Cum îți poți compara consumul de energie: Noi date incluse direct în factură

Consumatorii casnici deserviți de „Premier Energy” vor găsi, începând din această lună, o secțiune nouă pe facturile la energie electrică: date comparative menite să-i ajute să urmărească mai ușor evoluția consumului și să observe eventualele variații.
Potrivit „Premier Energy”, în această secțiune vor fi prezentate mai multe informații, inclusiv:
consumul facturat în luna curentă, comparativ cu cel din aceeași lună a anului trecut;
consumul mediu de referință pentru categoria din care face parte consumatorul (urban sau rural);
consumul înregistrat în luna următoare perioadei de referință din anul precedent, împreună cu valoarea medie corespunzătoare categoriei respective.
Informațiile vor fi prezentate într-o casetă distinctă pe factură, astfel încât consumatorii să poată compara mai ușor datele și să vadă dacă propriul consum a scăzut sau a crescut față de perioada similară a anului trecut.
Factura va conține, de asemenea, recomandări pentru reducerea consumului de energie și utilizarea mai eficientă a acesteia în gospodărie.
Premier Energy precizează că, în cazul consumatorilor care înregistrează creșteri semnificative ale consumului față de aceeași perioadă a anului precedent, vor fi transmise și prin e-mail informații suplimentare și recomandări pentru utilizarea rațională a energiei.
Compania recomandă consumatorilor să urmărească aceste date pentru a identifica din timp eventualele creșteri ale consumului și, acolo unde este posibil, să ia măsuri pentru reducerea acestuia și a cheltuielilor.
„Premier Energy” deservește în prezent circa 855.000 de consumatori din zona de centru și sud a Republicii Moldova, inclusiv în municipiul Chișinău.
CITIȚI ȘI:
- Gaze și căldură mai scumpe din 1 octombrie: „Cam greu o să ne descurcăm. Salariul e mic, iar prețurile se majorează, nu știu...”
- Iarna cu facturi mai mari: Gazele și căldura se scumpesc din octombrie
- „Prețurile la gaze au crescut cu 80%, dar salariile - cu doar 2%”. Expert: Sprijinul statului trebuie direcționat către gospodăriile care nu fac față scumpirilor