Justiție

Trafic de influență într-un dosar de viol: Inculpații au promis să „rezolve” cazul cu 7.000 de euro

Doi tineri din Chișinău au fost reținuți, iar unul este cercetat în stare de liberate pentru implicare într-o schemă de trafic de influență, în care ar fi cerut 7.000 de euro pentru a obține o soluție favorabilă inculpatului într-un dosar de viol.

Reținerile au fost efectuate de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii de la Procuratura Anticorupție (PA).

Potrivit anchetatorilor, suspecții i-ar fi promis persoanei inculpate de viol că pot influența organele de urmărire penală care gestionează cauza, pentru adoptarea unei decizii avantajoase.

Din cei 7.000 de euro solicitați, tinerii ar fi primit o primă tranșă de 1.650 de euro. Transmiterea banilor a avut loc sub controlul ofițerilor CNA.

„În prezent, ofițerii anticorupție efectuează percheziții la domiciliile persoanelor bănuite. Doi dintre tineri au fost reținuți și plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore”, informează PA.

Codul penal al Republicii Moldova prevede că traficul de influență se pedepsește, în forma de bază, cu amendă de la 2.000 la 3.000 de unități convenționale, echivalentul a 100.000–150.000 de lei, sau cu închisoare de până la șase ani.

În cazul unor circumstanțe agravante, pedeapsa poate ajunge la șapte ani de închisoare. Iar dacă fapta implică avantaje în proporții deosebit de mari sau este comisă în interesul unui grup criminal organizat, pedeapsa poate ajunge la opt ani de închisoare.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult