Social

Program strategic de coeziune socială: „Consolidăm dialogul dintre cetățeni”

Ministerul Educației și Cercetării
Sursa: Ministerul Educației și Cercetării

Prioritățile statului în domeniul relațiilor interetnice și al coeziunii sociale au fost stabilite prin Programul „DIALOG 2026–2028”, lansat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Relații Interetnice (ARI).

Documentul a fost prezentat pe 18 iunie, în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai corpului diplomatic, organizațiilor internaționale, partenerilor de dezvoltare, comunităților etnoculturale, societății civile și mediului academic.

Programul este construit în jurul a cinci obiective strategice, printre care se numără crearea unor mecanisme permanente de dialog între comunitățile etnice și autorități, atât la nivel național, cât și local.

De asemenea, documentul prevede instituirea unui sistem de monitorizare a relațiilor interetnice, care să permită identificarea problemelor și intervenția rapidă în situațiile care ar putea afecta coeziunea socială.

Un alt obiectiv vizează implicarea mai activă a reprezentanților comunităților etnice în procesul de elaborare și implementare a politicilor publice.

Ministerul Educației și Cercetării
Sursa: Ministerul Educației și Cercetării

În cadrul evenimentului, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că diversitatea etnică, culturală și lingvistică reprezintă „o resursă pentru dezvoltare și coeziune socială”.

„Programul DIALOG este mai mult decât un document de politici – este un mecanism prin care consolidăm încrederea, dialogul și cooperarea dintre cetățeni, comunități și instituțiile statului”, a afirmat ministrul.

Reprezentanții comunităților etnice prezenți la lansare au salutat inițiativa și au declarat că noul program poate contribui la consolidarea dialogului intercultural și la creșterea participării comunităților în procesul decizional.

Ministerul Educației și Cercetării
Sursa: Ministerul Educației și Cercetării

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult