Economic

Republica Moldova, pregătită pentru iarna 2026-2027. Ministrul Energiei îndeamnă cetățenii să evite risipa

Republica Moldova este pregătită pentru sezonul rece 2026-2027, având contractate volumele necesare de gaze naturale, securizate rutele de aprovizionare și completate stocurile de siguranță. În același timp, reducerea facturilor depinde și de comportamentul consumatorilor, care pot diminua consumul excesiv prin măsuri simple și prin apelarea la programele de eficiență energetică.

Pregătirile la nivel național trebuie completate de responsabilitatea fiecărei gospodării, a subliniat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la emisiunea „Bună Dimineața” de la Moldova 1, ediția din 16 octombrie.

Autoritățile asigură aprovizionarea cu resurse energetice și pregătesc infrastructura necesară, însă cetățenii pot contribui la reducerea consumului prin evitarea risipei.

„La nivel de țară, noi ținem scutul și umplem depozitele, iar bătălia cu factura se câștigă în fiecare gospodărie”, a declarat Dorin Junghietu.

Potrivit ministrului, eficiența energetică nu presupune renunțarea la confort, ci folosirea rațională a resurselor.

Printre măsurile recomandate se numără stingerea luminii în încăperile nefolosite și aerisirea locuinței pe perioade scurte, fără a permite răcirea pereților și a mobilierului în sezonul rece.

Stocurile de gaze, completate pentru sezonul rece

Pentru iarna 2026-2027, Ministerul Energiei a aprobat, la sfârșitul lunii august, un plan de măsuri pentru pregătirea sectorului energetic. Potrivit lui Dorin Junghietu, volumele de gaze naturale au fost contractate, iar rutele de aprovizionare au fost stabilite și securizate.

În sectorul energiei electrice există contracte bilaterale, iar liniile de interconexiune cu România, inclusiv cele suplimentare de 110 kV, au fost testate.

„Au fost adăugate 6.3 milioane de metri cubi de gaze în depozitele subterane din România. Prin urmare, suntem foarte bine pregătiți pentru această iarnă”, a afirmat ministrul.

Granturi de până la 1.2 milioane de lei pentru case de tip nZEB

Autoritățile mizează și pe programele de eficiență energetică, care îi ajută pe cetățeni să reducă atât consumul, cât și cheltuielile pentru energie.

Un exemplu este Programul EcoVoucher, prin care au fost înlocuite aproximativ 50 de mii de aparate electrocasnice, inclusiv frigidere și mașini de spălat. Potrivit ministrului, înlocuirea echipamentelor vechi cu unele mai eficiente energetic contribuie la diminuarea consumului de electricitate și, implicit, a sumelor din facturi.

Pentru blocurile de locuit, Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) oferă asociațiilor de proprietari granturi care pot acoperi 70% din costurile lucrărilor eligibile. Acestea pot include izolarea termică a clădirilor, schimbarea ferestrelor din spațiile comune, precum și izolarea soclului și a fundației.

Totodată, proprietarii de case individuale pot accesa Programul Casa Verde, care sprijină instalarea panourilor fotovoltaice, a pompelor de căldură, a bateriilor de stocare și a stațiilor de încărcare pentru automobile.

Ministrul a menționat că programele sunt dezvoltate cu sprijinul partenerilor externi, inclusiv al Norvegiei, Danemarcei, Germaniei și Țărilor de Jos.

De asemenea, autoritățile pregătesc un program destinat construcției de case pasive și locuințe de tip nZEB.

„O casă nZEB înseamnă o locuință care are un consum de resurse energetice externe aproape de zero. Vor fi acordate granturi de 1.2 milioane de lei pentru case pasive și de 500 de mii de lei pentru case nZEB”, a mai spus ministrul, la postul public de televiziune.

Dorin Junghietu, ministrul Energiei
Sursa: Dorin Junghietu, ministrul Energiei

„Fiecare dintre noi poate contribui la reducerea propriei facturi”

Mesajele despre economisirea energiei sunt promovate și prin intermediul miniserialului „Unde pierdem energia?”, al cărui personaj principal este nea' Valera, interpretat de actorul Valeriu Rașcu.

În cele șase episoade, personajul descoperă soluții pentru reducerea consumului și a facturilor, inclusiv prin vizite în comunități în care au fost implementate măsuri de eficiență energetică.

Actorul a povestit, la Moldova 1, că a vizitat, pe parcursul proiectului, o grădiniță din Călărași construită după standardele unei case pasive, blocuri modernizate și locuințe termoizolate. Experiența i-a arătat că există soluții concrete pentru reducerea cheltuielilor, iar acestea trebuie explicate într-un limbaj accesibil.

Responsabilitatea individuală este esențială, chiar și atunci când economiile obținute printr-o singură măsură par nesemnificative, a subliniat Valeriu Rașcu.

„Am înțeles un lucru: fiecare dintre noi poate contribui la reducerea propriei facturi. Statul oferă soluții, dar nu poate veni să-ți pună în buzunar, să-ți stingă lumina sau să-ți închidă geamul. Deschide-l pentru patru - cinci minute: camera se aerisește, dar căldura din pereți și din mobilier nu se pierde. În plus, există și acei vampiri energetici - de exemplu, încărcătorul pe care trebuie să-l scoatem din priză. Este un consum infim, dar dacă un milion de persoane lasă în priză acel dispozitiv, plus multe altele, vă dați seama...”, a atras atenția actorul.

Valeriu Rașcu i-a îndemnat pe cetățeni să urmărească paginile oficiale ale Ministerului Energiei și ale Centrului Național pentru Energie Durabilă pentru a se informa despre programele disponibile și condițiile de accesare.

Valeriu Rașcu, actor
Sursa: Valeriu Rașcu, actor

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult