Ministrul Apărării: Rusia continuă să fie interesată de informațiile din instituțiile Republicii Moldova. Persoanele cu acces la secrete sunt verificate cu poligraful

Militarii și alte persoane din cadrul Armatei Naționale care au acces la informații secrete pot fi supuși testării cu poligraful, o măsură introdusă pentru a preveni scurgerile de informații și pentru a consolida securitatea instituției. Autoritățile au modificat legislația și au procurat echipamentele necesare pentru aplicarea noilor proceduri de verificare, în condițiile în care, potrivit ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, Rusia continuă să manifeste un interes ridicat pentru informațiile din instituțiile statului, iar riscul unor tentative de obținere a acestora rămâne ridicat.
Testarea cu poligraful a fost introdusă după modificarea legislației și consolidarea procedurilor de protejare a informațiilor clasificate. Ministerul Apărării a organizat inclusiv instruiri pentru angajați și a asigurat echipamentele necesare verificărilor. Măsurile au fost luate pentru prevenirea unor cazuri similare celui al fostului șef al Statului Major, Igor Gorgan, suspectat că ar fi transmis informații serviciilor secrete rusești, a precizat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, la o emisiune de la „Vocea Basarabiei”.
*„Am introdus și testarea prin poligraf a persoanelor care dețin informații secrete. Anterior așa ceva nu era în Armata Națională, am modificat legislația, inclusiv am depus măsuri pentru a instrui și a dota cu echipamentele necesare”, *a declarat Nosatîi.
Verificările fac parte dintr-un sistem mai larg de securitate internă, care urmărește să limiteze accesul neautorizat la date despre activitatea militară. Procedurile sunt aplicate în baza Legii nr. 245 privind secretul de stat, iar personalul este informat despre obligațiile pe care le are atunci când gestionează documente și informații clasificate.
Riscul unor noi tentative de infiltrare sau de obținere ilegală a informațiilor nu poate fi exclus, în condițiile în care structurile statului continuă să reprezinte o țintă pentru serviciile de informații rusești. Întrebat cât de sigur este că în conducerea sistemului de apărare nu mai activează persoane care ar putea colabora cu Moscova, Nosatîi a recunoscut că vulnerabilitățile persistă, dar și-a exprimat încrederea în actualul personal al instituției.
„Interesul Federației Ruse pentru a obține mai multe informații despre proces procesele desfășurate în structurile de stat definitiv este și va fi, nivelul de vulnerabilitate este destul de ridicat, dar eu apreciez foarte mult nivelul de profesionalism și patriotism al colegilor mei și sunt sigur că așa cetățeni cum ați menționat dumneavoastră anterior nu mai sunt în structurile noastre”, a declarat ministrul.
Amintim că fostul șef al Statului Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, a ajuns în centrul unui scandal de spionaj după apariția unor informații potrivit cărora ar fi avut legături cu reprezentanți ai serviciilor secrete rusești.
CITIȚI ȘI: