Corespondență Dan Alexe | Strâmtoarea Ormuz și economia lumii printr-o pâlnie
Prețul gazelor naturale din Europa a crescut, pe 2 martie, cu peste 50% în urma atacului SUA-Israel asupra Iranului, ceea ce a determinat deja gigantul QatarEnergy să oprească producția de gaze naturale lichefiate (GNL).
Prețurile petrolului și, într-o măsură mai mică, prețul aurului, valoare sigură pentru investitori, au crescut și ele. Navigația este acum blocată în Strâmtoarea Ormuz în urma operațiunii comune americane și sraeliene împotriva Iranului. Aproximativ o cincime din gazul natural lichefiat al lumii trece pe această rută, provenind în principal din Qatar.
Strâmtoarea Ormuz
S-a tot repetat imaginativ și metaforic că Strâmtoarea Ormuz ar fi „robinetul” prin care Golful Persic se conectează la restul lumii. În realitate, comparația cu o pâlnie ar fi mai potrivită: este vorba de un culoar maritim îngust între Iran și Oman care leagă Golful Persic de Marea Arabiei.
Importanța geopolitică a strâmtorii vine dintr-un fapt brut (precum petrolul transportat pe acolo): prin Ormuz trec volume uriașe de energie, iar alternativele sunt puține. Se estimează că, în 2024, au tranzitat prin strâmtoare, în medie, circa 20 de milioane de barili pe zi, adică echivalentul a circa 20% din consumul global de lichide petroliere.
De aici decurge primul efect economic: chiar și riscul blocării (și nu doar blocajul în sine) se traduce rapid în prețuri ce cresc potențial incontrolabil.
Astfel, într-un episod tensionat din iunie 2025, indicele Brent, referința internațională pentru petrol, a reacționat imediat negativ la toate incertitudinile. Iar acum, pe fondul escaladării, de la finalul lunii februarie - începutul lui martie 2026, piețele au primit din nou „lecția Ormuz”: declarațiile iraniene privind închiderea strâmtorii și amenințările la adresa navelor comerciale amplificând temerile unui nou șoc energetic.
„Lecția Ormuz” trimite la „Criza Strâmtorii Ormuz” din 2012, când iranienii au efectuat o serie de exerciții navale și teste cu rachete balistice. O coaliție de țări (Franța, Regatul Unit și Statele Unite) a răspuns atunci prin trimiterea unei flotile de nave de război pentru a descuraja orice încercare iraniană de a bloca strâmtoarea, totul culminând cu un embargou impus de Uniunea Europeană, interzicând exporturile de petrol iranian către Europa din 23 ianuarie 2012.
Al doilea efect major al unei noi crize în momentul de față ar ține de gaz: Ormuz nu este doar despre petrol, ci aproximativ o cincime din comerțul mondial cu GNL a tranzitat tot prin această strâmtoare în 2024, provenind în principal din Qatar. Lucrul contează enorm, deoarece GNL-ul e „combustibilul de echilibrare” al multor sisteme energetice: când gazul se scumpește sau lipsește, asta se propagă în electricitate, industrie (chimie, îngrășăminte) și, în final, și în inflație.
Iranul poate, astfel, afecta grav economia mondială, deoarece are la îndemână o panoplie întreagă de instrumente, de la „soft” la „hard”. Astfel, Iranul reprezintă o amenințare credibilă permanentă asupra navigației. Chiar dacă o închidere totală a trecătorii ar fi greu de menținut mult timp, simpla creștere a riscului poate opri sau încetini traficul, iar armatorii și traderii reacționează imediat la asta. Vin apoi costurile de asigurare și transport. În asemenea crize, asigurătorii pot retrage acoperiri sau pot majora primele, iar asta se repercutează în tarife și în întârzierile logistice. Nici nu trebuie scufundate zeci de petroliere ca să se blocheze piața; este suficientă incertitudinea repetată, care ar împinge companiile să evite ruta, ocolind întregul continent african, de pildă.
Efectele s-ar agrava, astfel, în lanț: scumpirea petrolului s-ar reflecta asupra combustibililor, apoi în transport, agricultură și produse manufacturate. În economiile mari, asta complică politica monetară (dobânzi mai ridicate pentru a menține inflația), deci criza poate lovi în investiții și consum.
Intervine apoi un soi de șantaj al distribuției geografice. Se estimează că aproximativ 84% din țițeiul/condensatul și circa 83% din GNL-ul care trec prin Ormuz merg spre Asia, cu China, India, Japonia și Coreea de Sud printre cei mai expuși cumpărători. Acest lucru înseamnă că o criză în Ormuz nu lovește „uniform”: Asia se află în prima linie, iar Europa va resimți prin prețurile globale și competiție pe cargouri.
Există rute alternative?
Există, însă sunt limitate. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au, e drept, o infrastructură care poate ocoli Strâmtoarea Ormuz, dar, în caz de criză, capacitatea disponibilă de transport în aceste condiții ar coborî la cca 2.6 milioane de barili pe zi - mult sub cele circa 20 de milioane de barili pe zi care tranzitează în mod obișnuit prin strâmtoare. Cu alte cuvinte: există unele supape, însă nu și un al doilea „robinet” de aceleași dimensiuni ca cel actual.
Concluzia sceptică (și utilă): Iranul nu are nevoie să „închidă” total Ormuz ca să perturbe economia mondială. E suficient să facă ruta actuală riscantă și imprevizibilă. În energie, imprevizibilitatea se taxează imediat.
Cum poate fi afectată R. Moldova
Chiar dacă Republica Moldova nu este un importator direct de petrol din Orientul Mijlociu, o criză permanentă în Strâmtoarea Ormuz - cu scumpiri puternice ale petrolului și gazelor la nivel global - ar avea totuși efecte palpabile asupra economiei sale, prin câteva canale clare:
- Creșterea prețurilor la energie și importuri
Republica Moldova nu are resurse energetice importante proprii și este puternic dependentă de importuri de combustibili fosili, inclusiv petrol, gaz și energie electrică. Prin urmare, o creștere globală a prețului petrolului și produselor petroliere - cauzată de incertitudinea legată de tranzitul prin strâmtoarea Ormuz – ar duce la scumpirea carburanților, gazelor și energiei electrice în Moldova.
Acest lucru s-ar traduce în costuri mai mari pentru transport, agricultură și industrie, cu efecte secundare la nivelul prețurilor pentru consumatori și la inflație internă.
- Amplificarea inflației și presiuni asupra bugetului
Prețurile mai mari la energie și la produsele importate (care depind de transport maritim global și prețuri la țiței) pun presiune pe inflație. Pentru o economie mică și deschisă ca a Moldovei, acest lucru înseamnă: costuri mai ridicate pentru întreprinderi; presiuni asupra bugetului (subvenții sau sprijin pentru populație); dificultăți pentru firmele mici și mijlocii care depind de transport și energie.
Astfel de șocuri au arătat deja, în trecut, cum R. Moldova poate vedea accelerări ale costului vieții și presiuni asupra politicilor monetare. În iarna 2024–2025, Moldova a trecut printr-o criză majoră când Rusia a oprit livrările de gaz și mulți consumatori au rămas fără energie, inclusiv în regiunea transnistreană, unde centralele dependente de gaz rusesc erau principale surse de electricitate.
Astfel de perturbații se propagă întotdeauna în prețul produselor alimentare, materii prime și bunuri manufacturate, afectând costurile firmelor și puterea de cumpărare a populației.
Pe scurt, o criză de energie la nivel global se transmite, iar țările mici și dependente de importuri precum Republica Moldova sunt printre cele mai sensibile la astfel de șocuri, riscând chiar și perturbări sociale.
CITIȚI ȘI:
