De ce au spus islandezii „Nu” negocierilor cu UE. Pescuitul și suveranitatea au cântărit mai greu decât euro și dobânzile
Islandezii au respins, în cadrul referendumului desfășurat sâmbătă, 29 august, reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Tabăra „Nu" a obținut 52,8% din voturi, în timp ce „Da" a strâns 47,2%, potrivit rezultatelor finale.
Referendumul nu a pus în discuție aderarea propriu-zisă, ci doar relansarea discuțiilor cu Bruxelles-ul, suspendate de mai bine de zece ani. În cazul unei victorii a „Da", orice acord ulterior ar fi fost supus unui al doilea referendum. Totuși, o mare parte din tabăra eurosceptică a tratat votul ca pe primul pas spre integrare, argumentând că deschiderea negocierilor ar readuce pe agendă domenii pe care Islanda nu vrea să le cedeze controlului Bruxelles-ului, potrivit unei analize Mediafax.ro.
Peștele, mai mult decât o resursă economică
Tema centrală a campaniei a fost pescuitul. Islanda își administrează independent cotele de pescuit și accesul la apele teritoriale, iar deși participă la piața unică europeană prin Spațiul Economic European, Politica Comună în domeniul Pescuitului a UE nu i se aplică — la fel ca Politica Agricolă Comună. O eventuală aderare ar fi obligat țara să renegocieze acest statut.
Legătura dintre pescuit și identitatea națională merge mult mai departe de cifre economice: potrivit mediafax.ro, disputele Islandei cu Marea Britanie pentru controlul apelor teritoriale — așa-numitele „Războaie ale Codului", derulate în etape între anii 1950 și 1970 — au devenit parte din istoria fondatoare a țării. Profesorul Eiríkur Bergmann a descris pescuitul drept „un simbol al suveranității Islandei", tocmai pentru rolul său în independența economică a țării.
Suveranitatea: teama de a pierde controlul
Al doilea mare argument al taberei „Nu" a fost apărarea suveranității. Cu doar aproximativ 400.000 de locuitori și o independență deplină obținută abia în 1944, Islanda privește cu reticență orice transfer de competențe către instituțiile europene.
Paradoxal, apropierea deja existentă de UE a alimentat scepticismul: prin apartenența la Spațiul Economic European, EFTA și spațiul Schengen, islandezii beneficiază de libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalului, aplicând deja o mare parte din legislația pieței unice — fără însă a fi obligați să cedeze controlul asupra pescuitului, agriculturii, uniunii vamale sau politicii monetare. Pentru eurosceptici, acesta a fost argumentul-cheie: țara are deja majoritatea beneficiilor, fără costurile aderării depline.
Agricultura rurală, o teamă suplimentară
Deși pescuitul a dominat dezbaterea, agricultura a rămas o preocupare importantă în afara Reykjavíkului. Condițiile climatice și costurile ridicate de producție fac agricultura islandeză vulnerabilă în fața concurenței produselor mai ieftine din UE, iar fermierii se tem de efectele asupra sistemului actual de subvenții. Aceleași două dosare, pescuit și agricultură, au blocat și negocierile anterioare, derulate între 2010 și 2013.
Reykjavík pro-european, provinciile mai rezervate
Numărătoarea voturilor a arătat și o ruptură geografică.
Capitala Reykjavík a votat majoritar pentru reluarea negocierilor. În Reykjavík Nord, tabăra „Da” a obținut aproximativ 57,5%, iar în Reykjavík Sud 54,5%. În schimb, în circumscripțiile rurale sprijinul pentru „Nu” a fost mult mai mare, ajungând la aproximativ 60% în sudul țării.
Diferența nu este întâmplătoare. Comunitățile din afara capitalei sunt mult mai dependente de pescuit și agricultură, exact sectoarele asupra cărora un eventual statut de membru UE ar avea cele mai importante consecințe.
Argumentele taberei „Da": euro și o voce la masa deciziilor
Susținătorii aderării au mizat pe instabilitatea coroanei islandeze și pe dobânzile ridicate, prezentând adoptarea euro drept o soluție pentru reducerea volatilității monetare și a costurilor de creditare. La acestea s-a adăugat argumentul politic: Islanda aplică deja numeroase reguli europene prin SEE, dar nu are drept de vot la Bruxelles atunci când acestea sunt adoptate.
Nici războiul din Ucraina, nici presiunile lui Trump nu au înclinat balanța
Contextul geopolitic, războiul din Ucraina și importanța strategică crescută a Atlanticului de Nord, a readus în discuție tema securității pentru o țară fără armată proprie, care depinde de NATO și de acordul bilateral de apărare cu SUA din 1951. Poziția Islandei în culoarul GIUK (Groenlanda–Islanda–Regatul Unit) o face esențială pentru supravegherea flotei ruse, iar presiunile administrației Trump privind Groenlanda au alimentat întrebări despre fiabilitatea relației cu Washingtonul. Cu toate acestea, majoritatea „Nu" a considerat că NATO și SUA oferă garanții suficiente, costul cedării de suveranitate fiind perceput ca prea mare.
A doua respingere în mai puțin de un deceniu
Nu este prima dată când Islanda se apropie de UE fără să finalizeze procesul. După criza bancară din 2008, țara a depus cererea de aderare în 2009, iar negocierile începute în 2010 au avansat rapid — 27 din cele 35 de capitole au fost deschise, 11 închise provizoriu, tocmai pentru că Islanda aplica deja mare parte din legislația europeană prin SEE. Capitolele privind pescuitul și agricultura au rămas însă blocate, iar procesul a fost suspendat în 2013 de un guvern eurosceptic; în 2015, Reykjavíkul a renunțat oficial la statutul de țară candidată.
CITIȚI ȘI:
