precizează că au contestat imediat măsura dispusă de instanță și solicită revenirea inculpatului în arest preventiv, în penitenciar.

Este vorba despre Hassan Toper, cetățean al Turciei, acuzat de implicare în omorul intenționat al lui Eren Izzet, comis în iulie 2024, în plină zi, pe terasa unui local din sectorul Râșcani.

Crima a avut loc în jurul orei prânzului, când un atacator cu fața acoperită s-a apropiat de victimă pe o trotinetă sau bicicletă electrică și a tras mai multe focuri de armă, după care a fugit de la fața locului.

Victima, Eren Izzet, cetățean turc în vârstă de 41 de ani, a decedat la scurt timp.

Potrivit anchetatorilor, omorul a fost unul la comandă, planificat timp de peste o lună.

Făptașul direct, Kemel Armagan, cetățean turc, a părăsit Republica Moldova după crimă și a fost anunțat în căutare internațională, ulterior fiind reținut în Turcia.

Hassan Toper este acuzat că ar fi avut un rol principal în organizarea și coordonarea crimei, inclusiv în închirierea apartamentului și supravegherea victimei. Acesta a fost reținut inițial în Marea Britanie, în august 2024, ulterior extrădat în Republica Moldova în noiembrie 2025 și plasat în arest preventiv.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult