R. Moldova se alătură mecanismului internațional de compensare pentru Ucraina: Convenția privind Comisia de Reclamații, ratificată

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat joi, 23 iulie, Convenția de la Haga privind crearea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina. Noul instrument juridic va permite Ucrainei și cetățenilor afectați de război să ceară despăgubiri de la Federația Rusă pentru daunele suferite începând cu 24 februarie 2022.
„Convenția prevede instituirea, în cadrul instituțional al Consiliului Europei, a Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina în calitate de organism administrativ internațional independent. Comisia va examina și evalua reclamațiile privind prejudiciile, pierderile sau vătămările cauzate prin faptele ilicite comise de Federația Rusă împotriva Ucrainei, începând cu data de 24 februarie 2022, și va stabili cuantumul despăgubirilor datorate în fiecare caz”, a declarat vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, în plenul Legislativului de la Chișinău.
Potrivit autorităților, prejudiciile care vor putea face obiectul cererilor includ pierderi de vieți omenești, distrugerea infrastructurii și daune aduse proprietăților.
Cereri de compensare vor putea depune atât persoane fizice și juridice afectate, cât și statul ucrainean, inclusiv autoritățile regionale și locale.
Comisia va avea un mandat distinct de cel al Registrului Daunelor pentru Ucraina, creat de Consiliul Europei în 2023. Dacă Registrul colectează, clasifică și verifică eligibilitatea cererilor, noua Comisie va examina dosarele pe fond, va evalua prejudiciile materiale și morale, va decide asupra admiterii sau respingerii reclamațiilor și va stabili cuantumul despăgubirilor în fiecare caz.
După constituirea Comisiei, baza de date și probele acumulate de Registrul Daunelor vor fi transferate către aceasta pentru a asigura continuitatea procesului.
Instituirea Comisiei reprezintă cea de-a doua etapă a mecanismului internațional de compensare pentru Ucraina, construit în baza rezoluției Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite privind repararea prejudiciilor provocate de agresiunea Federației Ruse.
Prima etapă a constat în crearea Registrului Daunelor, iar noua structură va transforma documentarea pierderilor în decizii privind acordarea despăgubirilor.

Convenția a fost semnată pe 16 decembrie 2025, la Haga, în cadrul unei conferințe diplomatice organizate de Consiliul Europei și Guvernul Regatului Țărilor de Jos. Documentul a fost semnat de Ucraina, Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos, alături de alte state participante la conferință.
În deschiderea reuniunii, președinta Maia Sandu a afirmat că lipsa răspunderii pentru agresiune favorizează repetarea unor astfel de conflicte și că pacea nu poate fi durabilă fără justiție.
„Aceasta contează, în primul rând, pentru oameni. Pentru cei care și-au pierdut membrii familiei. Pentru cei ale căror locuințe au fost distruse, ale căror vieți au fost schimbate pentru totdeauna. Legea nu poate anula pierderea, dar poate recunoaște prejudiciul, poate restabili demnitatea și poate afirma că suferința nu este nici invizibilă, nici uitată”, a declarat șefa statului.
Maia Sandu a accentuat că Republica Moldova sprijină toate eforturile care duc la o pace demnă și durabilă, subliniind că modul în care se va încheia acest război va modela viitorul Europei.
„Pacea fără responsabilitate rezistă rareori. Acolo unde responsabilitatea este afirmată prin lege și instituții, societățile se refac. Acolo unde este evitată sau amânată, violența revine”, a subliniat președinta Maia Sandu.
Scopul Convenției este de a asigura tragerea la răspundere juridică internațională a Federației Ruse pentru încălcările dreptului internațional comise împotriva Ucrainei și obligarea acesteia să acorde reparații integrale pentru prejudiciile cauzate. Totodată, ratificarea documentului nu transformă Republica Moldova în parte la un litigiu internațional împotriva Federației Ruse și nu creează obligația statului de a acorda despăgubiri persoanelor prejudiciate.
Până în prezent, Convenția a fost semnată de aproximativ 40 de state membre ale Consiliului Europei, precum și de Canada și Uniunea Europeană. Documentul va intra în vigoare după ratificarea sa de către cel puțin 25 de state sau organizații regionale și cu condiția existenței fondurilor necesare pentru funcționarea inițială a Comisiei. Potrivit Consiliului Europei, statele participante analizează în prezent posibile surse de finanțare pentru viitorul fond de compensare.
CITIȚI ȘI: