EXPLICĂM

Planul Tiraspolului pentru „Casa Rusă”: Vicepremierul pentru Reintegrare cere acord bilateral pentru orice activitate în regiune

Centrul Rus de Știință și Cultură (CRSC) din Chișinău urmează să fie închis pe 4 iulie 2026, după 17 ani de „activitate”. Instituția ar urma, însă, să fie deschisă la Tiraspol, acțiune care ar ocoli dreptul internațional în lipsa unui nou acord bilateral între R. Moldova și Federația Rusă, a declarat viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, după ședința Guvernului din 3 iunie.

„Ar necesita un acord bilateral ruso-moldovenesc, așa cum a fost în trecut, la momentul deschiderii centrului la Chișinău. Orice acțiune de acest fel, în afară de un cadru legal bilateral, nu se încadrează în spiritul relațiilor internaționale și al dreptului internațional. Deci, nu considerăm că acest lucru aduce beneficii cooperării ambelor state”, a comentat viceprim-ministrul pentru Reintegrare decizia așa-ziselor autorități din regiunea transnistreană de a deschide la Tiraspol un centru similar.

A doua „casă”?

Până la expirarea termenului de „ședere” a „Casei Ruse” de la Chișinău, așa-zisul ministru de externe din regiunea transnistreană, Vitali Ignatiev, a aruncat un „colac de salvare” culturii ruse și a sugerat că centrul rus ar putea să se mute la Tiraspol.

Conducerea Republicii Moldova a decis să rupă legăturile culturale și umanitare cu Rusia. Credem că ar fi oportun să deschidem Casa Rusă în regiunea transnistreană, care se va ocupa de o cooperare culturală și umanitară amplă între Rusia și regiunea noastră. Această decizie ne va ajuta să contracarăm încercările abuzive de a limita prezența Rusiei”, a declarat Ignatiev.

În luna noiembrie 2025, în regiunea transnistreană a fost lansată o petiție prin care comunitățile rusești solicitau ca Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău să nu fie închis. În total, petiția online a adunat 1.220 de semnături.

Ambasada Federației Ruse în R. Moldova a criticat decizia autorităților de la Chișinău privind denunțarea Acordului privind centrele culturale, calificând-o ca fiind una „greșită” și „contraproductivă”, iar „argumentele vagi și contradictorii prezentate de oficialii de la Chișinău sunt lipsite de orice temei”: „În esență, asistăm la o creștere a antagonismului față de tot ceea ce ține de Rusia”, se arăta în comunicatul misiunii diplomatice ruse.

Cauza denunțării Acordului

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind înființarea și funcționarea centrelor culturale a fost semnat în 1998, la Moscova, și a intrat în vigoare în iulie 2001.

În baza acestui document, Federația Rusă a deschis la Chișinău, în 2009, Centrul Rus de Știință și Cultură. De la ratificare și până în prezent, R. Moldova nu a instituit un centru similar pe teritoriul Federației Ruse, deși principiul reciprocității era prevăzut expres în acord.

Acest centru de cultură se prezumă a avea ceva cultură în el, dar, în ultimii ani, din păcate, s-a transformat într-un instrument de propagandă a Kremlinului, lucru recunoscut în mai multe state, în special în cele din Uniunea Europeană”, declara, în noiembrie 2025, ministrul Culturii, Cristian Jardan, la Moldova 1.

Decizia definitivă de a închide centrul a fost luată după ce o dronă Shahed, încărcată cu explozibil, a căzut, în luna noiembrie 2025, la circa un kilometru de casele oamenilor, în sudul R. Moldova.

Parlamentul a votat definitiv denunțarea Acordului pe 27 noiembrie 2025, hotărârea urmând să intre oficial în vigoare pe 4 iulie 2026.

Centru de cultură, fără evenimente la nivel național

Potrivit ministrului Culturii, deși acest centru funcționează din 2009, scopul inițial – schimbul cultural – a fost abandonat.

În documentele oficiale ale 'Rossotrudnichestvo' se vorbește despre 'Russkii Dom' (Casa Rusă – n.r.). Probabil că intențiile inițiale erau unele mai nobile, de promovare a culturii, din moment ce și Chișinăul își exprima interesul de a deschide un centru similar în capitala Rusiei. Lucru care nu s-a întâmplat niciodată”, a comunicat Jardan.

Oficialul a adăugat că Centrul Cultural Rus din Chișinău funcționează sub administrarea directă a Ambasadei Federației Ruse și este finanțat de „Rossotrudnicestvo”, instituție subordonată președinției ruse și aflată pe lista sancțiunilor internaționale.

Uniunea Europeană o califică drept „principala agenție de stat care proiectează puterea soft a Kremlinului și influența sa hibridă, inclusiv promovarea conceptului Russkiy Mir”.

În ultimii patru ani, nu am avut nicio solicitare de colaborare, măcar să îi cunoaștem”, a declarat ministrul în cadrul unei dezbateri din Comisia parlamentară pentru politică externă.

Mai mult decât atât, ministrul Culturii a confirmat recent, pentru Moldova 1, că instituția nu a desfășurat, din anul 2009, activități comune cu Ministerul Culturii pentru promovarea culturii ruse la nivel național, în cadrul sărbătorilor naționale ale Federației Ruse.

Referitor la activitățile realizate între Centrul Cultural Rus și Ministerul Culturii al Republicii Moldova din 2009, nu au fost înregistrate activități comune care să poată fi menționate ca realizări relevante în acest cadru instituțional”, ne-a spus Cristian Jardan.

FB//Casa Rusă din Chișinău
Sursa: FB//Casa Rusă din Chișinău

Ce spune Federația Rusă

Deși a publicat o reacție pe 6 noiembrie 2025 în urma declarațiilor de la Chișinău despre rețeaua de spionaj a centrului rus, Ambasada Federației Ruse a evitat să menționeze direct acest subiect în mesajul său public.

Suntem nedumeriți și dezamăgiți de declarația calomnioasă la adresa noastră, lansată de deputatul în Parlamentul Republicii Moldova și președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian. Afirmațiile lui, potrivit cărora activitatea Casei Ruse nu ar avea nicio legătură cu sfera culturală, demonstrează ignoranța totală a acestuia cu privire la numeroasele evenimente creative și educative organizate pe platforma noastră, la care poate participa oricine dorește”, se preciza în mesaj.

Potrivit programului publicat pe site-ul oficial al Centrului Cultural Rus, instituția preconizează puține activități în ultima sa lună de funcționare. Printre acestea se numără doar o serie de concerte cu artiști din stânga Nistrului și evenimente speciale de Ziua Limbii Ruse.

Am văzut că ei organizează anumite evenimente cu iz cultural, dar în mare parte se ocupă cu recrutarea tinerilor care vor să meargă să învețe în Federația Rusă. Eu, cel puțin, nu recomand acest lucru. Există un risc enorm pentru orice tânăr, pentru cetățenii Republicii Moldova care ar vrea să meargă acolo. În loc de studii, riscă să fie recrutați în armata rusă și să fie trimiși pe front în Ucraina”, a declarat, pe 3 iunie, ministrul Culturii, Cristian Jardan.

FB//Casa Rusă din Chișinău
Sursa: FB//Casa Rusă din Chișinău

Programele Casei Ruse din Chișinău:


CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult