Aproape 200 de mii de morți: Dimensiunea reală a foametei organizate de sovietici în RSS Moldovenească
R. Moldova își comemorează anual, în cea de-a treia sâmbătă din luna aprilie, victimele foametei din 1946 - 1947. Datele de arhivă și constatările istoricilor indică faptul că înfometarea populației din perioada sovietică a fost o politică organizată, care a provocat moartea a circa 200.000 de oameni și a afectat profund structura socială și identitară a societății. În acest an, se împlinesc 80 de ani de la declanșarea foametei organizate de sovietici în RSS Moldovenească.
Potrivit cercetărilor istorice, memoria colectivă a foametei include trei episoade majore: 1921–1922, 1932–1933 și 1946–1947.
Prima foamete pe teritoriul actual al Republicii Moldova a fost în anul 1921 și, atunci, numai în regiunea Tiraspol au avut de suferit peste 60 de mii de țărani, arată datele de arhivă, consultate de Teleradio-Moldova.
În perioada anilor 1932 - 1933, în contextul Holodomorului organizat de ruși în Ucraina, mii de locuitori au încercat să fugă peste Nistru și, pe 23 februarie 1932, numai din satul Olănești autoritățile sovietice au împușcat 40 de fugari.
Cea mai devastatoare a fost foametea din 1946 - 1947, descrisă de istorici drept o acțiune deliberată a regimului sovietic. Potrivit lor, foametea organizată din 1946 - 1947 în RSSM de autoritățile sovietice a distrus fundamentele naționale, sociale și economice ale satului basarabean, iar această politică i-a silit pe țărani să accepte colectivizarea, comunizarea și sovietizarea.
Istoricul Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a Arhivelor (ANA), a demonstrat, cu documente de arhivă care vizează foametea din Moldova Sovietică din 1946 - 1947, că tragedia nu a fost doar un accident climatic, ci un fenomen organizat politic.
Deși în 1946 a existat o secetă severă, aceasta nu explică mortalitatea uriașă, remarcă el. Istoricul subliniază că regimul stalinist a menținut cote de colectări de cereale nerealiste și statul a extras cu forța ultimele rezerve de hrană ale țăranilor pentru a îndeplini planul de colectare, lăsând populația fără nicio resursă de supraviețuire.
În timp ce în RSS Moldova oamenii mureau de foame, Uniunea Sovietică exporta cereale către țări din blocul socialist, precum Polonia sau Cehoslovacia, pentru a-și consolida influența politică, și păstra stocuri strategice masive în rezervele de stat, care ar fi fost suficiente pentru a opri foametea, dar care nu au fost deblocate pentru salvarea basarabenilor.
Potrivit lui Igor Cașu, foametea a servit ca instrument pentru frângerea rezistenței țăranilor, întrucât a facilitat colectivizarea forțată care a urmat, deoarece un țăran înfometat și lipsit de proprietate era mult mai ușor de controlat de către stat. Totodată, această politică a urmărit distrugerea elitei rurale.
Istoricul susține că, prin prisma documentelor de arhivă care arată indiferența și chiar premeditarea autorităților, foametea din 1946–1947 întrunește criteriile unei crime împotriva umanității. Potrivit directorului ANA, rata mortalității în Moldova a fost cea mai mare din întreaga URSS tocmai pentru că aici regimul dorea să „disciplineze” o populație recent anexată și considerată nesigură din punct de vedere ideologic.
Presa din Republica Moldova a fixat, de-a lungul timpului, numeroase mărturii ale supraviețuitorilor despre cum le-au fost „măturate podurile” și despre cadavre zăcând pe ulițele statului, răpuse de foamete.
Deși a provocat circa 200 de mii de victime în RSS Moldovenească, trauma foametei a fost mult timp ascunsă: puterea sovietică a interzis discutarea publică a tragediei, iar generații întregi au trăit fără posibilitatea de a comemora oficial victimele.
Ziua de comemorare a victimelor foametei organizate din anii 1946–1947 a fost instituită oficial în Republica Moldova în anul 2022, ca un act de recuperare a memoriei și de asumare a trecutului.
CITIȚI ȘI:
