Procesul lui Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie, va fi reluat după demisia judecătoarei Arina Ialanji

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat demisia judecătoarei Arina Ialanji, de la Judecătoria Chișinău, începând cu 4 martie. Astfel, procesul în care fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, este acuzat de trădare de patrie va fi pornit de la zero.
Demisia Arinei Ialanji a fost aprobată în ședința CSM din 3 martie, cu zece voturi, în absența magistratei. Prezentând proiectul, Aliona Miron, membră a CSM, a precizat că cererea a fost depusă pe 24 februarie.
Livia Mitrofan, membră a CSM, a menționat că Arina Ialanji i-a fost colegă și că a decis să părăsească sistemul în contextul procedurilor de vetting, la fel ca judecătorii Nicolae Corcea și Cristina Cheptea, ale căror demisii au fost aprobate în aceeași ședință.
„Este alegerea lor și o respectăm. Aș vrea să subliniez că regret plecarea lor și le urez succes în continuare. Am avut o colaborare fructuoasă la Judecătoria Chișinău”, a declarat Mitrofan.
Menționăm că cei trei magistrați sunt printre cei 16 judecători notificați pe 5 februarie despre inițierea evaluării externe. Arina Ialanji și Nicolae Corcea au informat Comisia de Evaluare a Judecătorilor despre intenția de a demisiona, în timp ce Cristina Cheptea nu a depus documentele solicitate.
Procedura de evaluare continuă cu judecătorii Tatiana Bivol, Angela Vasilenco, Vasilisa Muntean, Veaceslav Cernalev, Viorelia Grigoraș, Olga Bejenari, Liliana Cușca, Ana Bologan, Alina Gorceac, Valeriu Curicheru, Vladislav Negru, Elizaveta Buzu și Sergiu Ciobanu.

Procesul lui Ion Creangă, aflat pe masa judecătoarei Arina Ialanji din noiembrie 2024, ajunsese la ultima etapă, cea a pledoariilor. Președintele CSM, Sergiu Caraman, a explicat că, în cazul dosarelor judecate de un singur magistrat, dacă acesta demisionează, cauza este redistribuită aleatoriu unui alt judecător, iar examinarea se reia de la început.
Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, demis în decembrie 2025, la aproape un an și jumătate după ce a fost reținut în dosarul de trădare de patrie, este acuzat că ar fi transmis informații secrete unui angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, primind pentru aceasta sume între 500 și 2.000 de dolari.
Creangă pledează nevinovat. Acesta rămâne sub control judiciar, ultima prelungire a măsurii fiind pe 16 ianuarie, pentru 60 de zile.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă între 15 și 20 de ani de închisoare.
CITIȚI ȘI: