Justiție

Curtea de Apel păstrează pedeapsa de 7 ani și 6 luni de închisoare pentru Marina Tauber. Procurorii cer 13 ani de detenție

Fosta deputată Marina Tauber rămâne condamnată la șapte ani și șase luni de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”. Colegiul penal al Curții de Apel a respins în ședința din 5 iunie atât apelul procurorilor, cât și cel al avocaților, menținând fără modificări sentința pronunțată de prima instanță.

După pronunțarea deciziei, avocatul Sergiu Moraru a declarat că verdictul era unul previzibil și a acuzat instanțele că nu au examinat argumentele și încălcările invocate de apărare.

„Mi-am dat seama că nimeni nu vrea să examineze probele și să constate încălcările pe care le-am reclamat pe parcursul procesului. Aceste aspecte nu au fost analizate și nici interpretate de instanță. S-a dorit cât mai rapid pronunțarea și menținerea unei sentințe de condamnare”, a declarat Moraru.

Acesta a precizat că apărarea va ataca decizia la Curtea Supremă de Justiție și, ulterior, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

„Vom depune recurs la Curtea Supremă. Ultima „stație” nu este însă Curtea Supremă, ci Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Problema este că examinarea unor astfel de cauze poate dura ani de zile, iar eventualele constatări nu vor mai avea aceeași relevanță pentru societate”, a adăugat avocatul.

Întrebat despre locul aflării Marinei Tauber, Moraru a afirmat că, deși păstrează legătura cu aceasta, nu cunoaște unde se află în prezent.

„Poate este în Federația Rusă, poate este în altă parte. Nu știu. Dacă m-ați întreba pe mine, nu i-aș sugera să revină în țară atât timp cât nu avem o justiție corectă”, a spus avocatul.

Pe de altă parte, Procuratura Anticorupție constată că pedeapsa aplicată este prea blândă în raport cu gravitatea faptelor imputate. Procurorii au solicitat majorarea pedepsei la 13 ani de închisoare.


Marina Tauber a fost condamnată, pe 30 septembrie 2025, la șapte ani și șase luni, cu executarea pedepsei de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis. Dosarul vizează finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, declarat neconstituțional în iunie 2023.

Instanța a dispus, de asemenea, confiscarea în folosul statului a peste 206 milioane de lei. Totodată, fostei deputate i s-a interzis, pentru o perioadă de cinci ani, să ocupe funcții publice și să desfășoare activități legate de organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice.

Marina Tauber nu se află în Republica Moldova, fiind dată în urmărire. Pedeapsa urmează să fie executată din momentul reținerii.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult