Justiție

Afacere clandestină cu steroizi și substanțe psihotrope, oprită de poliție. Un bărbat din capitală, reținut

Oamenii legii au descoperit un laborator clandestin în care erau produse preparate medicamentoase interzise pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit anchetatorilor, acestea erau comercializate prin intermediul unei platforme online care, oficial, ar fi activat în domeniul vânzării suplimentelor alimentare.

Polițiștii și procurorii din cadrul sectorului Centru, în comun cu angajații Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, au efectuat mai multe percheziții și anunță scoaterea din circuitul ilegal a preparatelor estimate la peste 10 milioane de lei.

Un bărbat de 39 de ani din capitală, care ar fi administrat platforma online, a fost reținut pentru 72 de ore. Acestuia, deocamdată, nu i-a fost înaintată nicio acuzație.

Investigațiile preliminare au stabilit că prin intermediul magazinului online ar fi fost comercializate preparate medicamentoase care conțin substanțe psihotrope, steroizi anabolizanți și androgeni. O parte dintre produse ar fi fost importate, iar altele ar fi fost fabricate local, în condiții clandestine, susțin oamenii legii.

Cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, au fost efectuate percheziții în presupusul laborator ilegal, de unde au fost ridicate medicamente interzise și alte probe relevante pentru documentarea cauzei penale.

Autoritățile reamintesc că circulația substanțelor psihotrope este strict reglementată de legislație. Aceste preparate pot fi utilizate doar în scopuri medicale și se eliberează în farmacii exclusiv în baza unei rețete medicale, pentru a preveni folosirea abuzivă, traficul ilegal și riscurile pentru sănătatea publică.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a persoanelor implicate.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult