Dosarele de corupție electorală, judecate mai eficient: A fost lansat un ghid pentru magistrații ce judecă dosare de rezonanță

Judecătorii care examinează dosare de finanțare ilegală a partidelor politice și de corupție electorală vor avea la dispoziție un nou ghid practic, menit să contribuie la prevenirea tergiversării proceselor de judecată. Documentul oferă recomandări pentru gestionarea etapelor și termenelor procedurale, precum și pentru o mai bună motivare a încheierilor judecătorești, astfel încât părțile implicate să nu poată folosi procedurile legale pentru a întârzia nejustificat examinarea cauzelor.
Documentul, lansat recent de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), în parteneriat cu Institutul Național al Justiției (INJ), conține recomandări concrete, pe baza cărora magistrații vor putea soluționa mai eficient dosarele de rezonanță.
Necesitatea unui asemenea instrument a apărut în contextul creșterii semnificative a numărului de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor politice și coruperea alegătorilor.
Ședințe preliminare de șapte luni
Potrivit lui Ghennadi Epure, director adjunct al INJ, procuror detașat și autor al ghidului, această evoluție sporește presiunea asupra sistemului judiciar, care trebuie să asigure soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin hotărâri temeinic motivate.
Una dintre principalele provocări este găsirea unui echilibru între rapiditatea examinării dosarelor și respectarea drepturilor procesuale. Ghidul arată că, în cauzele complexe, termenele procedurale pot deveni dificil de respectat.
„Avem în practica judiciară cauze în care apărarea a contestat termenul de 10 zile lucrătoare acordat pentru studierea unui dosar de peste 15.000 de file. Totodată, ședința preliminară s-a desfășurat pe parcursul a circa șapte luni. Asemenea situații evidențiază necesitatea unei gestionări riguroase a procesului, fără limitarea nejustificată a dreptului la apărare, iar acest ghid vine în sprijinul acestui demers”, a declarat Ghennadi Epure.
Ghidul este structurat în trei capitole și oferă recomandări privind organizarea ședințelor preliminare, examinarea cererilor procesuale, audierea și protecția martorilor, precum și verificarea probelor financiare și a înregistrărilor obținute prin măsuri speciale de investigație.
Un accent deosebit este pus pe aprecierea probelor în ansamblu, motivarea hotărârilor judecătorești și aplicarea confiscării bunurilor provenite din infracțiuni.
De exemplu, cererile de nulitate a actelor de urmărire penală și a rechizitoriului reprezintă, în practică, una dintre cele mai litigioase categorii. Apărarea solicită frecvent constatarea nulității ordonanței de punere sub învinuire, a rechizitoriului sau a unor acte procedurale intermediare.
Autorul ghidului recomandă ca, în astfel de situații, judecătorul să consemneze în încheierea ședinței preliminare, pentru fiecare cerere formulată, conținutul exact al acesteia, motivele invocate și argumentele care justifică amânarea soluționării.
„Această disciplină va proteja atât apărarea, care va ști cum să-și reitereze cererea la etapa cercetării judecătorești, cât și instanța, care va avea o agendă clară a chestiunilor de soluționat în sentință”, precizează autorul ghidului.
Amenzi procesuale pentru prevenirea abuzurilor
O altă recomandare vizează soluționarea cererilor repetate de recuzare a judecătorilor. Ghidul propune mai multe măsuri concrete, printre care consemnarea în încheierile judecătorești a numărului total de cereri formulate anterior, a motivelor invocate și, după caz, calificarea conduitei procesuale drept o strategie de tergiversare.
Instanța este obligată să asigure disciplina procesuală prin aplicarea mecanismelor prevăzute de lege, inclusiv a amenzilor procesuale, dacă sunt întrunite condițiile legale. Aceste măsuri urmăresc prevenirea utilizării recuzării ca instrument de obstrucționare a justiției și garantarea desfășurării procesului într-un termen rezonabil.
La finalul ghidului se precizează că o instanță care reușește să integreze armonios, într-o sentință, raționamentele privind aprecierea probelor, individualizarea pedepsei și măsurile de siguranță oferă un model de motivare capabil să reziste examinării în apel și recurs, să consolideze încrederea publică în justiția penală și să contribuie la apărarea ordinii constituționale democratice.
Documentul reunește soluții din practica instanțelor naționale, precum și standarde stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea Constituțională.
Ghidul urmează să fie distribuit tuturor instanțelor din R. Moldova, pentru a putea fi consultat de magistrați.
CITIȚI ȘI: