Politic

INTERVIU Dacian CIOLOȘ, europarlamentar: Ne dorim ca Republica Moldova să înceapă negocierile de aderare la UE cât mai repede posibil

Domnule Dacian Cioloș, la Chișinău s-a desfățurat cea de a 10-a reuniune a Adunării Parlamentare a Parteneriatului Estic, Euronest. Este pentru prima oară când oficiali din țările membre ale acestui format și ai Parlamentului European se reunesc în Republica Moldova. Care a fost contextul acestui eveniment?

Republica Moldova este una din țările foarte active în cadrul Parteneriatului Estic, a și căpătat statutul de țară candidate pentru aderare la UE. Știm care este situația din Ucraina, atacată de Rusia, iar Republica Moldova este la frontieră și cu Ucraina, dar și cu Uniunea Europeană. Deci, o discuție despre viitorul Parteneriatului Estic aici la Chișinău, mi se pare firească și de fapt, acesta și este subiectul dezbaterii – despre viitorul celor 6 țări membre ale Parteneriatului Estic, care sunt în situații diferite, cu așteptări diferite. Una din întrebări este cum să redefinim acest parteneriat, pentru ca el să fie în continuare atractiv și util pentru țările membre?

În cadrul acestei reuniuni Euronest s-a discutat despre situația din regiune, deci despre impactul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina asupra securității regionale, dar și despre perspectiva europeană, în primul rând a Ucrainei și Republicii Moldova, dar și a Georgiei. Și aici am să vă rog să vă referiți, în primul rând, la Republica Moldova. Care sunt șansele de a începe în această toamnă negocierile de aderare, pentru că acesta este obiectivul urmărit?

În primul rând, vreau să spun că suntem cu toții îngrijorați de tentativele Federației Ruse de destabilizare a ordinii guvernamentale de la Chișinău, pe care le-am simțit în ultimul timp, evidențiate și de doamna președintă Maia Sandu. Am văzut o schimbare de guvern în Republica Moldova și semnalul pe care l-am înregistrat e și acela că s-a dorit un guvern care să vină și cu o mai puternică capacitate de a asigura securitatea, dincolo de nevoia de reforme și de progres în dezvoltarea economică. Astfel, mesajul pe care l-am transmis anterior și l-am reiterat la Chișinău este că Republica Moldova poate conta pe Uniunea Europeană, inclusiv în asigurarea securității sale. De altfel, acum este o discuție la nivel European, între miniștrii de externe ai UE, pentru organizarea unei misiuni civile în Republica Moldova care să ajute la toate măsurile de securitate pe care Republica Moldova trebuie să le ia. Și semnalul foarte clar pe care vrem să-l dăm este că susținem un regim democratic în Republica Moldova, pentru că o talpă rusească cu acest regim autocrat pe care îl vedem acum la Kremlin ar însemna nu doar menținerea Republicii Moldova în sub-dezvoltare, dar și menținerea ei cu capul plecat, de teamă ca nu cumva să supere marele vecin. Aceată nu adduce decât sărăcie pentru oameni, insecuritate și instabilitate. Iar noi, UE, ne dorim o Republică Moldovă democratică în care oamenii să poată să trăiască în prosperitate. Sigur, este o perioadă mai dificilă acuma și din punct de vedere a costurilor vieții, a nesiguranței, a prețurilor la energie. S-au investit foarte mult în ultimul an pentru conectarea Republicii Moldova la sistemul energetic european și la electricitate, dar și la aprovizionarea cu gaze și vom continua aceste investiții. Evident, ne dorim să putem începe negocierile de aderare cu Republica Moldova și cu Ucraina cât mai repede posibil și pentru asta am avut întâlniri și cu noul prim-ministru, și cu ministrul agriculturii, cu speaker-ul Parlamentului în Republica Moldova, cu doamna președinte Maia Sandu. Am discutat și despre cum putem ajuta nu doar Uniunea Europeană în general, dar România în special, cum putem ajuta Republica Moldova ca să avanseze cu pregătirea pentru începerea negocierilor, cu creșterea capacității administrative cu transpunere a legislației. Republica Moldova are avantajul că o mare parte din legislația europeană e deja tradusă în limba română și poate fi transpusă rapid. Negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea fi, ar putea începe în această toamnă în condițiile în care va îndeplini condiționalitățile puse de Uniunea Europeană.

Și cum apreciați îndeplinirea acestor nouă condiționalități pentru a putea începe negocierile de aderare?

Eu știu că guvernul precedent a făcut eforturi foarte mari pentru a avansa pe multe domenii. Aceste eforturi știu că vor fi continuate de guvernul actual. Eu vă spun sincer, pe mine, ca om politic mă interesează ca toate aceste eforturi, reforme să se vadă și în bunăstarea oamenilor, pentru că dincolo de toate procedurile administrative și birocratice de care trebuie să ținem cont, important e ca oamenii să simtă că apropierea de Uniunea Europeană e una benefică pentru ei și cred că Guvernul trebuie să aibă în vedere, în primul rând, acele reforme și acele decizii care au un impact direct și asupra oamenilor. De altfel, am încurajat primul-ministru și președintele Parlamentului Republicii Moldova să insiste la nivel European, și eu o să fac asta cu toată greutatea pe care o am acolo, de fost comisar european, de fost prim-ministru al României, acuma membru al Parlamentului European, pentru ca Acordul de Liber Schimb Cuprinzător și Aprofundat, în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană să fie îmbunătățit pentru Republica Moldova și să putem da acces liber a cât mai multor produse moldovenești pe piața europeană. Aceasta este o modalitate de a dezvolta și economia în Republica Moldova, de a crea locuri de muncă, de a aduce valută în Republica Moldova și mai ales de a atrage investitori din Uniunea Europeană care să investească în capacități de producție în Republica Moldova. Și vor face asta dacă vor știi că au acces apoi și pe piața europeană. Și, evident, mă gândesc în primul rând la produse agroalimentare, unde Republica Moldova excelează, dar mă gândesc și la alte sectoare. Am văzut după ce când eram comisar european pentru agricultură, am liberalizat accesul vinului moldovenesc pe piața europeană. Cum a evoluat calitatea vinului din Republica Moldova și astăzi găsim relativ ușor vin moldovenesc pe piața europeană, care se vinde bine. La fel aș vrea să facem și cu alte produse, cu fructe, legume din Republica Moldova.

În perioada când erați comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, ați susținut Republica Moldova ca să obțină cote mai mari pentru exporturi și vreau să vă întreb dacă Republica Moldova a reușit să fructifice aceste avantaje care erau, cel puțin, la acea perioadă. Producătorii moldoveni au acoperit acele cote?

Vă spuneam despre sectorul vitivinicol, pentru care am liberalizat comerțul. Deci, am eliminat orice cotă, în așa fel încât Republica Moldova să poată exporta atâta vin cât poate pe piața europeană, fără limită. Aici am observat o evoluție clară a acestui sector și din punct de vedere al calității vinului și al investițiilor, inclusiv a investițiilor europene. În momentul de față, într-adevăr, sunt cote care nu sunt folosite suficient, deoarece lipsesc capacități de producție pentru produse care să corespundă standardelor europene, să poată fi comercializate pe piața europeană și de asta eu le propun colegilor europeni ca pentru mai multe produse, inclusiv anumite fructe sau produse procesate din fructe sau din produse agricole, să eliminăm complet cotele, pentru că eliminarea cotelor ar da o perspectivă pentru un investitor care vrea să vină să investească într-o unitate de procesare aici, dacă el știe că își va putea exporta produsul în România, în Polonia, în Germania, în Franța, unde va găsi piață fără limite, va veni să facă o investiție. Dacă știe că sunt anumite bariere și anumite limite, nu face investiția asta. Și atunci producătorii din Republica Moldova, cu capacitatea limitată de a atrage capital pe care au acuma, poate că nu pot îndeplini toată cota respectivă. Dar dacă se asociază un parteneriat cu deținător de capital din Uniunea Europeană, eu cred că capacitatea de export a Republicii Moldova va crește și asta e ceea ce propun la nivel european și pentru ce mă bat și sper să putem obține în perioada imediat următoare, pentru că sigur nu vom putea liberaliza piața pentru produsele din Ucraina complet. Ucraina e foarte mare, e o țară foarte mare, cu cantități mari de produse care pot perturba piața europeană. Dar Republica Moldova are dimensiune mai mică și oricât ar produce Republica Moldova, nu se pune problema să dezechilibreze piața europeană. În schimb, posibilitatea asta de export a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană poate să însemne foarte mult pentru economia țării.

Ipotetic vorbind, dacă Republica Moldova nu îndeplinește cele nouă condiționalități ale Uniunii Europene ce se va întâmpla? Care vor fi următorii pași în relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană?

Nu se întâmplă nimic special. Fiecare țară care are statutul de țară candidată începe negocierile și apoi avansează negocierile, în funcție de gradul de pregătire pe care îl are. Deci, în momentul în care Republica Moldova va îndeplini condițiile respective, vom avea toate argumentele să insistăm politic pentru începerea negocierilor de aderare, pe fiecare capitol în parte. Un obiectiv pentru care ne batem noi în Parlamentul European este să convingem Comisia Europeană și statele membre ca odată începute negocierile de aderare, pe măsură ce sunt finalizate capitole de negociere, țările candidate să poată să integreze deja politicile europene, să aibă acces la fonduri europene, să aibă acces, cum spuneam, la piața europeană în mod progresiv. Să nu așteptăm finalizare a tuturor negocierilor și semnarea Tratatului de aderare, pentru ca Republica Moldova să aibă acces, de exemplu, la politica agricolă comună, la politica de coeziune, la libera circulație a persoanelor, capitalului, a serviciilor. Deci, aceste libertăți, cum le spunem, 4 libertăți europene - libera circulație a serviciilor, a capitalului, a persoanelor și a bunurilor să se poată face pe măsură ce capitolul acesta de negociere se închide. Deci, de asta e și interesul Republicii Moldova să se organizeze cât mai bine ca să poată să-și alinieze legislația, instituțiile, ca apoi să poată să beneficieze de apropierea de Uniunii Europeană și de integrarea în Uniunea Europeană.

Republica Moldova și Ucraina au același statut – țări candidate pentru aderare la UE. Este diferență în îndeplinirea condiționalităților de către aceste două țări?

Republica Moldova are restanțe la unele capitole. Sigur, depinde de Republica Moldova și de instituțiile de aici, de decidenții de aici, să ia măsurile în așa fel încât să nu mai rămână în urmă. Dar cum am spus, Ucraina este într-o situație specială acuma, pentru că e în război. Ucraina este o țară de câteva ori mai mare decât Republica Moldova. Deci, eu cred că Republica Moldova, fără a se compara cu o altă țară sau cu alta, important e să știe exact ce vrea și aic semnalele politice sunt foarte clare din partea președintei Maia Sandu. Am văzut și din partea prim-ministrului Dorin Recean, a conducerii Parlamentului Republicii Moldova. Important este să vedem acuma că aceste declarații se transpun și în practică și aici puteți conta pe tot sprijinul României, indiferent că vorbim de partide la putere sau de partide în opoziție sau de societatea civilă. Una este cert, cu toții ne dorim să vedem Republica Moldova cât mai repede în Uniunea Europeană și să putem da jos frontierele exact în felul acesta apropiând Republica Moldova de Uniunea Europeană, integrând Republica Moldova pe piața comună, dând acces produselor așa cum au acces persoanele pe piața europeană, capitalurile, serviciile, investițiile ș.a.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult