Externe

Corespondență Dan Alexe | Péter Magyar vizitează UE… pentru a decide ce „curățenie de primăvară” trebuie făcută în noua Ungarie

Noul premier al Ungariei Péter Magyar, steaua în ascensiune a politicii europene, și-a efectuat ieri primul tur al instituțiilor UE. Mai întâi în Parlamentul European, instituție pe care o cunoaște foarte bine, mai ales că a fost eurodeputat din partea opoziției maghiare, iar fostul premier Viktor Orbán, a încercat anul trecut, fără succes, să încerce să i se ridice adversarului său imunitatea parlamentară.

Péter Magyar a fost primit de șefa Comisiei UE, Ursula von der Leyen, după care noul premier ungar s-a întâlnit cu președintele Consiliului European, portughezul António Costa.

Péter Magyar caută mai întâi, este limpede, în această primă vizită a sa în străinătate după câștigarea alegerilor, să obțină deblocarea a aproximativ 10 miliarde de euro din fondurile UE înghețate, parte din alocarea Ungariei pentru redresarea economiei după Covid.

Budapesta ar putea pierde definitiv banii la sfârșitul lunii august dacă nu reușește să îndeplinească condițiile statului de drept legate de corupție, independența sistemului judiciar și standardele democratice.

Magyar a dat însă asigurări că discuțiile lui „de succes” privind fondurile cu președinta UE, von der Leyen, au mers așa cum spera. Comisia a blocat accesul la fonduri deoarece a decis că guvernul demisionar al lui Viktor Orban a încălcat standardele UE privind statul de drept. O parte din fondurile înghețate, cum ar fi cele 11 miliarde de euro din Fondul de redresare post-pandemie, trebuie retrase până la mijlocul lunii august sau vor fi pierdute irevocabil.

Magyar a scris într-o postare pe Facebook după întâlnirea sa cu von der Leyen că se va întoarce la Bruxelles în săptămâna 25 mai pentru a încheia un acord politic privind acele fonduri înghețate.

„Uniunea Europeană nu impune condiții care ar fi contrare intereselor țării noastre”, a scris Magyar.

Péter Magyar caută să obțină și alte scutiri, inclusiv anularea amenzilor zilnice impuse Ungariei pentru nerespectarea regulilor acordării azilului migranților care solicită asta dar și găsirea unei căi pentru ca universitățile maghiare să se realăture programului Erasmus, după ce au fost marginalizate din cauza îngrijorărilor legate de libertatea academică, mai ales după ce Viktor Orbán a expulzat din Budapesta Universitatea Central Europeană a miliardarului maghiaro-american George Soros.

Cu ce probleme se confruntă „curățenia de primăvară” a lui Péter Magyar

A modifica legislația nu va fi o problemă pentru Péter Magyar, după ce partidul său, Tisza, a obținut o majoritate de două treimi în parlament. Totul va trebui însă făcut foarte repede.

Péter Magyar va trebui însă să facă rapid și o foarte mare curățenie politică în jurul său. Cazul ministrului de externe al lui Viktor Orbán, Péter Szijjártó, dovedit că oferea informații confidențiale despre discuțiile interne din UE direct șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov, e arhicunoscut de acum.

Mai puțin clar este ce se va întâmpla cu comisarul UE maghiar, Olivér Várhelyi, Ungaria având, ca oricare din cele 27 de țări membre, un reprezentant în colegiul de Comisari, substitutul de „guvern" al UE. Olivér Várhelyi, un om ocolit în general de toți ceilalți colegi ai săi, a fost vreme de cinci ani Comisar European responsabil cu extinderea UE, în precedentul mandat al Ursulei von der Leyen, primind apoi, datorită disputelor permanente dintre Budapesta și Bruxelles, portofoliul actual, mult mai puțin prestigios, de „Comisar pentru sănătate și bunăstarea animală".

În general, nu se obișnuiește ca o schimbare de guvern acasă să ducă și la schimbarea comisarului UE al țării respective, mai ales că un nou numit ar trebui să treacă printr-o lungă interogare și verificare în Parlamentul European. Dar Olivér Várhelyi a fost la rândul lui implicat într-o posibilă afacere de spionaj la Bruxelles.

Potrivit unei anchete a autorităților belgiene, maghiarii ar fi organizat operațiuni de spionaj în cadrul instituțiilor europene între 2012 și 2018. În acea perioadă, în care se presupune că a avut loc spionajul maghiar în instituțiile UE, actualul comisar european maghiar, Olivér Várhelyi, conducea reprezentanța permanentă a Ungariei pe lângă Uniunea Europeană.

Conform anchetei, acesta știa că în corpul său diplomatic erau prezenți agenți din Serviciul secret maghiar IH (Információs Hivatal). Aceștia lucrau oficial la chestiuni financiare și economice, dar, în realitate, erau însărcinați cu spionarea instituțiilor UE din interior.

Ungaria se află în centrul unui scandal de spionaj la Bruxelles. „Serviciile secrete maghiare folosesc de ani de zile o rețea secretă de spionaj în capitala Europei”, a dezvăluit cotidianul belgian De Tijd, în octombrie 2025, într-o anchetă comună cu revista germană Der Spiegel și ziarul austriac Der Standard.

Sub acoperire, acești „falși diplomați” i-ar fi abordat pe unii oficiali europeni de naționalitate maghiară. Comisia Europeană considera de pe atunci că acele metode erau demne de serviciile secrete sovietice. „Este izbitor faptul că serviciile de informații maghiare își clasifică cârtițele din cadrul instituțiilor europene conform vechilor termeni sovietici ai KGB. Cei care sunt de acord verbal sunt denumiți «contacte naționale de încredere», în timp ce cei care semnează un acord se încadrează în categoria «colaboratori secreți».”

Comisia Europeană a anunțat de pe atunci că „analizează” acuzațiile de spionaj maghiar. Executivul european „ia aceste acuzații foarte în serios și își menține angajamentul de a proteja Comisia, personalul său, informațiile și rețelele împotriva oricărei culegeri ilicite de informații”, a declarat de pe atunci, octombrie 2025, Comisia UE.

Noul premier de la Budapesta Péter Magyar va avea așadar multe de făcut pentru a reface reputația țării în această „curățenie de primăvară”.

Dan Alexe

Dan Alexe

Autor

Citește mai mult