Justiție

Certificate medicale contra bani: Reacția Ministerului Sănătății după descinderile CNA la Spitalul Raional Florești

Ministerul Sănătății condamnă cu vehemență orice act de corupție din instituțiile medicale și promite colaborare deplină cu organele de drept în ancheta privind schema de eliberare ilegală a certificatelor medicale de la Spitalul Raional Florești.

„Noi condamnăm și o să conlucrăm, o să susținem acest lucru în așa un mod ca să nu se repete și să dispară din sistemul de sănătate aceste elemente urâte”, a declarat ministrul Sănătății, Emil Ceban, înaintea ședinței Guvernului din 13 mai.

Ministrul Sănătății s-a declarat surprins de acuzațiile oamenilor legii, în condițiile în care, în urma unei vizite efectuate recent, a apreciat activitatea instituției medicale.

„Am văzut un spital deosebit, am văzut un spital aranjat, am văzut un spital foarte bine organizat. Și, sigur, am rămas dezamăgit de ceea ce am văzut și eu în presă”, a spus Emil Ceban.

Persoanele vizate în ancheta Centrului Național Anticorupție (CNA) ar activa în special în cadrul centrului consultativ responsabil inclusiv pentru eliberarea certificatelor medicale pentru conducătorii auto.

Recent, ofițerii anticorupție au deconspirat o schemă de eliberare ilegală a certificatelor medicale la Spitalul Raional Florești. Potrivit anchetatorilor, pacienții puteau obține concedii medicale, avize pentru permisul de conducere sau pentru portarmă fără a trece examinările necesare.

În dosar sunt vizați șeful Secției consultative și asistenta medicală superioară din cadrul aceleiași secții, bănuiți de luare de mită. Anchetatorii susțin că schema implica și contabili, precum și mai mulți medici specialiști.

Conducerea Spitalului Raional Florești a condamnat aceste cazuri, subliniind că nu tolerează actele de corupție.

În prezent, angajații medicali vizați în anchetă sunt cercetați în stare de libertate, însă situația lor s-ar putea complica. CNA a anunțat că, pe lângă dosarul de bază, au mai fost deschise încă 11 cauze penale distincte pe fapte similare.

Spitalul Raional Florești a figurat, pe parcursul anului trecut, în 46 de cazuri de corupție investigate de ofițerii CNA.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult