EXPLICĂM

Angajamentele R. Moldova în cadrul Clusterului 6 de negocieri

Republica Moldova va trebui, în cadrul Clusterului 6 de negocieri, deschis la 14 iulie la Bruxelles, să continue reformele în domeniul relațiilor externe, securității și economiei. Uniunea Europeană are așteptări ca Chișinăul să își alinieze politicile la cele europene, să își consolideze instituțiile și să devină mai rezilient în fața amenințărilor externe.

O voce comună cu Europa în politica externă

„Republica Moldova trebuie să acționeze alături de celelalte state membre atunci când sunt apărate pacea, democrația și dreptul internațional. Asta înseamnă poziții comune și decizii luate împreună în fața provocărilor globale”, se arată într-un explainer elaborat de Guvern privind așteptările Uniunii Europene în cadrul acestui grup de capitole de negociere.

Potrivit Executivului, Republica Moldova va trebui să acționeze împreună cu statele membre ale blocului comunitar pentru apărarea păcii și securității. Acest lucru presupune alinierea în continuare a politicii externe și a regimului de sancțiuni la cele ale Uniunii Europene.

„Astfel, vom contribui, alături de celelalte state europene, la protejarea păcii și securității pe continent”, se menționează în nota Guvernului.

Mai bine pregătiți în fața amenințărilor

Pentru o mai bună pregătire în fața amenințărilor, Chișinăul va trebui să își consolideze capacitatea de combatere a dezinformării, a atacurilor cibernetice și a altor forme de influență externă.

Totodată, este necesară modernizarea continuă a instituțiilor responsabile de gestionarea relațiilor externe și a domeniului securității.

„Instituții mai puternice înseamnă o țară mai sigură pentru fiecare cetățean”, precizează Guvernul.

Acces la o piață de peste 450 de milioane de consumatori

În domeniul economic, Republica Moldova va trebui să își adapteze acordurile comerciale și regulile economice la cele ale Uniunii Europene. Potrivit Executivului, acest lucru va deschide noi oportunități pentru exporturi, investiții și crearea locurilor de muncă într-o piață de peste 450 de milioane de consumatori.

Toleranță zero față de corupție

Lupta împotriva corupției rămâne o prioritate, inclusiv în domeniile relațiilor externe, comerțului și securității.

„Instituții integre înseamnă decizii corecte și mai multă încredere din partea cetățenilor și a partenerilor europeni”, se menționează în explicațiile Guvernului.

În concluzie, Executivul precizează că Clusterul 6 – „Relații externe” reprezintă o Republică Moldova care acționează ca un viitor stat membru al Uniunii Europene, cu:


Republica Moldova și Uniunea Europeană au deschis negocierile de aderare pentru Clusterul 6 în cadrul celei de-a treia Conferințe interguvernamentale Republica Moldova–Uniunea Europeană, desfășurată la 14 iulie la Bruxelles, la o lună după deschiderea negocierilor pentru Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, la 15 iunie.

Potrivit autorităților, decizia marchează o nouă etapă în procesul de aderare și confirmă avansarea negocierilor în baza progreselor realizate, a reformelor susținute și a încrederii reciproce.

Premierul interimar Eugeniu Osmochescu a declarat că integrarea europeană reprezintă cea mai puternică garanție de pace și securitate pentru Republica Moldova. Totodată, acesta a subliniat că țara este tot mai pregătită să își asume responsabilități pentru securitatea Europei.

„Obiectivul nostru rămâne neschimbat: să încheiem negocierile de aderare până în anul 2028 și să fim pe deplin pregătiți pentru aderare până în anul 2030, pentru a construi o Republică Moldova mai puternică, mai sigură și mai prosperă în cadrul Uniunii Europene”, a declarat Eugeniu Osmochescu.

Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Republicii Moldova, către piața comunitară fiind direcționate peste două treimi din exporturile țării. Gradul de aliniere la Politica externă și de securitate comună a UE a crescut de la 54% în anul 2022 la peste 90% în anul 2025.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult