Scumpire la pompă din august: ANRE include în prețul carburanților și costul stocurilor de urgență

Fiecare litru de benzină și motorină va include, începând cu 1 august, o contribuție de 48 de bani destinată stocurilor de urgență ale țării. Decizia a fost aprobată marți, 21 iulie, de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică ANRE, în conformitate cu Legea privind securitatea aprovizionării cu carburanți.
Astfel, marja comercială specifică pentru benzină va crește de la 3.82 la 4.30 de lei pe litru, iar cea pentru motorină - de la 3.84 la 4.32 de lei pe litru.
Potrivit ANRE, suma suplimentară de 48 de bani pentru fiecare litru va avea o destinație exclusivă și anume finanțarea constituirii și menținerii stocurilor strategice de produse petroliere, iar aceasta nu va fi supusă ajustărilor semestriale aplicate în mod obișnuit marjei comerciale.
Instituția precizează că modificarea pune în aplicare prevederile legii care obligă Republica Moldova să creeze un sistem de rezerve strategice de carburanți pentru situații excepționale, precum întreruperi ale aprovizionării sau crize regionale.
Conform legii, Republica Moldova trebuie să dispună, până în anul 2034, de stocuri echivalente cu cel puțin 61 de zile de consum intern sau 90 de zile de importuri nete.
Rezervele vor fi constituite gradual de către importatori și de o entitate centrală desemnată de Guvern. Aproximativ 60 la sută dintre acestea vor trebui păstrate pe teritoriul țării, iar restul vor putea fi depozitate în străinătate, în baza unor acorduri bilaterale.
ANRE susține că măsura este necesară pentru consolidarea securității energetice și a rezilienței sectorului petrolier, astfel încât țara să poată răspunde mai eficient unor eventuale perturbări ale pieței și să asigure continuitatea aprovizionării consumatorilor.
Decizia vine într-un context de scumpiri accelerate ale carburanților. Pentru miercuri, 22 iulie, ANRE a stabilit un preț maxim de 29.41 de lei pentru un litru de benzină, cu 22 de bani mai mult decât astăzi, și de 29.01 lei pentru un litru de motorină, în creștere cu 48 de bani. Astfel, motorina depășește, pentru prima dată în iulie, pragul de 29 de lei pe litru.
De la începutul lunii iulie, motorina s-a scumpit cu peste patru lei pe litru, iar benzina - cu aproape doi lei. Potrivit ANRE, evoluția prețurilor este determinată de creșterea cotațiilor internaționale ale produselor petroliere, influențate în continuare de tensiunile din Orientul Mijlociu și de evoluția cursului de schimb al monedei naționale.
La începutul acestei săptămâni, ANRE a anunțat că monitorizează permanent evoluțiile de pe piața internațională, inclusiv situația din regiunea Golfului Persic, care afectează cotațiile Platts și, implicit, prețurile carburanților pe piața internă.
Totodată, ANRE precizează că, potrivit datelor raportate de operatorii economici pentru 20 iulie, stocurile existente sunt suficiente pentru acoperirea consumului de motorină pentru următoarele opt zile și a celui de benzină pentru aproximativ 18 zile. Instituția subliniază că, în prezent, nu există indicii privind o lipsă generalizată a produselor petroliere standard în rețeaua stațiilor de alimentare și că va continua să monitorizeze piața și să informeze publicul în cazul unor evoluții relevante.
CITIȚI ȘI: