Președinta Comisiei pentru integrare în UE din Rada de la Kiev: R. Moldova și Ucraina trebuie să avanseze împreună spre UE

Republica Moldova și Ucraina trebuie să avanseze împreună pe calea integrării europene, iar aderarea la blocul comunitar a celor două țări trebuie să rămână un scop comun, bazat pe sprijin reciproc și competiție pozitivă. Declarațiile au fost făcute de către deputata din Rada Supremă a Ucrainei și președinta Comisiei pentru integrarea în Uniunea Europeană, Ivanna Klympush-Tsintsadze, pentru Teleradio-Moldova.
Parlamentara ucraineană a punctat că actuala deschidere europeană pentru Chișinău a fost posibilă și în contextul rezistenței Ucrainei, subliniind că ambele state împărtășesc același obiectiv strategic și anume revenirea „acasă”, în spațiul european.
În ceea ce privește negocierile de aderare, deputata ucraineană și-a exprimat încrederea că atât Republica Moldova, cât și Ucraina ar putea deschide cel puțin primul cluster de negocieri chiar în această vară.
Cooperarea dintre Republica Moldova și Ucraina oferă oportunitatea de a învăța reciproc și de a consolida șansele de succes în procesul de aderare la Uniunea Europeană, a declarat președinta Comisiei parlamentare pentru integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, Ivanna Klympush-Tsintsadze.
Referindu-se la discuțiile anterioare privind o eventuală separare a parcursului european, Klympush-Tsintsadze a menționat că, în 2025, ea a susținut ideea ca Ucraina să accepte o astfel de opțiune, dacă aceasta ar fi fost necesară pentru menținerea direcției europene a Republicii Moldova.
În prezent, însă, contextul s-a schimbat, iar accentul este pus pe efortul comun și pe susținerea reciprocă.
„Voi fi foarte sinceră. În vara anului 2025, m-am numărat printre cele câteva voci ucrainene care credeau că, dacă pentru a păstra parcursul european al Republicii Moldova trebuie să ne detașăm unii de alții, noi, ca ucraineni, ar trebui să fim de acord, deoarece este în interesul nostru național ca Republica Moldova să aibă succes. În acest moment, având în vedere că ați păstrat această cauză, având în vedere că mergem împreună, cred că acum este vorba despre un efort comun. Și, de fapt, acum este vorba despre a ne susține reciproc pe acest drum. Și aceasta este, probabil, și forța noastră comună”, ne-a spus deputata de la Kiev.
Președinta Comisiei pentru integrarea în Uniunea Europeană este optimistă în privința negocierilor de aderare și crede că atât țara noastră, cât și Ucraina vor deschide în scurt timp primul cluster. Mai mult, aceasta susține că ambele state au șanse mari să înregistreze progrese rapide pe toate capitolele.
„Cred cu tărie că vom deschide cel puțin primul cluster. Dar cred, și sper, că vom deschide toate clusterele în această vară atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Ucraina. Avem această fereastră de oportunitate datorită schimbării autorităților din Ungaria. Cu toate acestea, nu trebuie să ne relaxăm, pentru că înțelegem că, din păcate, situația se schimbă și în alte țări. Așadar, trebuie să investim timp și efort nu doar în problemele noastre interne, ci și în colaborarea bilaterală cu toate capitalele din Uniunea Europeană”, a punctat Ivanna Klympush-Tsintsadze.
La scurt timp după declanșarea războiului în statul vecin, Republica Moldova depunea, pe 3 martie 2022, în aceeași zi cu Georgia și câteva zile mai târziu decât Ucraina, cerere de aderare la Uniunea Europeană.
După decizia istorică a Consiliului European din decembrie 2023, țara a trecut la etapa practică a dialogului cu Bruxelles-ul. Lansarea oficială a negocierilor din iunie 2024 a fost urmată de etapa de screening bilateral, culminând, la finele anului 2025, cu deschiderea primelor negocieri tehnice pe trei dintre cele șase clustere. Negocierile tehnice pe ultimele trei clustere au fost deschise în martie curent.
Deși Republica Moldova și Ucraina au parcurs „la pachet” primele etape ale aderării, în spațiul public au existat discuții despre necesitatea de a decupla cele două dosare pentru a permite un progres bazat strict pe merite individuale.
Susținătorii acestei separări argumentează că parcursul Chișinăului nu ar trebui să fie condiționat de evoluția incertă a războiului din Ucraina, oferind Republicii Moldova șansa unei integrări mai rapide datorită dimensiunilor sale reduse și a complexității tehnice mai scăzute.
Pe de altă parte, o astfel de decizie este privită cu prudență de unii lideri europeni, care se tem că separarea ar putea slăbi frontul comun de solidaritate și ar putea lăsa Ucraina într-o zonă de incertitudine politică prelungită.
CITIȚI ȘI: