Un alt protest a fost organizat în capital de către Mișcarea Națională pentru Popor; Președintele Greciei a ajuns la Chișinău; Dorin Recean pleacă la București; Republica Moldova va opera zboruri regulate în Anglia și Irlanda de Nord
Un grup de persoane a blocat astăzi la amiază pentru câteva ore intrarea și ieșirea în municipiul Chișinău, în preajma localității Stăuceni, invocând faptul că poliția a interzis participarea acestora la o acțiune de protest organizată de Mișcarea pentru Popor. A fost necesară intervenția mascaților pentru deblocarea traseului.
După ce au fost convinși de oamenii legii să deblocheze traseul, manifestanții au urcat în autocare și s-au deplasat spre centrul capitalei pentru a-și continua acțiunile de protest.

Ajunși în fața primăriei Capitalei, reprezentanții Mișcării Naționale pentru Popor au încercat să rupă cordonul polițiștilor pentru a merge în Piața Marii Adunări Naționale. Văzând că nu reușesc, aceștia au instalat o scenă improvizată, au scandat lozinci, iar la final au votat și o rezoluție în care au solicitat micșorarea bugetului Armatei Naționale, dar și demisia premierului Dorin Recean.
Reprezentanții puterii califică manifestația de astăzi ca un element al Războiului Hibrid care face parte din planul de destabilizare a ordinii publice.
Vizita președintei Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou, începută astăzi la Chișinău, va da un nou impuls cooperării bilaterale moldo-elene atât pe plan politic, cât și sectorial. Declarația a fost făcută pentru Radio Moldova de ambasadorul Republicii Moldova la Atena, Andrei Popov.
Prim-ministrul Dorin Recean va efectua prima sa vizită peste hotare în România
Premierul Dorin Recean va efectua, miercuri, 1 martie, o vizită la București, unde va avea întrevederi la Palatul Cotroceni cu președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Victoria cu omologul său român Nicolae Ciucă, precum și la Palatul Parlamentului, întrevederi bilaterale cu Alina Gorghiu, președinta interimară a Senatului și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților a României, anunță serviciul de presă al Guvernului de la Chișinău.
Un proiect de lege care prevede substituirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în actele legislative a fost înregistrat în Parlament de către un grup de deputați PAS. Opoziția parlamentară critică inițiativa. Modificările sunt necesare, chiar dacă întârziate, consideră experții.
Mai mulți moldoveni, blocați pe aeroportul Dusseldorf din Germania
Mai mulți moldoveni, dar și cetățeni ai altor state, au rămas blocați astăzi pe aeroportul din Dusseldorf, din Germania. Potrivit unei pasagere, compania Air Moldova, care operează acest zbor, nu ar fi achitat anumite taxe, iar din acest motiv, aeronava nu poate să decoleze.
Republica Moldova va opera zboruri regulate din și spre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, potrivit unui acord a cărui semnare a fost aprobată astăzi de cabinetul de miniștri. Astfel, vor fi asigurate premisele necesare creării unei piețe unice pentru transportul aerian între aceste țări, ceea ce va încuraja și competiția pe piață, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija.
Autoritățile de la București sunt în proces de ratificare a Acordului dintre Republica Moldova și România, astfel încât să fie implementat cât mai curând mecanismul de control pe o singură direcție la punctul de trecere a frontierei moldo-române, Leușeni-Albița. Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco a menționat astăzi că aplicarea acestui mecanism va reduce timpul de așteptare la frontieră.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat astăzi apelul către Turcia și Ungaria de a ratifica protocolul de aderare al Suediei și Finlandei la Alianță, anunță DPA. Într-o conferință de presă comună, la Helsinki, cu premierul finlandez Sanna Marin, înaltul oficial al NATO a anunțat că săptămâna viitoare va avea loc la Bruxelles o reuniune tripartită Turcia-Suedia-Finlanda, în contextul înregistrării unor progrese.
Statele membre din Consiliul UE au decis să prelungească pînă la 28 februarie 2024 , măsurile restrictive legate de represiunea internă din Belarus și de sprijinul regimului pentru războiul împotriva Ucrainei, scrie caleaeuropeana.ro.
Decizia a fost luată pe baza unei evaluări anuale și având în vedere gravitatea persistentă a situației interne din țară și implicarea continuă a Belarusului în agresiunea rusă împotriva Ucrainei.
METEO
Pe 1 martie, se prevede cer variabil , fără precipitații. Vântul va sufla din Nord-Est, de la slab la moderat, presiunea atmosferică va fi ridicată. Valorile minime de temperatură se vor încadra între -2 și -7 grade, cele maxime între +4 și +9 grade.