31 de ani de la războiul de pe Nistru
Se împlinesc 31 de ani de la de la declanșarea, pe 2 martie 1992, a acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova. Aproximativ 30 de mii de persoane, militari, polițiști și voluntari au luat parte la conflictul armat, circa 300 de persoane și-au pierdut viața în timpul luptelor, iar zeci de persoane sunt date dispărute până astăzi. Pe parcursul acestor ani au avut loc negocieri în diverse formate, dar conflictul transnistrean nu a fost soluționat. Pe teritoriul regiunii transnistrene continuă să staționeze trupele armatei a 14-a a Federatiei Ruse, iar în depozitul militar de la Cobasna se estimează că s-ar păstra circa 20 de mii de tone de muniții, zonă controlată de facto de Rusia și unde autoritățile Republicii Moldova nu au acces.
Conflictul politic a început încă în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei „Republica Moldovenească Nistreană”, la 2 septembrie. Pe data de 2 noiembrie au fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii din sediile administrative din Dubăsari. Pentru restabilirea ordinii în Dubăsari, au fost trimise subunități ale Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău. În acea zi, pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populația civilă, în timpul cărora s-au înregistrat victime.
Pe data de 2 martie 1992, după ce la New York, la sediul ONU, a fost arborat drapelul Republicii Moldova, devenind membră a Organizației, au avut loc primele altercații între separatiști și reprezentanții forțelor de ordine de la Chișinău.
În cele 4 luni de ostilități, cele mai grele lupte s-au dat pe platourile de la Cocieri, Coșnița și la Tighina.
La 21 iulie 1992 Republica Moldova și Federația Rusă au semnat o Convenție cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova. Cu toate acestea, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic, permițându-i să supraviețuiască și conferindu-i un anumit grad de autonomie vis-a-vis de Republica Moldova. În anul 2005 a fost lansat formatul de negocieri 5+2, pentru reglementarea diferendului transnistrean. Republica Moldova și Transnistria – părți în conflict, mediatori – OSCE, Federația Rusă și Ucraina, observatori – SUA și UE, dar părțile așa și nu au ajuns să discute soluții pentru reglementarea politică a conflictului. În prezent, din cauza războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina, acest format de negocieri nu mai este viabil. Au loc reuniuni ale reprezentanților politici de la Chișinău și Tiraspol în formatul 1+1.
În iulie 2002, OSCE, împreună cu mediatori ruși și ucraineni au semnat un document care conținea premise pentru reunificare Moldovei într-o federație. Așa numitul Plan Kozak, prevedea, printre altele, staționarea trupelor rusești pe teritoriul regiunii transnistrene pentru încă 20 de ani, fapt ce a determinat autoritățile de la Chișinău să respingă acest plan, inclusiv în urma protestelor stradale.
La 22 iunie 2018, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat proiectul de rezoluție propus de Republica Moldova privind „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”. Totuși, în pofida obligațiilor asumate de Rusia la Summit-urile OSCE din 1999 și 2001, trupele rusești staționează în continuare pe teritoriul moldovenesc, iar în regiunea transnistreană, în depozitul de la Cobasna rămân aproximativ 20 de mii de tone de muniție, care reprezintă un pericol sporit de securitate în special în condițiile actuale.
Chișinăul optează în continuare pentru reglementarea pașnică a conflictului, cu acordarea unui statut special regiunii transnistrene, în timp ce Tiraspolul cere recunoașterea independenței regiunii cu o posibilă aderare la Federația Rusă.
