Justiție

Rețea de trafic de droguri destructurată la Chișinău: Ani grei de închisoare pentru patru bărbați

Patru bărbați, prinși că distribuiau droguri inclusiv în preajma instituțiilor de învățământ din Chișinău, au fost condamnați la pedepse cuprinse între nouă și 12 ani de închisoare. Inculpații, cu vârste între 28 și 35 de ani, se cunosc încă din perioada școlii și au păstrat legătura, întâlnindu-se ocazional la meciuri de fotbal, și au creat o rețea de distribuție a drogurilor prin intermediul aplicației Telegram.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cauza penală a fost trimisă în instanță în anul 2023, iar sentința a fost pronunțată acum.

Procurorii au demonstrat în instanță că gruparea ascundea drogurile în diferite zone din sectoarele Botanica, Buiucani și Centru ale capitalei.

Substanțele interzise erau lăsate în tufișuri, la rădăcina copacilor, sub frunze sau lângă bordurile trotuarelor, inclusiv în apropierea Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.

Dosarul conține și mesajele expediate între membrii grupului, în care erau indicate, cu fotografii, locurile unde fuseseră ascunse drogurile.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat peste 160 de grame de droguri, în special cocaină, precum și cantități mai mici de hașiș și marijuana. Potrivit legislației, chiar și cinci grame de cocaină sunt considerate o cantitate deosebit de mare, din cauza pericolului major pentru sănătatea publică și securitatea societății.

Instanța a decis condamnarea celor patru la pedepse de 12, 11, 10 și, respectiv, nouă ani de închisoare. Totodată, judecătorii au dispus distrugerea drogurilor prin ardere.

Procurorii PCCOCS au contestat o parte a deciziei la Curtea de Apel. Acuzatorii solicită confiscarea unui automobil Mercedes S350, despre care susțin că a fost utilizat în activitatea infracțională.

Prima instanță a dispus doar confiscarea unui Mercedes ML 350 CDI, folosit la transportarea drogurilor.

Potrivit PCCOCS, 90 de persoane au fost condamnate, pe parcursul anului trecut, în dosare de trafic de droguri, iar alte peste 90 de persoane au fost trimise, în aceeași perioadă, în judecată pentru infracțiuni similare.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult