Social

ȘTIRILE AMIEZII: Așa-numitele autorități din stânga Nistrului susțin că ar fi dejucat un atentat terorist; CSE ar putea fi obligată să prezinte în Parlament un raport asupra activității sale; Olesea Stamate: CSJ își va continua activitatea, dar mai lent

Așa-zisa securitate din stânga Nistrului anunță că a dejucat o tentativă de înlăturare a liderilor de la Tiraspol. Reacția Biroului politici de reintegrare

Așa-numitele autorități din stânga Nistrului susțin că ar fi prevenit un atentat terorist care ar fi avut drept scop lichidarea liderilor separatiști ai administrației de la Tiraspol. Pretinsul atentat ar fi fost pus la cale de Serviciul de Informații și Securitate al Ucrainei.


Proiect de lege: CSE ar putea fi obligată să prezinte în Parlament un raport asupra activității și deciziilor luate

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) ar putea fi obligată să prezinte în plenul Parlamentului un raport asupra activității desfășurate, dar și a măsurilor luate pe durata stării de urgență.


Sondaj: Peste 38% dintre moldoveni susțin că războiul din Ucraina este o invazie nejustificată. Ce spun experții

Numărul persoanelor care consideră că războiul din Ucraina este o invazie nejustificată a Federației Ruse este în scădere, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-Research”. În același timp, este în creștere ponderea persoanelor care nu cunosc de fapt ce se întâmplă în Ucraina și cine avansează mai mult pe câmpul de luptă. Analiștii politici susțin că atacul informațional promovat de Rusia este mult mai puternic, iar acest fapt creează și o atmosferă tensionată în societate.


Olesea Stamate: CSJ își va continua activitatea, dar mai lent

Curtea Supremă de Justiție va continua să activeze, chiar dacă mai mulți judecători și-au anunțat demisia, a afirmat președinta comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, în cadrul unei emisiuni de la RliveTV.


Delegația UE în Republica Moldova a oferit Consiliului Audiovizualului tehnică de calcul în valoare de trei milioane de lei

Delegația UE în Republica Moldova a oferit Consiliului Audiovizualului o donație în valoare de trei milioane de lei. Aceasta include 45 de calculatoare, 16 laptopuri, softuri și alt aparataj tehnic pentru monitorizarea produsului audiovizual din țara noastră.


Rezultatele operaționale ale Hub-ului de securitate și management al UE vor fi evaluate la Bruxelles

Rezultatele operaționale ale Hub-ului de securitate al Uniunii Europene pentru securitatea internă și managementul frontierelor Republicii Moldova vor fi evaluate mâine la Bruxelles, Belgia, în contextul ședinței Consiliului Uniunii Europene pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI).


Oficialii Comisiei Europene: Mecanismele comunitare de sprijin pentru refugiații ucraineni ar putea fi prelungite

Mecanismele comunitare de sprijin pentru refugiații ucraineni ar putea fi prelungite și după 2024, susțin oficialii Comisiei Europene. Colegiul Comisarilor Europeni a făcut ieri o analiză a directivei de protecție temporară emisă în urmă cu un an și a constatat că rezultatele au fost bune, informează Rador.

De la activarea directivei, 16 milioane de ucraineni au fost primiți în Uniunea Europeană, 11 milioane s-au reîntors, 4 milioane sunt încă în spațiul comunitar, iar dintre aceștia 1,5 milioane sunt copii. Conform directivei, toți ucrainenii înregistrați în spațiul comunitar au dreptul la locuri de muncă, educație, servicii medicale și cazare.

Oficialii europeni spun că directiva a simplificat birocrația, iar platforma de solidaritate pentru Ucraina a adus la aceeași masă toate instituțiile europene, statele membre, precum și autoritățile din Republica Moldova și Ucraina. Comisia propune păstrarea directivei în portofoliul european pentru activarea sa în situații similare de criză.


Rușii au lansat noi atacuri „masive” în Ucraina. Au fost raportate explozii din Odesa și Harkov, iar centrala de la Zaporojie, deconectată de la rețeaua electrică

În această dimineață alarmele au sunat în toată Ucraina. Rusia atacă masiv, încă de azi noapte. Au fost raportate explozii din Odesa și Harkov până la Kiev și în vestul Ucrainei. Guvernatorul Odesei spune că a fost lovită infrastructura energetică, zone din oraș au rămas fără curent și au fost avariate clădiri rezidențiale.


Sub presiunea protestelor de la Tbilisi, partidul de guvernământ retrage proiectul de lege privind „agenții străini”

Visul Georgian, partidul de guvernământ din Georgia, a anunțat joi că retrage proiectul de lege controversat privind „agenții străini”, după două nopți de proteste violente, pe fondul criticilor că acest proiect este de inspirație rusă și reprezintă o reorientare a țării către autoritarism, transmite Reuters, preluat de Agerpres.


Datele meteo

Astăzi se prevede cer variabil, izolat ploi slabe. Vântul va sufla din sud-vest moderat, izolat cu intensificări, presiunea atmosferică va fi scazută. Valorile de temperatură se vor încadra între +13 și +18 grade. Acum în capitală sunt 17 grade.

Citește mai mult