Cazul ucraineanului găsit mort la Ocnița: Poliția contrazice declarațiile deputatului Vasile Costiuc

Poliția respinge informațiile potrivit cărora un cetățean ucrainean, găsit mort în apropierea frontierei cu Ucraina, în raionul Ocnița, ar fi fost împușcat. Potrivit instituției, expertiza medico-legală nu a identificat urme de împușcătură sau alte leziuni pe corpul bărbatului, iar verificările nu au stabilit existența unei infracțiuni. Precizările vin după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a prezentat cazul într-un videoclip publicat pe rețelele sociale, susținând că bărbatul ar fi fost împușcat în cap și că autoritățile ar fi mușamalizat incidentul.
Potrivit Poliției, cadavrul bărbatului a fost descoperit pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina. Oamenii legii au fost alertați de Poliția de Frontieră, prin intermediul Serviciului 112.
Identitatea persoanei a fost stabilită în baza telefonului mobil găsit asupra sa. Era vorba despre un cetățean ucrainean, în vârstă de 27 de ani la momentul dispariției, care, potrivit informațiilor acumulate de anchetatori, ar fi încercat să treacă ilegal frontiera în Republica Moldova, în perioada 21-24 iunie 2024.
„Conform raportului de expertiză medico-legală, pe corpul bărbatului nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită”, precizează Poliția.
Instituția mai anunță că, în urma examinării probelor și a materialelor acumulate, nu au fost identificate elemente care să indice săvârșirea unei infracțiuni și care să justifice continuarea urmăririi penale.
Precizăm că deputatul Vasile Costiuc, într-un video publicat miercuri, 21 octombrie, pe rețelele de socializare, a declarat că un cetățean ucrainean ar fi fost găsit împușcat în cap, în vara anului 2025, în apropierea satului Clocușna, raionul Ocnița. Deputatul a afirmat că mai mulți ucraineni care încercau să fugă de război ar fi fost uciși de grănicerii ucraineni pe teritoriul Republicii Moldova și a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar fi mușamalizat aceste cazuri. Parlamentarul a anunțat că va solicita explicații Procuraturii Generale.
CITIȚI ȘI: