Revista presei

Revista presei | R. Moldova, lider în implementarea reformelor între statele candidate la aderarea la UE. Aderare în 2028 sau 2030?

Presa națională scoate în prim plan ultimele aprecieri făcute de oficiali europeni eforturilor întreprinse de R. Moldova în parcursul său de aderare la UE. De pe primele pagini ale publicațiilor naționale mai aflăm că UE a prelungit sancțiunile împotriva persoanelor implicate în acțiuni de destabilizare a R. Moldova.

R. Moldova și Ucraina conduc cursa reformelor pentru UE, iar Chișinăul e pe primul loc, titrează agenția IPN, care o citează pe comisara europeană petru extindere, Marta Kos. În cadrul unei reuniuni cu membrii Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Marta Kos a menționat că R. Moldova înregistrează o rată de implementare a reformelor de 93%, fiind urmată de Ucraina, cu 87%. Aceste cifre plasează cele două state mult înaintea altor candidați pentru aderare, cum este cazul Serbiei, care se află pe ultimul loc cu un progres de doar 30%, menționează oficialul european, citat de presa de la Chișinău.

2028 sau 2030? Moldova 1 publică precizările vicepremierei pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, despre anul în care R. Moldova ar putea adera la UE. Republica Moldova își propune să devină stat membru al Uniunii Europene în 2030, însă pentru atingerea acestui obiectiv autoritățile trebuie să finalizeze negocierile și să semneze tratatul de aderare până în 2028, astfel încât statele membre să aibă timp să îl ratifice. Cristina Gherasimov a explicat că diferența dintre cei doi ani vehiculați în spațiul public, ține de procedurile tehnice obligatorii la nivel european. Potrivit oficialului, ratificarea tratatului în parlamentele naționale durează, în medie, aproximativ doi ani. Pentru a ajunge la această etapă, Chișinăul trebuie să încheie negocierile cu Bruxelles-ul până la sfârșitul anului 2027 sau cel târziu la începutul lui 2028, a declarat oficiala în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Reformele în justiție sunt esențiale pentru parcursul european al țării noastre, iar Republica Moldova trebuie să accelereze viteza de implementare a acestora pentru a demonstra că are o justiție consolidată. Declarații în acest sens au fost făcute de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, citată de Moldpres. „E nevoie de foarte multă muncă, de o schimbare a mentalității, inclusiv a noastră, la nivel de cetățeni, în special când vorbim despre corupție. Este vorba despre o altă cultură în sistemul justiției, unde legea stă în capul mesei și nu banul care vine în buzunarul judecătorului sau procurorului. Deci, acestea sunt, probabil, reformele cele mai ambițioase”, a punctat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, la emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova. Cristina Gherasimov a subliniat că Guvernul va accelera în următoarele luni procesul de transpunere a legislației europene. Pe lângă asta, potrivit oficialului, este nevoie, totodată, să demonstrăm nu doar că am adoptat legile, dar și că ele funcționează, atrage atenția agenția de știri.

UE prelungește sancțiunile împotriva lui Șor, Plahotniuc, Guțul și altor agenți de influență ruși care au țintit destabilizarea R. Moldova, titrează portalul Deschide.md. În prezent, regimul de sancțiuni al UE se aplică pentru 23 de persoane și 5 entități, precizează sursa citată. Potrivit Consiliului UE, persoanele și entitățile incluse pe listă sunt supuse înghețării activelor. De asemenea, acest cadru interzice punerea de fonduri sau resurse economice la dispoziția celor incluși pe listă. De la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, eforturile de destabilizare a Republicii Moldova s-au intensificat, ceea ce, potrivit oficialilor europeni, reprezintă o amenințare directă și la adresa securității frontierelor externe ale Uniunii Europene, notează publicația.

Socialistul Igor Dodon, cercetat penal în mai multe dosare, susține că i-ar fi spus frac în față lui Vladimir Putin că dânsul nu este policitian „pro-rus”, ci „pro-moldavski”, iar acest lucru îl va readuce la guvernare, transmite Ziarul Național. În același timp, Dodon anticipează o criză profundă în R. Moldova, în urma căreia va ajunge la guvernare, în locul Maiei Sandu și Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), observă publicația. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unui podcast realizat de Gheorghe Gonța, precizează autorul articolului.

Serghei Șoigu, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei și fost ministru al Apărării, a declarat marți că sute de mii de cetățeni ruși din regiunea separatistă Transnistria s-ar afla sub amenințare, acuzând autoritățile de la Chișinău și Kiev de acțiuni „nechibzuite și iresponsabile”, transmite Realitatea. Într-un interviu acordat publicației Komsomolskaya Pravda, oficialul rus a avertizat că Moscova este pregătită să intervină pentru protejarea propriilor cetățeni. „Dacă va fi nevoie, Rusia va lua toate măsurile necesare și va folosi toate metodele disponibile pentru a-i proteja, în temeiul constituției. Nu trebuie exclus nimic”. Declarațiile vin pe fondul amplificării tensiunilor dintre Chișinău și Tiraspol, notează Realitatea.

Veridica descifrează un nou fals promovat de propaganda rusă de război: Europa produce drone pentru atacuri teroriste împotriva Rusiei. Printre obiectivele acestor narațiuni, potrivit Veridica, sunt: Intimidarea societăților europene; delegitimarea sprijinului occidental pentru dreptul Ucrainei la autoapărare; prezentarea loviturilor ucrainene asupra infrastructurii care alimentează economia de război a Rusiei drept „terorism”; transferarea responsabilității pentru insecuritatea europeană de la agresor la statele care sprijină victima. Realitate: State europene accelerează finanțarea producției de drone pentru a sprijini apărarea Ucrainei, nu pentru a intra în război cu Rusia, rezumă autorul articolului.

Iar dintr-un articol publicat de Ziarul de Gardă aflăm că R. Moldova, România, Bulgaria și Ucraina formează cea mai mare structură de cooperare din estul UE, lansată la Constanța. „Hotărârea adoptată de Consiliul Județean Constanța pune în mișcare un proces care va implica sute de administrații din patru țări”, precizează publicația.

O nouă criză politică în România: News Maker analizează mizele și impactul asupra Republicii Moldova. Cel mai mare partid din țară și-a retras sprijinul politic pentru prim-ministru. NewsMaker explică dacă guvernul va demisiona, dacă această situație ar putea duce la alegeri parlamentare anticipate și de ce evoluțiile de la București au impact și asupra Republicii Moldova.

Ungheni, orașul care s-a dezvoltat mai bine decât Bălți și Chișinău, constată RFI. Calitatea vieții locuitorilor unui municipiu din centrul Republicii Moldova s-a schimbat vizibil în ultimii 10 ani. Asta grație celor peste 300 milioane de euro investiți atât în proiecte de infrastructură, cât și cele sociale și de cultură, comentează autorul articolului. În orașul de pe malul Prutului, investițiile europene în infrastructură au început la un an după semnarea, în 2014, a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, remarcă RFI.

Între timp, carburanții continuă să se ieftinească – constată Agora. Publicația notează că prețul la motorină va coborî sub 30 de lei, iar benzina va costa cu 23 de bani mai puțin, prețul maxim de comercializare a benzinei pentru data de 22 aprilie fiind de 29,03 de lei pentru un litru. Autorul articolului amintește că fluctuația prețurilor la carburanți este determinată și în R. Moldova de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu.

Imaginile cu saci plini de colaci aruncați la gunoi după Paștele Blajinilor au stârnit indignare pe rețelele sociale și readuc în atenție problema risipei alimentare din Republica Moldova, constată TVR Moldova. Fenomenul se repetă an de an, mai ales după sărbători, când mesele prea bogate se transformă în deșeuri, notează postul de televiziune. Potrivit surselor din cadrul Regiei "Autosalubritate", în această perioadă cel mai mult se aruncă produse de panificație. TVR Moldova menționează că la nivel global, Europa și America de Nord sunt în topul risipei alimentare, cu până la 300 de kilograme pe cap de locuitor anual.

Cum vor fi tratate spațiile verzi din Chișinău în lupta cu căpușele, aflăm dintr –un reportaj realizat de TV8. Începând cu această săptămână, spațiile verzi din municipiu vor fi tratate pe timp de noapte cu substanțe chimice pentru a combate dezvoltarea acestora. Potrivit unui comunicat al Asociației de gospodărire a spațiilor verzi, substanțele chimice care urmează să fie aplicate nu prezintă pericol pentru oameni și animale, notează postul de televiziune. Totodată, potrivit autorităților, cositul manual și mecanic al gazonului permite razelor solare să pătrundă pentru a reduce umiditatea și crearea unui mediu mai puțin favorabil dezvoltării acestor insecte.

În fine, din presă mai aflăm că luptătorul moldovean de stil greco-roman, Vitalie Eriomenco, a cucerit medalia de argint la Campionatul European de Seniori, ediția 2026, care se desfășoară în capitala Albaniei, orașul Tirana. Moldpres notează că performanța sportivului în vârstă de 23 de ani este cu atât mai remarcabilă cu cât acesta a disputat marea finală în condiții fizice extrem de dificile, fiind diagnosticat cu o fisură la coastă. În ciuda durerilor acute, sportivul a ales să intre pe saltea pentru a onora tricolorul, menționează agenția de știri.

Lidia Petrenco

Lidia Petrenco

Autor

Citește mai mult