Externe

Consiliul UE autorizează negocierile cu Balcanii de Vest pentru spațiul „Roaming ca acasă”

consilium.europa.eu
Sursa: consilium.europa.eu

Consiliul Uniunii Europene a autorizat Comisia Europeană să deschidă negocieri cu cei șase parteneri din Balcanii de Vest: Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia, pentru extinderea zonei „Roaming ca acasă” (Roam Like at Home).

Decizia a fost adoptată în ajunul summitului UE-Balcanii de Vest de la Tivat, din 5 iunie 2026, și prezentată de Bruxelles drept un beneficiu concret al integrării europene, deși eliminarea efectivă a tarifelor de roaming rămâne condiționată de alinierea legislativă a fiecărui partener.

„Decizia de a deschide negocierile privind extinderea zonei «Roaming ca acasă» către Balcanii de Vest transmite un semnal clar al angajamentului Uniunii Europene față de această regiune”, a declarat Marilena Raouna, viceministra pentru Afaceri Europene a Republicii Cipru, responsabilă de Președinția cipriotă a Consiliului UE.

Apropierea de blocul comunitar ar urma să se reflecte în viața de zi cu zi a cetățenilor și a întreprinderilor, potrivit oficialei cipriote.

„Facem ca beneficiile integrării europene să fie resimțite concret în viața de zi cu zi a oamenilor”, a adăugat Raouna, descriind măsura drept o reafirmare a parcursului european al regiunii.

Zona „Roaming ca acasă” permite consumatorilor să efectueze apeluri, să trimită mesaje și să utilizeze date mobile în alte state participante în aceleași condiții ca în țara de origine, fără taxe suplimentare.

Regimul funcționează în interiorul UE din 15 iunie 2017 și a fost prelungit până în 2032. În prezent, el include cele 27 de state membre, țările Spațiului Economic European: Islanda, Liechtenstein și Norvegia, precum și Republica Moldova și Ucraina.

Pentru R. Moldova regimul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2026

Republica Moldova face deja parte din zona „Roaming ca acasă”. Consiliul UE a adoptat decizia la 25 iulie 2025, iar regimul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2026, după transpunerea cadrului european în legislația națională, sub coordonarea ANRCETI. De atunci, abonații celor trei operatori principali: Orange, Moldcell și Moldtelecom, folosesc resursele din pachetele proprii în UE și SEE la tarife interne, în limite rezonabile.

„Cetățenii care călătoresc în UE și cetățenii europeni care vizitează R. Moldova vor putea suna, trimite mesaje și accesa internetul mobil fără costuri suplimentare”, declara, la momentul adoptării, Cristina Gherasimov, viceprim-ministră pentru Integrare Europeană.

Comparația cu Balcanii de Vest scoate la iveală o asimetrie. Pe acest dosar punctual, R. Moldova, candidată din iunie 2022, a parcurs deja traseul pe care cei șase parteneri, aflați în așteptarea aderării de aproape două decenii, abia îl deschid.

Diferența ține în bună măsură de mecanismul juridic: R. Moldova și Ucraina au fost integrate prin decizii dedicate ale Consiliului, în timp ce cei șase parcurg o arhitectură mai complexă, de acorduri sectoriale bilaterale grefate pe Acordurile de Stabilizare și Asociere.

CITIȚI ȘI:

Albania deschide calea spre închiderea capitolelor de aderare: UE confirmă îndeplinirea reperelor intermediare pentru Clusterul 1

Muntenegru își consolidează statutul de lider al extinderii UE, după închiderea provizorie a unui nou capitol de negocieri

Republica Moldova, lider între statele candidate la UE în implementarea reformelor prevăzute de Planul de creștere economică

Luminița Toma

Luminița Toma

Autor

Citește mai mult