Sărăcia afectează 33% dintre copiii din R. Moldova: Cele mai vulnerabile sunt familiile în care lucrează un singur părinte

De Ziua Internațională a Copilului, datele privind situația copiilor din Republica Moldova scot în evidență o realitate îngrijorătoare: unul din trei copii trăiește în sărăcie absolută, iar în mediul rural fenomenul afectează aproape jumătate dintre copii.
Potrivit datelor prezentate de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, rata sărăciei în rândul copiilor a ajuns la 33%, în timp ce în sate aceasta se se ridică la aproximativ 47%. Specialiștii avertizează că lipsurile materiale afectează direct dezvoltarea copiilor și le reduc șansele la educație, sănătate și integrare socială.
Experta Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Alina Andronache, susține că familiile cu copii mici sunt printre cele mai vulnerabile categorii atunci când țara se confruntă cu dificultăți economice sau sociale.
„Familiile cu copii mici, care se confruntă în continuare cu foarte multe bariere în Republica Moldova, nu au cum să nu fie afectate în primul și în primul rând atunci când se întâmplă ceva la nivel de țară, la nivel de economie, la nivel internațional”, a explicat experta la Radio Moldova.
Datele arată că accesul la serviciile esențiale pentru copii rămâne limitat. Doar puțin peste 23% dintre copiii cu vârsta de până la trei ani beneficiază de servicii de educație timpurie sau de creșă. În același timp, rata de ocupare a mamelor cu copii a crescut în ultimul an de la puțin peste 40% la peste 50%, evoluție pusă pe seama măsurilor de flexibilizare a muncii.
La rândul său, expertul în politici sociale al UNICEF Moldova, Artiom Sici, precizează că sărăcia copiilor este alimentată de creșterea prețurilor, veniturile insuficiente și accesul inegal la servicii, în special în mediul rural.
Potrivit acestuia, cele mai expuse riscului sunt familiile numeroase, cele monoparentale și gospodăriile în care doar un părinte are un loc de muncă.
„Copiii care cresc în sărăcie au șanse mult mai puține să frecventeze regulat școala, sunt mai expuși riscului unei mese mai puțin bogate în vitamine zilnic și, desigur, însăși sărăcia presupune acces redus la servicii de sănătate”, avertizează expertul.
Specialiștii consideră că investițiile în protecția socială reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de combatere a sărăciei. Majorarea alocațiilor și indemnizațiilor pentru familiile cu copii, extinderea serviciilor sociale în mediul rural și facilitarea accesului la locuri de muncă stabile sunt printre măsurile recomandate.
În ultimii ani, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a implementat mai multe reforme menite să reducă vulnerabilitățile sociale. Printre acestea se numără reforma „Restart”, care urmărește eficientizarea sistemului de asistență socială, îmbunătățirea coordonării între autoritățile centrale și locale și creșterea calității serviciilor oferite beneficiarilor, inclusiv prin extinderea rețelei de creșe, ca părinții să poată reveni mai repede la muncă.
CITIȚI ȘI: