Acordul SUA-Iran. Alina Kühnel: Incertitudinile persistă după armistițiu
Semnarea unui acord-cadru provizoriu între Statele Unite și Iran, menit să pună capăt ostilităților din Orientul Mijlociu, deschide o fereastră diplomatică de 60 de zile pentru configurarea unei păci durabile. Armistițiul, însă, este privit cu scepticism. „Cu regimul de la Teheran este totul posibil și cu un Donald Trump atât de imprevizibil vom avea destul de multe surprize”, avertizează jurnalista Deutsche Welle (DW), Alina Kühnel.
Corespondenta DW a analizat pentru postul public de televiziune contextul geopolitic și economic al acestui compromis și a explicat modul în care Teheranul a transformat controlul asupra tranzitului energetic global într-un avantaj strategic major.
Iluzia capitulării Teheranului și promisiunile lui Trump
Alina Kühnel avertizează că absența unor garanții solide lasă loc oricărui scenariu și evidențiază că, în ciuda retoricii Casei Albe, care promitea prăbușirea regimului islamic și lichidarea totală a capabilităților sale atomice, realitatea demonstrează o consolidare evidentă a autorității iraniene.
„Este un acord, este bine că s-a ajuns la acest acord cadru, dar urmează 60 de zile în care vom asista cu siguranță și la noi schimbări în cele 14 puncte pe care știm că le avem până în acest moment. (...) Deci, practic, dacă în urmă cu 110 zile acest război izbucnea și Trump ne spunea atunci că va alunga regimul de la Teheran, că va instala democrația acolo și că programul iranian va dispărea, programul atomic iranian va dispărea pur și simplu. Astăzi, la 110 zile distanță, vedem că guvernul de la Teheran este în continuare în funcție chiar mai puternic”, a declarat Alina Kühnel, la Moldova 1.
SUA în fața pretențiilor iraniene
Totodată, culisele semnării acestui document scot la iveală detalii de o importanță simbolică pentru echilibrul de forțe: diplomația de la Teheran a condiționat.
„Urmează 60 de zile de negocieri în Elveția, într-adevăr, se vor întâlni reprezentanții Statelor Unite și reprezentanții Iranului. De altfel, o informație care a venit de aici, din rândurile jurnaliștilor din Germania este că semnarea a avut loc la Versailles și nu în Elveția, pentru că liderii de la Teheran nu au vrut să se prezinte alături de liderii Statelor Unite. Deci, din nou, și-au impus punctul de vedere, mai degrabă, conducerea de la Teheran decât conducerea din Statele Unite”, detaliază Alina Kühnel.
Strâmtoarea Ormuz, arma evaluată la 300 de miliarde de euro
Jurnalista a explicat modul în care Teheranul a valorificat vulnerabilitatea rutelor maritime globale și a obținut concesii economice, fără ca ambițiile sale de înarmare să fie cu neutralizate.
„Acordul preliminar poate fi considerat un pas real spre încheierea războiului dintre SUA și Iran, dar avem de a face cu «cel mai prost acord încheiat de Statele Unite din ultimii zeci de ani», deoarece ambițiile nucleare ale Iranului nu au fost temperate, iar Teheranul a înțeles cât se poate de bine că strâmtoarea Ormuz poate fi o sursă de venit și Iranul obține nu mai puțin de 300 de miliarde de euro sub formă de ajutoare sau de investiții pentru reconstrucție”, menționează Kühnel.
Orizontul celor 60 de zile
În pofida promisiunilor teoretice, incertitudinea persistă, atenționează jurnalista. Recunoașterea implicită a rolului Iranului în gestionarea culoarelor navale strategice blochează argumentele unui „optimism” pentru „dosarul atomic”.
„Există șansa să ajungă la un acord definitiv, dar Teheranul intră în aceste negocieri pe o poziție mult mai puternică pentru că și-a dat seama că poate controla mai mai bine comunitatea internațională. Este trecut în acest cadru și puțini au constatat, prin administrarea strâmtorii Ormuz. Și da, programul atomic iranian continuă să fie un nod gordian în cadrul acestui acord. Dar există promisiuni din partea Teheranului. Se pare că Agenția Internațională pentru Energia Atomică va efectua controale mai serioase”, susține Alina Kühnel.
Impactul asupra prețului la carburanți
Efectele economice imediate ale acestui acord provizoriu întârzie să apară, iar piețele rămân rezervate din cauza lipsei unor garanții ferme privind livrările de carburanți.
„Piețele nu au reacționat în acest moment pentru că, cel puțin în Germania, chiar am urmărit ce s-a întâmplat la bursa de la Frankfurt în această dimineață, rezervările sunt goale și pentru că promisiunile ca acestea să fie umplute în următoarea perioadă nu sunt tocmai foarte ferme. De altfel, strâmtoarea Ormuz, prin care știm că se transportă mai mult de 20% din gazul și petrolul internațional, va fi deschisă, în cel mai bun caz, peste 30 de zile. Iar în 60 de zile această trecere va fi gratis, practic, urmând ca, după 60 de zile, așa cum se așteaptă mulți comentatori internaționali, Iranul să revină și să administreze contra unei taxe. Deci speranțele, în acest moment, nu sunt tocmai foarte bune”, constată Kühnel.
Ruptura axei Washington-Tel Aviv
Războiul declanșat inițial pentru stabilizarea flancului nordic al Israelului și neutralizarea milițiilor din Liban nu și-a atins obiectivele structurale, iar intervenția militară pornită în luna februarie a lăsat problemele nerezolvate.
„Nici situația din Liban nu a fost, până la urmă, rezolvată. Acesta a fost unul dintre punctele în urma căruia, pe 21 februarie, Israel și Statele Unite au decis să atace Iranul tocmai pentru a opri, a stabiliza situația din Liban și tocmai pentru ca Libanul să nu mai atace Israelul. Între timp, relațiile dintre Statele Unite și Israel au devenit mai tensionate și, într-adevăr, situația este, în continuare, fragilă”, a conchis Alina Kühnel la postul public de televiziune.
SUA și Iran - acord provizoriu
SUA și Iranului au semnat un acord provizoriu pentru a pune capăt războiului în Orientul Mijlociu. Între timp, Donald Trump a amenințat cu reluarea atacurilor și uciderea oficialilor iranieni dacă aceștia nu își vor respecta angajamentele.
Acordul în 14 puncte prelungește cu încă 60 de zile încetarea focului anunțată în aprilie, inclusiv în Liban, pentru a permite ambelor părți să negocieze un armistițiu final.
Memorandumul include încetarea imediată a războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban, reluarea completă a traficului maritim „fără nicio taxă” în Strâmtoarea Ormuz, ridicarea blocadei americane asupra porturilor iraniene, suspendarea sancțiunilor SUA impuse Iranului, deblocarea activelor acestuia și crearea unui fond de investiții de 300 de miliarde de dolari pentru reconstrucția postbelică a Republicii Islamice.
De asemenea, Iranul se angajează să nu construiască arme nucleare, reconfirmând o promisiune pe care o face de decenii. Teheranul a fost de acord și cu reducerea stocurilor sale de uraniu îmbogățit sub supravegherea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), deși Trump dorise inițial scoaterea acestora din țară, o condiție pe care Iranul a respins-o.
Bilanțul conflictului
SUA și Israelul au declanșat războiul împotriva Iranului pe 28 februarie, asasinându-l în prima zi pe Liderul Suprem, în vârstă de 86 de ani, Ayatollahul Ali Khamenei, alături de mai mulți lideri militari.
Situația a evoluat rapid într-un conflict regional care a ucis peste 7.000 de oameni, majoritatea în Iran și Liban, a ridicat prețurile la petrol și a stârnit îngrijorări cu privire la o criză majoră de aprovizionare cu alimente în țările în curs de dezvoltare.
În ciuda retoricii sale, Trump pare să fi obținut prea puțin din ceea ce declarase că își dorește atunci când a pornit războiul, în timp ce Iranul pare mult mai aproape de o relaxare a sancțiunilor în valoare de miliarde de dolari decât era înainte de a fi atacat.
De cealaltă parte, conducerea Iranului rămâne la putere, stocul său de uraniu înalt îmbogățit nu a fost predat, iar capacitățile sale de rachete balistice nu au fost distruse.
CITIȚI ȘI:
