Fetiță de 12 ani, „violată sistematic” de un bătrân de 84 de ani: Făptașul, condamnat la 20 de ani de închisoare

Un bătrân de 84 de ani ar urma să iasă de la închisoare la vârsta de 104 ani, după ce a fost găsit vinovat pentru violul unei fetițe de 12 ani și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.
Condamnatul își va ispăși pedeapsa de 20 de ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis, potrivit deciziei primei instanțe.
Procuratura Generală susține că faptele au avut loc în perioada anilor 2022 – 2023.
„Inculpatul a violat sistematic o minoră începând cu perioada când copila avea 12 ani. Inițial, a ademenit consăteana în casa sa și i-a oferit sume de bani pentru nevoi personale, iar ulterior a început să o abuzeze sexual. Acesta o amenința cu răfuială fizică și cu divulgarea de informații compromițătoare în caz de nesupunere”, detaliază acuzatorii de stat.
Pentru că îi era frică, fetița era nevoită să-și mintă părinții că mergea la bărbat săptămânal pentru a-i face curățenie în casă, în timp ce inculpatul o abuza sexual.
Bătrânul și-a negat vina în instanță, iar sentința nu este definitivă.
CITIȚI ȘI:
Poliția a reținut suspectul care ar fi violat o fetiță de nouă ani, la Hâncești. Are 17 ani
Adolescentă de 15 ani, agresată sexual în drum spre casă: Făptașul, condamnat
Medicul de la Spitalul Clinic de Psihiatrie, cercetat pentru violul a două minore, a fost concediat
Un bărbat, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei minore