Justiție

Ședință fără Andronachi: Fostul deputat democrat trebuia să depună declarații, dar este plecat peste hotare după tratamentul de la Viena

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, cercetat penal în mai multe dosare, nu s-a prezentat la ultimele ședințe de judecată. Luni, 21 septembrie, acesta urma să depună declarații, însă avocatul acestuia a anunțat în instanță că Andronachi s-ar afla „la muncă peste hotare”.

La ședința precedentă, din 11 septembrie, avocatul Vladimir Moșneaga a motivat absența clientului său prin faptul că acesta se afla la tratament în Austria.

Avocatul a prezentat instanței un certificat medical eliberat în limba germană și a solicitat ca examinarea cauzei să continue în lipsa inculpatului.

Potrivit informațiilor prezentate la ședința precedentă, Andronachi ar fi ajuns în Viena pe 1 septembrie și urma să revină în Republica Moldova după aproximativ o săptămână.

Procurorul de caz, Gheorghe Iapără, a pus atunci la îndoială autenticitatea certificatului medical prezentat de apărare.

Numele lui Vladimir Andronachi, fost vicepreședinte al Partidului Democrat, ex-deputat și apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, figurează în mai multe dosare penale, inclusiv într-un episod al cauzei care vizează „frauda bancară”, dosarul „Metalferos” și cel privind achiziția blanchetelor pentru pașapoarte.

Fostul deputat este acuzat că a provocat statului prejudicii de milioane de lei și că ar fi spălat bani în favoarea unei organizații criminale.

În noiembrie 2022, Vladimir Andronachi a fost reținut în Ucraina și expulzat la Chișinău, după ce anterior fugise din țară. După o perioadă de aflare în detenție, acesta a fost plasat în arest la domiciliu, iar în august 2023 a fost eliberat sub garanție personală.

Pe 2 septembrie 2025, a fost reținut și plasat din nou în arest preventiv, fiind acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari, infracțiune care se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare și amendă.

Mandatul de arestare i-a fost prelungit de mai multe ori, iar pe 2 februarie 2026 instanța l-a eliberat sub control judiciar.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult