Acte falsificate expediate peste hotare. Un tânăr de 21 de ani, reținut pentru 30 de zile

Un grup infracțional specializat în falsificarea documentelor oficiale, care imitau acte emise de instituții publice din R. Moldova și din mai multe state europene a fost deconspirat de Poliția de Frontieră. Un tânăr de 21 de ani ar fi avut rolul de intermediar, fiind responsabil de transmiterea actelor falsificate către destinatari aflați peste hotare, prin intermediul coletelor neînsoțite.
Actele falsificate purtau însemnele unor instituții publice din Republica Moldova, România, Italia, precum și din alte state europene. Acestea ar fi fost confecționate cu scopul de a fi utilizate în diverse situații, inclusiv pentru inducerea în eroare a autorităților competente.
În baza autorizațiilor emise de instanța de judecată, polițiștii de frontieră au efectuat percheziții la domiciliul și în automobilul tânărului suspect. În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe obiecte și mijloace de probă.
Inițial, tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 72 de ore. Ulterior, la demersul procurorului de caz, instanța de judecată a dispus aplicarea măsurii preventive de arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, el beneficiază de prezumția nevinovăției.
Polițiștii de frontieră continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea persoanelor care sunt implicate.
CITIȚI ȘI:
Procurorul de caz în dosarul lui Plahotniuc, evaluat pozitiv, pentru a doua oară, de Comisia Vetting
Expertiză psihiatrică: Presupusul criminal în serie de la Beriozchi nu suferă de tulburări psihice
Peste șase kilograme de droguri, descoperite într-un autocar la vama Leușeni. Șoferul a fost reținut
Un cuțit în spate soțului: Femeie din capitală, condamnată la nouă ani de închisoare