TVA-ul de 20% în agricultură poate genera scumpiri în lanț, avertizează specialiștii

Aplicarea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) în agricultură la cota de 20%, față de 8% în prezent, alături de creșterea accizei la motorină și a impozitului funciar, ar putea declanșa o serie de scumpiri în lanț și ar pune o presiune suplimentară asupra securității alimentare, avertizează reprezentanții sectorului agricol.
Aceștia susțin că, atunci când s-a propus uniformizarea TVA-ului, nu a fost calculat impactul acestor schimbări asupra sectorului agroalimentar, care este esențial pentru țară. În același timp, reprezentanții sectorului evidențiază necesitatea unor consultări extinse pentru a preveni accentuarea inegalităților și reducerea accesului populației la produsele de bază.
Directoarea de lobby și advocacy a Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”, Nadejda Russu, spune că în multe state europene agricultura este protejată prin cote reduse de TVA, menite să susțină atât producătorii, cât și accesul populației la alimente.
„Este foarte important să putem păstra acea procesare în interiorul țării și să nu consumăm produse de import. Or, dacă vor fi aceste majorări și scumpiri în lanț, va fi foarte costisitor să te alimentezi cu produse locale”, a declarat Nadejda Russu.
Proiectul politicii fiscale prevede o creștere graduală a accizelor la motorină. Potrivit Nadejdei Russu, motorina reprezintă un consumabil esențial în agricultură, iar orice majorare de costuri va afecta competitivitatea producătorilor.
„Nu înțelegem de ce autoritățile încep uniformizarea cu agricultura, care este un sector vulnerabil. Fermierii și oamenii din acest domeniu muncesc sub cerul liber. Modificările nu vor fi în avantajul agricultorilor”, a adăugat Nadejda Russu.
Noua politică fiscală va influența direct costul vieții, confirmă expertul economic Marin Gospodarenco. Efectul nu se va limita doar la produsele alimentare, ci se va extinde în lanț asupra întregii economii de consum, în condițiile în care veniturile populației nu cresc proporțional cu scumpirile.
„Pensionarii, familie social-vulnerabile ce vor face? Găsiți-le un program aparte sau elaborați un program – poate că este, dar noi nu l-am văzut – identificați în cadrul procesului bugetar anumite resurse financiare și spuneți-le că aceste resurse financiare vor fi pentru pensionari, vor fi pentru familiile social-vulnerabile”, a sugerat Marin Gospodarenco.
De cealaltă parte, autoritățile spun că, prin eliminarea cotelor reduse de TVA, este promovat un sistem mai uniform de taxare. Potrivit ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță, obiectivul reformei nu este creșterea poverii fiscale, ci redistribuirea echitabilă a beneficiilor prin mecanisme de compensare directă a populației.
„Definim foarte clar problemele și opțiunile de intervenție. Cu siguranță, vom avea măsurile necesare, astfel încât să nu existe o povară suplimentară pe agricultori. Dimpotrivă, noi trebuie să restituim acciza integrală, până la nivelul minim al Uniunii Europene în agricultură și trebuie să restituim TVA-ul lunar”, a declarat Andrian Gavriliță.
Precizăm că și Asociația Forța Fermierilor a criticat componentele legate de agricultură din politica fiscală pentru anul 2027. Totodată, aceștia au anunțat proteste pentru săptămâna viitoare, iar una dintre nemulțumiri este aplicarea TVA-ui de 20% la produsele agroalimentare.
CITIȚI ȘI: