„Trebuie să le cartografiem și să le dezmembrăm”: Europol cere o nouă abordare în lupta cu rețelele de droguri

Piața drogurilor se schimbă rapid, iar rețelele criminale recurg tot mai mult la platforme online, comunicări criptate și servicii de curierat pentru a-și extinde activitatea. Oficiali moldoveni și europeni, reuniți la Chișinău, avertizează și asupra apariției unor noi substanțe psihoactive, a creșterii traficului de droguri sintetice, precum și a recrutării minorilor pentru activități legate de traficul de droguri.
Subiectul a fost discutat la Chișinău în cadrul celei de-a 15-a reuniuni a Centrului de Sprijin al Uniunii Europene pentru Securitate Internă și Gestionarea Frontierelor (HUB-ul de Securitate al UE), găzduite de Ministerul Afacerilor Interne, pe 3 septembrie.
Rețelele criminale se mută în online
Consumul de substanțe narcotice, precum cocaina și ketamina, înregistrează o creștere semnificativă, iar datele europene arată o evoluție rapidă a fenomenului. Potrivit ministrei Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în 115 orașe din 25 de țări, nivelul cocainei detectate în apele reziduale a crescut cu aproximativ 22% într-un singur an, iar cel al ketaminei – cu circa 40%.
„Aceste cifre ne arată nu doar amploarea problemei, ci mai ales viteza și complexitatea cu care se schimbă acest fenomen. Piața drogurilor se transformă. Apar substanțe noi, mai puternice și mai greu de identificat”, a declarat ministra în cadrul evenimentului.
La sfârșitul anului 2025, Agenția Uniunii Europene privind Drogurile monitoriza aproximativ 1.500 de noi substanțe psihoactive. Numai anul trecut, 50 de substanțe noi au fost identificate pentru prima dată în Europa, inclusiv noi opioide sintetice extrem de puternice.
Potrivit ministrei de Interne, grupările criminale își schimbă constant rutele și metodele pentru a evita controalele. În aceste condiții, instituțiile trebuie să-și adapteze prompt răspunsul.
„Rețelele criminale își schimbă rutele, folosesc mediul online, comunicările criptate, serviciile poștale și de curierat și caută permanent noi modalități de a evita controalele. (...) Trebuie să fim mai rapizi în schimbul de informații, mai buni în detectare, mai conectați operațional și mai eficienți în prevenire”, a spus Daniella Misail-Nichitin.
R. Moldova, un nou aranjament cu Agenția UE pentru Droguri
Reuniunea de la Chișinău marchează o nouă etapă în cooperarea Republicii Moldova cu instituțiile europene. Potrivit ministrei, a fost semnat un aranjament de lucru între Agenția Uniunii Europene privind Drogurile, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății.
Totodată, autoritățile anunță lansarea, în scurt timp, a unei platforme antidrog dezvoltate de Inspectoratul General al Poliției.
„Protejarea copiilor și a tinerilor trebuie să înceapă înainte ca drogurile să ajungă la ei. Și aici nu pot să nu menționez eforturile comune pe care le desfășurăm împreună cu Ministerul Educației și Cercetării. Aceste trei dimensiuni – cooperarea internațională, capacitarea instituțională și prevenirea – trebuie să funcționeze împreună”, a punctat Daniella Misail-Nichitin.
De asemenea, instituțiile de la Chișinău au adoptat un nou cadru legal privind prevenirea și combaterea drogurilor, a substanțelor psihotrope, a precursorilor și a noilor substanțe psihoactive.
În paralel, Republica Moldova elaborează Strategia națională privind drogurile și adicțiile pentru anii 2026–2032, ce va avea drept scop avertizarea timpurie, prevenirea, protecția, tratamentul și reabilitarea, precum și combaterea criminalității organizate.
„Construim Sistemul Național de Avertizare Timpurie și consolidăm Observatorul Național pentru Droguri. Dezvoltăm capacitățile criminalistice pentru identificarea noilor substanțe, inclusiv prin validarea metodelor de analiză a opioidelor. Au fost create la Chișinău și Bălți facilități regionale pentru depozitarea și evidența drogurilor confiscate, adaptate standardelor europene. Totodată, ne-am intensificat participarea la mecanismele europene de cooperare operațională. Direcția noastră este clară: Republica Moldova își construiește sisteme de combatere a drogurilor ca parte a spațiului european de securitate”, a enumerat Daniella Misail-Nichitin.
Europol: R. Moldova, țară de tranzit pentru drogurile din Est
Traficul de droguri este strâns legat de alte forme de criminalitate organizată, inclusiv spălarea banilor, traficul de arme, traficul de persoane și criminalitatea cibernetică, susține directorul executiv adjunct al Europol pentru operațiuni, Jean-Philippe Lecouffe.
Potrivit acestuia, mai mult de 80% dintre cele mai violente rețele criminale sunt legate de traficul de droguri. În același timp, Republica Moldova a raportat în ultimii ani capturi importante de droguri sintetice și este folosită ca rută de tranzit pentru astfel de substanțe.
„Noi vedem că Moldova este o țară de tranzit pentru aceste fluxuri, ceea ce este legat inclusiv de războiul din țara vecină, Ucraina. Republica Moldova joacă un rol de țară de tranzit pentru drogurile care vin din Est și, cu toate aceste provocări, cooperarea în acest domeniu este foarte importantă”, a declarat Jean-Philippe Lecouffe.
Oficialul Europol a oferit și exemplul operațiunii „Rubicon”, desfășurate în februarie 2026, la care a participat și Republica Moldova.
Operațiunea a vizat rețele criminale implicate în producerea drogurilor sintetice. Potrivit Europol, au fost efectuate sute de arestări, au fost destructurate 36 de laboratoare și au fost confiscați 30.000 de litri de precursori. Drogurile și substanțele chimice erau transportate inclusiv prin colete poștale, unele dintre acestea fiind depistate în Ucraina, R. Moldova și România.
„Au fost vizate rețelele criminale care produc droguri sintetice pe bază de catinonă. Au fost identificate persoanele implicate în această rețea, cu afaceri legale stabilite în Polonia și cu licențe de a importa substanțele chimice din China și India”, a precizat acesta, la reuniunea de la Chișinău.
Lupta împotriva acestor rețele trebuie să se concentreze pe destructurarea lor și pe urmărirea banilor.
„Fiecare investigație majoră legată de droguri trebuie să includă și o componentă de investigație financiară pentru a urmări profiturile, pentru a cartografia fluxurile bănești și pentru a intercepta căile logistice, inclusiv utilizarea criptovalutelor”, a conchis Jean-Philippe Lecouffe.

Tinerii, tot mai des recrutați de rețelele de droguri
Oficialii europeni, participanți la HUB-ul de Securitate al UE, au atras atenția și asupra unei alte tendințe: recrutarea tinerilor și a minorilor pentru activități legate de traficul de droguri.
Directoarea executivă a Agenției UE privind Drogurile, Lorraine Nolan, a declarat că rețelele criminale folosesc tot mai mult platformele digitale pentru distribuirea substanțelor interzise, în timp ce producția clandestină și numărul drogurilor sintetice sunt în continuă creștere.
„Piața drogurilor se schimbă foarte rapid, devine tot mai conectată, tot mai dinamică. Noi observăm apariția noilor substanțe psihoactive, a mai multor droguri sintetice; rețelele de aprovizionare se extind, producția clandestină crește, iar platformele digitale sunt utilizate tot mai mult pentru distribuirea drogurilor”, a menționat ea.
La rândul său, reprezentantul Europol a subliniat că minorii sunt recrutați pentru activități precum supravegherea, distribuția și livrarea drogurilor, iar implicarea lor poate escalada rapid spre infracțiuni grave.
„Este o amenințare serioasă la adresa societății noastre și a tinerilor noștri, pe care trebuie să îi protejăm”, a declarat acesta.
În context, Ministra Daniella Misail-Nichitin a reiterat că obiectivul Republicii Moldova este integrarea sistemelor naționale de combatere a drogurilor în spațiul european comun de securitate.
Potrivit acesteia, un astfel de demers este esențial pentru procesul de integrare europeană, în special în contextul angajamentelor asumate în cadrul Capitolului 24 – Justiție, Libertate și Securitate. Totodată, oficiala a recunoscut că sunt necesare în continuare investiții substanțiale în capacități moderne, specialiști, infrastructură și în accelerarea schimbului de informații între instituții și state.
„Rețelele criminale nu așteaptă ca instituțiile noastre să finalizeze procedurile de cooperare. Ele operează deja transfrontalier. De aceea, și răspunsul nostru trebuie să fie unul transfrontalier și bine coordonat”, a adăugat Daniella Misail-Nichitin.
În opinia ministrei, acesta este și rolul principal al Hub-ului de Securitate al UE - „să transforme cooperarea în acțiune și informația în rezultate operaționale”.
La cea de-a 15-a reuniune a Centrului de Sprijin al Uniunii Europene pentru Securitate Internă și Gestionarea Frontierelor au participat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, directoarea pentru Securitate Internă și Antiterorism în cadrul Comisiei Europene, Floriana Sipala, directoarea executivă a Agenției UE privind Drogurile, Lorraine Nolan, directorul executiv adjunct pentru operațiuni al Europol, Jean-Philippe Lecouffe, și șeful adjunct al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Máté Csicsai.
Centrul de Sprijin al Uniunii Europene pentru Securitate Internă și Gestionarea Frontierelor (HUB-ul de Securitate al UE) este o platformă operațională care facilitează cooperarea în domeniul securității interne și al gestionării frontierelor între instituțiile Uniunii Europene, statele membre și autoritățile din Republica Moldova.
Creat în iulie 2022, HUB-ul de Securitate funcționează ca grup operațional comun, facilitator de conexiuni între specialiști și forum pentru discuții strategice. De-a lungul celor peste trei ani de activitate, platforma a generat rezultate tangibile, contribuind la o cooperare mai strânsă între instituțiile competente din Republica Moldova și partenerii europeni, precum și la un schimb constant de informații privind criminalitatea transfrontalieră și amenințările hibride.
CITIȚI ȘI: