„Niciun statut de neutralitate nu te ajută în fața unei agresiuni”: Garanțiile internaționale, singura soluție pentru R. Moldova

Decizia R. Moldova de a deveni un stat neutru a fost una pragmatică, dictată de rezultatele războiului de pe Nistru din 1992 și impusă de Federația Rusă, fără a fi garantată la nivel internațional. În prezent, statutul de neutralitate nu mai este actual, în contextul în care marile puteri încalcă normele dreptului internațional, iar unica protecție în fața unei invazii este aderarea la un sistem colectiv de securitate, afirmă specialiștii.

Teleradio-Moldova și-a propus să analizeze care este impactul real al statutului de neutralitate pentru R. Moldova la ora actuală și care sunt soluțiile pentru a ne proteja în fața unei eventuale agresiuni militare.

Pe timp de pace, neutralitatea își îndeplinește funcția, însă pe timp de război aceasta devine vulnerabilă și, în consecință, este încălcată. Exemplele țărilor neutre atacate în primele două războaie mondiale reconfirmă acest adevăr.

Soarta țărilor neutre în cele două războaie mondiale

„În primul rând, trebuie să înțelegem că, în Europa, neutralitatea arată și sună bine pe timp de pace, dar, în realitate, războaiele în Europa nu lasă aproape nimănui luxul unei neutralități. Aceasta este dictată de teatrul operațiunilor de război, unde marile puteri trec, de obicei, peste orice linii legate de neutralități garantate”, a declarat Octavian Țîcu, istoric și fost deputat, pentru Teleradio-Moldova.

Soarta țărilor neutre care au fost agresate și intențiile statelor agresoare ce au provocat încălcarea dreptului internațional în secolul XX

Primul Război Mondial (1914-1918)

Înainte de declanșarea Primului Război Mondial în 1914, marile imperii europene erau divizate în două alianțe rivale: Antanta – Franța, Marea Britanie și Imperiul Rus și Puterile Centrale – Germania, Austro-Ungaria și Italia.

Belgia a fost prima țară neutră atacată de Germania. Neutralitatea acesteia era garantată la nivel internațional, însă Germania a respins ultimatumul de la Londra cu privire la retragerea trupelor militare, ceea ce a determinat Marea Britanie să intre în război.

Pe de altă parte, Germania nu a încălcat neutralitatea Țărilor de Jos, pentru că aceasta era esențială pentru comerțul german. Danemarca, o altă țară neutră, vecină cu Germania, comercializa cu statele ambelor alianțe. Însă totul s-a schimbat peste două decenii.

Al Doilea Război Mondial (1939-1945)

Conceptul de neutralitate a fost pus la încercare și în cel de-al Doilea Război Mondial, când marile puteri au invadat diferite țări ce se doreau neutre. Germania a invadat din nou Belgia, Italia – Grecia, iar Marea Britanie a ocupat Islanda. De fapt, singura țară rămasă pe deplin neutră a fost Elveția.

Statutul de neutralitate al altor state precum Țările de Jos, Luxemburg, Danemarca, Norvegia și țările baltice a fost încălcat în 1940, când acestea au fost ocupate de Germania și URSS.

„Belgia este cea mai cunoscută țară căreia i s-a încălcat de două ori neutralitatea. Teritoriul acestei țări a devenit teatru de operațiuni militare conduse de Germania. Dar cea mai șocantă încălcare a neutralității a fost cea a Țărilor de Jos și a Luxemburgului. Germania avea nevoie de blitzkrieg pentru a ocupa rapid Franța. Însă, după Primul Război Mondial, aceste țări, alături de Elveția, și-au proclamat neutralitatea. Și, în condițiile neutralității, unica linie de contact între Germania și Franța rămânea linia Maginot. Hitler nu s-a uitat la nimic: a invadat de sus Țările de Jos, Luxemburgul și Belgia, a rupt în două armatele aliate, a invadat Franța și, în scurt timp, a ajuns la Paris”, a explicat motivele invaziei țărilor neutre Octavian Țîcu.

Pe de altă parte, unele țări au rămas neutre doar pe hârtie, fiind supuse unor presiuni enorme din partea Germaniei. Un exemplu este cel al Suediei, care oferea germanilor spațiu de tranzit pentru ofensivă, acces la resurse și alte facilități.

Excepția de neagresiune s-a aplicat doar în cazul Elveției. Potrivit istoricului, „a existat întotdeauna o înțelegere mutuală, dar garantată și de alte chestiuni, inclusiv de înțelegeri ascunse cu marile puteri”.

O altă mare putere, SUA, a rămas neutră timp de mai bine de doi ani, deși a găsit modalități de a-i ajuta pe aliați (Marea Britanie și Uniunea Sovietică – n.r.) prin programul militar Lend-Lease. Statele Unite au intrat oficial în război după ce japonezii au atacat Pearl Harbor pe 7 decembrie 1941.

„Neutralitatea este un cuvânt frumos, dar dacă începe un război total, aceasta de obicei nu este respectată, mai ales în regiuni care nu au tradiții de neutralitate”, a concluzionat Țîcu.

„Neutralitatea” în secolul XXI

Având în spate exemplul „celebru” de neutralitate al Belgiei, care fusese garantată de către marile puteri din Europa, inclusiv de către Germania, este clar că statul agresor va ataca orice țară neutră de care are nevoie pentru a-și atinge scopurile militare.

Un exemplu mai recent este cel al Ucrainei, a cărei securitate și integritate teritorială au fost garantate prin Memorandumul de la Budapesta de către SUA, Marea Britanie, Franța și Federația Rusă. Până la urmă, chiar rușii au fost cei care și-au încălcat propria garanție în februarie 2022.

Acest lucru a determinat puținele state neutre rămase în Europa să-și schimbe strategia de securitate, renunțând la neutralitate în favoarea aderării la un sistem de protecție colectivă.

„Ceea ce s-a întâmplat în Ucraina a determinat țări cu o tradiție de peste 50 de ani de neutralitate, precum Finlanda (în anul 2023 și Suedia în anul 2024 - n.r.), să intre în NATO. Noi trăim într-o epocă în care neutralitatea nu mai poate fi nici respectată, nici garantată. Unicul instrument prin intermediul căruia poți să-ți asiguri acum apărarea statului este securitatea colectivă – adică aderarea la NATO sau integrarea în UE”, a comentat Octavian Țîcu.

Condițiile neutralității în dreptul internațional

Următorul pas pentru a înțelege conceptul de neutralitate este să vedem ce rol și ce obligații implică acesta în contextul dreptului internațional.

Legile internaționale generale ale țărilor neutre sunt cuprinse în a doua Convenție de la Haga din 1907. Astfel, statele care se declară neutre și care sunt recunoscute la nivel mondial (condiții cumulate) se abțin de la participarea în conflicte militare, chiar dacă acestea au loc chiar la granițele lor, așa cum s-a întâmplat cu Elveția în ambele războaie mondiale.

Această țară are cea mai veche politică de neutralitate militară din lume, nefiind implicată în niciun război străin de când și-a declarat neutralitatea prin Tratatul de la Paris din 1815. Cu toate acestea, Elveția este un stat profund militarizat, iar neutralitatea sa a funcționat deoarece a convenit tuturor vecinilor săi.

Potrivit lui Andrei Curăraru, expert în probleme de securitate de la comunitatea WatchDog, statutul de neutralitate a fost un concept geopolitic de bază în secolele XIX și XX, când se căutau teritorii neutre pentru comerț, astfel încât să existe înțelegeri echitabile între diferiți poli de putere. Cu alte cuvinte, statutul trebuia să fie convenabil pentru toți cei din jur.

Totodată, expertul sugerează că o economie dezvoltată nu este mereu pilonul principal pentru asigurarea neutralității. În acest sens, un rol esențial îl joacă geografia statului și, cel mai important, garanțiile statelor vecine sau ale marilor puteri.

„Malta și Irlanda sunt state insulare care nu au dușmani și nu au vecini cu care să aibă dispute teritoriale. De aceea, nici nu au dezvoltat o armată foarte mare. Mai există microstate de tipul San Marino, Andorra, Monaco sau Liechtenstein care nu au deloc armată, dar sunt protejate de vecinii lor și beneficiază de o garanție internațională prin prisma relațiilor economice. Aceasta contează mai mult decât capacitatea de apărare internă”, a declarat Andrei Curăraru, pentru Teleradio-Moldova.

În concluzie, neutralitatea nu implică în niciun fel absența forțelor armate, ci presupune o strategie politică prin care o țară își rezervă dreptul de a deține o armată în scopuri pur defensive. Un stat neutru are armată, însă militarii săi nu sunt trimiși în misiuni de luptă în străinătate.

În același timp, Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale (CC) și ex-ministru al Justiției, atrage atenția asupra unui alt subiect mai puțin cunoscut, legat de termenul „neutralitate permanentă”. El sugerează că un astfel de statut a fost mai degrabă „inventat” pe plan local, în timp ce unica soluție reală rămâne recunoașterea internațională, de care R. Moldova nu beneficiază la ora actuală.

„E o invenție locală moldovenească, care mai întâi a fost lansată de Mark Tkaciuk, pe când era în Partidul Comuniștilor. Apoi, conceptul a fost preluat de Igor Dodon, care considera că, dacă neutralitatea va fi redenumită în 'neutralitate permanentă' printr-o lege aparte, s-ar schimba ceva. Nimic nu se schimbă atât timp cât statutul de neutralitate nu este recunoscut prin tratate la nivel internațional”, ne-a spus Alexandru Tănase.

CC: Neutralitatea, nevalabilă pe timp de război

Potrivit fostului președinte al CC, documentele care reglementează în prezent relațiile între state nu mai au o valabilitate reală în situații de criză, unicul argument juridic palpabil fiind cel al raportului de forțe.

„Noi trăim într-o lume în care dreptul internațional nu mai contează și, din păcate, funcționează dreptul celui mai puternic. În aceste condiții, niciun statut de neutralitate, oricât de tare l-ai consfinți în legi, nu te ajută să te protejezi de o agresiune militară. Astfel, singura modalitate reală de apărare este să devii parte a unui sistem de securitate mai mare”, a comentat Tănase.

În anul 2017, judecătorii Înaltei Curți au examinat și au oferit o interpretare importantă legată de statutul de neutralitate al R. Moldova.

Potrivit lui Alexandru Tănase, articolul 11 din Constituție se aplică în mod obligatoriu doar pe timp de pace. Pe timp de război, însă, această clauză nu mai poate fi folosită din simplul motiv că cealaltă parte nu o respectă.

În cuprinsul acelei hotărâri, CC a menționat că „autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva amenințărilor la adresa securității naționale”.

În același timp, hotărârea din 2017 subliniază că nu există o contradicție între statutul de neutralitate și participarea Republicii Moldova la sisteme colective de securitate, operațiuni de menținere a păcii sau misiuni umanitare, care impun sancțiuni colective împotriva agresorilor și a celor care încalcă dreptul internațional.

Această explicație a Curții vine să ofere o protecție juridică în fața unei declarații de neutralitate care nu este garantată extern.

R. Moldova, ținta Rusiei

„Pentru R. Moldova, statutul de neutralitate a fost impus de circumstanțele conflictului de pe Nistru. O neutralitate veritabilă se conturează la nivel extern, așa cum este cea a Austriei sau a Elveției, fiind garantată de către alte state, care oferă inclusiv protecție diplomatică în caz de agresiune. Pentru R. Moldova, neutralitatea este una extrem de fragilă. A fost o găselniță în anii ‘90 pentru Moscova, prin care noi am garantat că nu va mai reîncepe conflictul militar. De fapt, ea nu ne garantează mai nimic, ba din contra - ne expune la vulnerabilitățile caracteristice acestei regiuni și, în special, la riscurile din partea Federației Ruse”, a comentat expertul în securitate Andrei Curăraru.

În acest sens, în lipsa unor garanții internaționale ferme, singurul „garant” de facto al neutralității noastre ar fi trebuit să fie Federația Rusă. Totuși, Kremlinul refuză să ofere garanții reale, „deoarece asta ar intra în contradicție cu interesele sale legate de Grupul Operativ al Trupelor Ruse, staționat ilegal în stânga Nistrului”, a punctat expertul.

„Dacă rușii ajung la Odesa și la Nistru, credeți că armata lui Putin va respecta neutralitatea Republicii Moldova? Chiar de la începutul războiului din Ucraina, generali și oficialii ruși, inclusiv președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, n-au ascuns deloc că Republica Moldova este o țintă directă a operațiunii. Deci, asta trebuie să înțelegem - că neutralitatea noastră este o bulă în care noi trăim, dar care nu va fi în niciun fel respectată în condițiile în care situația de pe front se va schimba în favoarea armatei ruse”, explică istoricul Octavian Țicu.

R. Moldova a aderat la Convenția de la Haga

În anul 2025, Republica Moldova a aderat la Convenția de la Haga care prevede reglementarea pașnică a conflictelor internaționale, având, astfel, acces la mecanisme de mediere și arbitraj internațional, inclusiv pentru soluționarea conflictului transnistrean.

Alexandru Tănase consideră, însă, că alinierea la acest mecanism juridic internațional nu va schimba situația din teren atât timp cât în lume au loc schimbări radicale la nivelul ordinii globale.

„Noi acum suntem într-o perioadă când, în general, nu mai sunt valabile principiile dreptului internațional, deoarece observăm că marile puteri le încalcă. Acum se operează cu dreptul forței, dreptul celor mai puternici. În acest sens, lumea este în așteptarea unei resetări a principiilor dreptului internațional, astfel încât să vedem exact care vor fi noile reguli de coabitare”, a opinat juristul.

Armata Națională are o strategie militară până în 2035

Ministerul Apărării a prezentat, în 2025, noua Strategie militară pentru anii 2025-2035, care va permite Armatei Naționale trecerea la un nou model de securitate și protecție națională.

Printre cele mai importante direcții de acțiune se numără reorganizarea structurii de forțe, profesionalizarea personalului militar, modernizarea echipamentului și digitalizarea lanțului de comandă. Strategia include 12 domenii prioritare – de la apărare aeriană și război electronic, până la sustenabilitate, formarea liderilor militari și comunicare strategică.

Documentul mai prevede majorarea aproape de două ori a bugetului apărării, de la 0.58% la 1% din PIB, până în anul 2034.

Textul documentului reafirmă neutralitatea Republicii Moldova, dar nu exclude cooperarea internațională. Neutralitatea, se precizează în strategie, „nu înseamnă izolare sau renunțare la autoapărare, ci obligă statul să adopte toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, pentru a asigura independența și securitatea țării”.

De asemenea, vor fi dezvoltate capacități de supraveghere și reacție aeriană, sisteme de detectare și recunoaștere (ISTAR), precum și structuri de război cibernetic menite să protejeze infrastructura militară și critică a statului. Armata va trece la un sistem modern de comandă, control și comunicații (C4), iar procesul de instruire va fi aliniat la standardele occidentale.

Teleradio-Moldova a solicitat, în luna mai, o reacție de la Ministerul Apărării în care a cerut instituției să detalieze cât de pregătită este Armata Națională să asigure protecția statului în contextul unor riscuri de agresiune, luând în considerare statutul de neutralitate și lipsa garanțiilor externe.

Într-un răspuns formal primit peste o lună, ministerul ne-a recomandat să apelăm la alte „instituții responsabile”.

„Subiectele privind conținutul politicii de neutralitate ca parte subsecventă a politicii externe și de securitate națională țin nemijlocit de activitatea instituțiilor responsabile pe acest domeniu”, se arată în răspunsul oferit de Ministerul Apărării.

Într-un interviu mai vechi, ministrul Anatol Nosatîi declara că R. Moldova trebuie să investească în capacități proprii de apărare și să examineze formulele de cooperare internațională în domeniul apărării.

„Neutralitatea a fost impusă pentru ca noi să nu putem să avem ceea ce ne trebuie, iar cei care o încalcă este tocmai Federația Rusă, având staționate ilegal pe teritoriul nostru trupe militare”, spunea, în 2025, Nosatîi.

Potrivit ministrului Apărării, multe state, inclusiv unele neutre, folosesc formule de cooperare comună pentru securizarea spațiului aerian. Oficialul a amintit exemplul Austriei și al Elveției, „care aderă la inițiativa europeană Sky Shield, ce permite participarea la achiziții comune și includerea într-un spațiu comun de apărare aeriană”.

Republica Moldova are în prezent cea mai mică armată din Europa, cu aproximativ 6.500 de militari activi și cele mai multe echipamente de proveniență sovietică.

În clasamentul global al puterii militare (Global Firepower), țara noastră se află pe locul 136 din 145 de state, înaintea statelor Somalia, Benin, Kosovo și Sierra Leone.

CITIȚI ȘI:

„Niciun statut de neutralitate nu te ajută în fața unei agresiuni”: Garanțiile internaționale, singura soluție pentru R. Moldova

Liubomir Guțu