Companii specializate în domeniul gazificării, vizate într-un dosar de evaziune fiscală de 4 milioane de lei

Mai multe companii din sectorul gazificării sunt vizate într-o cauză penală, fiind suspectate că au tăinuit o parte din veniturile obținute din conectarea consumatorilor la rețeaua de gaze, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ patru milioane de lei.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, companiile vizate ar fi indicat în actele contabile informații incorecte despre veniturile și cheltuielile lor și nu ar fi declarat toți banii încasați pentru perioada anilor 2023 - 2024.
Pe 17 august, oamenii legii au efectuat percheziții la sediile acestor companii, precum și la domiciliile și în automobilele persoanelor responsabile.
Acțiunile au avut loc în mai multe localități din centrul și sudul Republicii Moldova.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente contabile și alte materiale care ar putea ajuta la stabilirea modului în care ar fi fost comisă presupusa evaziune fiscală.
Investigația continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a circumstanțelor cazului.
CITIȚI ȘI: