Justiție

Șefa de la Telenești a fostului Partid „Șor” și o secretară a formațiunii „Șansă”, în judecată după ce ar fi împărțit aproape trei milioane de lei, bani ilegali

Președinta organizației teritoriale din Telenești a fostului Partid „Șor” și secretara oficiului teritorial din Vulcănești al Partidului „Șansă” vor compărea pe banca acuzaților pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice. În total, acestea ar fi acceptat și împărțit aproape trei milioane de lei activiștilor de partid și oamenilor recrutați pentru a participa la proteste, bani ilegali, potrivit oamenilor legii.

Cazurile au fost documentate de Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție.

Președinta organizației teritoriale Telenești a fostului Partid Politic „Șor”, declarat neconstituțional în 2023, este învinuită de complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii din partea unui grup criminal organizat.

Potrivit acuzatorilor de stat, aceasta ar fi coordonat, în perioada iulie - octombrie 2022, activitatea organizației teritoriale, cunoscând că partidul era finanțat din surse provenite de la un grup criminal organizat.

În total, aceasta ar fi acceptat o finanțare ilegală de peste 2.5 milioane de lei, bani folosiți inclusiv pentru mobilizarea și remunerarea participanților la protestele organizate de partid.

Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o amendă de la 57.500 de lei la 92.500 de lei sau închisoare de la doi până la șapte ani, în ambele cazuri cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de până la cinci ani.

Cel de-al doilea caz o vizează pe secretara oficiului teritorial Vulcănești al Partidului Politic „Șansă”. Anchetatorii susțin că aceasta ar fi participat la coordonarea activităților electorale și la distribuirea de mijloace bănești necontabilizate către activiști și simpatizanți ai partidului din raionul Vulcănești, sumele variind între 400 și patru mii de lei.

În total, prin această schemă ar fi fost distribuite circa 464.750 de mii de lei, bani utilizați în activități politice și electorale ale formațiunii.

Învinuita a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției și urmează să beneficieze de o pedeapsă mai blândă.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult