Procuror din Bălți, eliberat din funcție după un scandal legat de refuzul testării alcoolscopice

Procurorul Ion Crișciuc, din cadrul Procuraturii Bălți, Oficiul Glodeni, a fost eliberat din funcție în urma unei decizii a Colegiului de Disciplină și Etică al Consiliului Superior al Procurorilor, aprobate la finele săptămânii trecute.
Cazul a fost examinat după ce, la începutul anului curent, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora procurorul ar fi fost oprit în trafic, pe 13 ianuarie 2026, fiind suspectat că ar fi condus automobilul în stare de ebrietate.
Potrivit materialelor analizate de Colegiu, acesta ar fi refuzat atât testarea cu aparatul Drager, cât și prelevarea probelor biologice.
Incidentul a fost documentat de poliție și mediatizat de presă.
Colegiul a precizat că a analizat situația strict sub aspect disciplinar și deontologic, fără a se pronunța asupra eventualei răspunderi penale, aceasta fiind de competența altor organe abilitate.
În urma examinării probelor, membrii Colegiului au constatat că, prin comportamentul său, procurorul a încălcat obligațiile de conduită ireproșabilă și principiile de etică profesională.
Colegiul de Disciplină și Etică al Consiliului Superior al Procurorilor a reținut abaterea disciplinară prevăzută de articolul 38 litera f) din Legea cu privire la Procuratură – „atitudine nedemnă și manifestări care aduc atingere onoarei, probității profesionale și prestigiului Procuraturii”.
Sancțiunea aplicată este cea mai severă prevăzută de lege în astfel de cazuri – eliberarea din funcția de procuror.
Hotărârea poate fi contestată la Consiliul Superior al Procurorilor în termen de 15 zile lucrătoare de la pronunțare.
Menționăm că, a doua zi după incident, procurorul a depus cerere de demisie.
Poliția a inițiat o cauză penală pe numele lui Ion Crișciuc.
CITIȚI ȘI:
- Procurorul din Glodeni, care ar fi fost prins beat la volan, a depus cerere de demisie
- Procuror din R. Moldova, eliberat din funcție pentru abateri care au dăunat securității și ordinii publice
- Procuror demis după hărțuirea unei studente. CSP: „Orice comportament care afectează demnitatea umană este inacceptabil”
- Un procuror din capitală, sancționat disciplinar pentru hărțuire sexuală