Confiscare în beneficiul statului: Case și terenuri de 9.6 milioane lei, luate de la un funcționar condamnat pentru abuz de serviciu

Opt bunuri imobile, în valoare totală de peste 9.6 milioane de lei, au fost confiscate definitiv în beneficiul statului, în urma unei investigații desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA) în comun cu Procuratura Anticorupție (PA). Printre acestea se numără terenuri pentru construcții, case de locuit și o construcție nefinalizată.
Cauza vizează un fost funcționar public cu atribuții în domeniul cadastrului, condamnat pentru abuz de serviciu.
Potrivit materialelor dosarului, în perioada 2011–2022, acesta s-a folosit de funcția deținută pentru a facilita înstrăinarea și înregistrarea ilegală a unor terenuri aflate în proprietatea municipiului Chișinău.
Deși activele erau înregistrate oficial pe numele unor persoane interpuse, ancheta a demonstrat că beneficiarul efectiv era persoana condamnată.
Ofițerii anticorupție au documentat modalitatea dobândirii și înregistrării bunurilor, iar Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din cadrul CNA a desfășurat investigații financiare paralele pentru identificarea patrimoniului și stabilirea legăturilor dintre persoanele implicate.
Prin hotărâre definitivă, instanța a dispus confiscarea specială a celor opt bunuri imobile, decizie menținută ulterior de Curtea de Apel.
CNA susține că acest caz reprezintă o premieră importantă în materie de recuperare a activelor pentru jurisprudența din R. Moldova.
CITIȚI ȘI: