Justiție

Declarațiile martorului secret în dosarul lui Plahotniuc: Confirmă mecanismele de ascundere a fondurilor, spun procurorii

Un investigator sub acoperire a documentat activitatea financiară gestionată de Vladimir Plahoniuc, iar declarațiile acestuia au fost citite, pe 26 februarie, în ședința de judecată. În timp ce procurorii consideră relevante informațiile prezentate de martorul secret, apărarea a contestat valoarea lor probatorie și a solicitat expertize și audieri suplimentare.

Vlad Plahotniuc nu s-a prezentat la ședința de astăzi, invocând necesitatea de a se pregăti pentru etapa dezbaterilor judiciare, în dosarul în care este inculpat pentru implicare în „furtul miliardului”.

Potrivit procurorului de caz, Alexandru Cernei, informațiile oferite de investigatorul sub acoperire se înscriu coerent în tabloul probator deja administrat în instanță, confirma mecanismele financiare și activele atribuite inculpatului și întăresc acuzațiile formulate.

„Au fost date citirii declarațiile martorului care a avut calitatea de investigator sub acoperire în cadrul cauzei penale. Aceste declarații confirmă amplu anumite circumstanțe ale cauzei care au fost, la fel, coroborate și cu alte probe cercetate în cadrul ședinței de judecată - înscrisuri, probe materiale și chiar cu declarațiile altor martori”, a afirmat procurorul.

Cernei a subliniat că declarațiile martorului secret probează modul în care ar fi fost organizată activitatea financiară atribuită inculpatului, distribuirea responsabilităților între persoane și firme, precum și metodele prin care ar fi fost disimulată identitatea beneficiarului real al banilor sustrași din sistemul bancar și proveniența sumelor direcționate prin companii din diferite state.

„Confirmă bunurile sau activele care erau deținute de către inculpat la acea etapă. Pe o parte din aceste bunuri a fost aplicat sechestru, iar prin acele declarații se stabilește că anume inculpatul era beneficiar efectiv al acelor companii. La fel, confirmă și episodul ce ține de procurarea acelui avion, modalitatea de operare a tranzacțiilor, cine au fost persoanele responsabile și companiile implicate”, a detaliat acuzatorul de stat.

Referitor la persoanele menționate de investigator, Cernei a spus că mai mulți dintre cei implicați au, la rândul lor, statut procesual în cauze conexe - fie în calitate de inculpați, fie de persoane deja condamnate, iar alții sunt cercetați penal.

Procurorul a acuzat apărarea de încercări de a tergiversa procesul, examinarea probelor fiind aproape de final, după ce avocații lui Plahotniuc au formulat, la ședința de astăzi, mai multe solicitări: două excepții de neconstituționalitate, cererea de efectuare a unei expertize financiar-contabile și IT complexe, precum și audierea a cinci persoane indicate în relatarea investigatorului.

Rogac: Mărturia nu poate sta la baza unei sentințe

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a respins acuzațiile privind încercarea de a tergiversa procesul și a punctat că informațiile oferite de investigator nu ar fi suficiente pentru a susține o eventuală condamnare.

„Apărarea consideră că declarațiile martorului sub acoperire nu pot fi puse la baza unei sentințe, dat fiind faptul că unele circumstanțe și fapte invocate de către acest martor nu sunt probate prin alte mijloace de probă. Codul de procedură prevede expres că, în cazul în care nu se completează cu alte probe, declarațiile citite în instanță nu pot fi puse la baza sentinței”, a afirmat Rogac.

Apărătorul a adăugat că analiza tehnică solicitată ar fi necesară pentru clarificarea unor erori de calcul și a unor diferențe de peste 6.5 milioane de dolari, constatate în anumite situații financiare, precum și pentru verificarea existenței soldurilor și a documentelor primare, inclusiv mesaje SWIFT și ordine de plată.

„Nu cred că o expertiză o să dureze mult. Expertiza nu suspendă examinarea cauzei și continuăm cu examinarea. Inculpatul, neavând acces la calculator, a făcut calculele manual în 10-15 zile”, a declarat avocatul.

În ceea ce privește cele cinci persoane a căror audiere a fost solicitată, Rogac a precizat că acestea sunt menționate în relatarea investigatorului și că apărarea a formulat cererea după ce conținutul declarațiilor a fost făcut public în ședință. Potrivit acestuia, identitatea lor este cunoscută doar din materialele dosarului, iar, dacă instanța va admite solicitarea, vor fi depuse demersuri pentru a le aduce în fața completului de judecată.

Dacă instanța va respinge solicitările apărării, procesul ar urma să intre în etapa dezbaterilor judiciare, care vor preceda deliberarea și pronunțarea unei sentințe în această cauză de rezonanță.


Procurorii îl acuză pe Vlad Plahotniuc că ar fi beneficiat de mijloace financiare sustrase din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială în valoare totală de peste 39.28 de milioane de dolari și peste 3.5 milioane de euro.

Fostul lider democrat ar fi folosit banii obținuți din creditele bancare frauduloase acordate de cele trei bănci în interes personal - pentru achiziționarea unui avion de model Embraer Legacy 650, zboruri charter, procurări de bunuri mobile și imobile, achitarea diverselor servicii (juridice, medicale, turistice, reparații și construcții etc.), investiții în afaceri, organizarea de evenimente, precum și achitarea unor datorii.

Plahotniuc respinge acuzațiile potrivit cărora el ar fi orchestrat schema devalizării sistemului bancar.

Fostul politician riscă de la opt până la 15 ani de închisoare.

Vladimir Plahotniuc este cercetat penal și în alte patru cauze penale care vizează un alt episod din frauda bancară, escrocheriile de la „Metalferos”, procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte și în cazul cunoscut drept „dosarul kuliok”, în care este vizat și ex-președintele Igor Dodon.

Într-un alt dosar, deschis în 2026, i se impută confecționarea, deținerea și utilizarea de acte de identitate false.

Vladimir Plahotniuc a fost extrădat pe 25 septembrie 2025 în R. Moldova din Grecia, după mai bine de șase ani și trei luni de la fuga sa din țară.

Acesta este încarcerat la Penitenciarul nr. 13 din capitală, unde este deținut într-o celulă separată.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult