Aderare UE

Facturile la energie ale moldovenilor, susținute cu bani europeni. Marta Kos anunță un nou ajutor de 30 de milioane de euro

Publicat

Republica Moldova ar putea beneficia de un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro din partea Uniunii Europene, destinat compensării facturilor la energie pentru familiile vulnerabile. Anunțul a fost făcut pe 9 noiembrie de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, în cadrul unui discurs rostit în Parlamentul de la Chișinău. Fondurile ar urma să fie distribuite prin intermediul programului guvernamental de compensații la energie.

„Știu că vremurile sunt dificile pentru mulți moldoveni. Prețurile la energie sunt ridicate, securitatea este sub presiune, iar creșterea economică rămâne prea mică. Dar vreau să știți că puteți conta pe solidaritatea Europei”, a declarat Marta Kos, de la tribuna centrală a Legislativului de la Chișinău.

Potrivit comisarei europene, incertitudinile de pe piața energetică, generate inclusiv de închiderea Strâmtorii Ormuz și de nivelul scăzut al apelor Dunării și Prutului, au contribuit la creșterea prețurilor. În acest context, Uniunea Europeană caută soluții suplimentare pentru a sprijini populația Republicii Moldova.

„De aceea, am propus acum încă 30 de milioane de euro pentru Moldova, pentru cetățenii dumneavoastră, pentru a reduce povara costurilor ridicate ale energiei asupra moldovenilor care au cea mai mare nevoie de ajutor”, a precizat Marta Kos, anunțul său fiind întâmpinat cu aplauze în Parlament.

Un nou pachet financiar european, începând cu 2028

Sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova ar urma să continue și după încheierea actualului Plan de Creștere Economică, în valoare de 1.9 miliarde de euro, care ar urma să se încheie până la sfârșitul anului 2027.

Marta Kos a anunțat că un nou pachet financiar va fi pregătit anul viitor și ar urma să fie pus în aplicare începând cu 2028.

„Principiul este foarte simplu: atunci când Moldova realizează reforme, Uniunea Europeană oferă investiții. Iar acestea trebuie să le aducă moldovenilor drumuri noi, școli modernizate și acces la apă curată”, a declarat Kos.

„În lunile următoare, veți intra într-o nouă etapă a negocierilor de aderare”

Republica Moldova se apropie de o nouă etapă a procesului de aderare la Uniunea Europeană, cea a închiderii provizorii a capitolelor de negociere. Comisia Europeană finalizează o evaluare cu concluzii pozitive privind îndeplinirea criteriilor de referință intermediare din domeniile fundamentale, a anunțat Marta Kos.

Acestea vizează, în special, independența justiției, combaterea corupției și consolidarea instituțiilor democratice.

„Am vești bune! Comisia Europeană finalizează concluzia sa pozitivă privind criteriile dumneavoastră intermediare. Împreună cu statele membre, vom începe foarte curând acest proces și vom decide asupra condițiilor în care veți putea închide negocierile. Odată ce vom putea face acest pas, vom începe să închidem capitolele de negociere. Aceasta înseamnă că, în lunile următoare, veți intra într-o nouă etapă a negocierilor de aderare, etapa care vă va duce până la linia de sosire”, a declarat comisara, în Parlamentul de la Chișinău.

Potrivit acesteia, Republica Moldova ar putea închide provizoriu până la 25 dintre cele 33 de capitole de negociere în 2027, ceea ce ar fi un pas important spre finalizarea negocierilor la începutul anului 2028. Acest obiectiv depinde însă de menținerea ritmului reformelor și de obținerea unor rezultate concrete în implementarea acestora.

„Pentru a vă ajuta să avansați, am publicat și o foaie de parcurs cu pașii aderării pentru 2027. Dacă Moldova... Trebuie să mă corectez, cineva mi-a spus: 'Marta, nu spune dacă, spune când'. Așadar, când Moldova va continua să realizeze reforme în ritmul ultimilor ani, credem că ați putea închide până la 25 dintre cele 33 de capitole de negociere anul viitor. Acest lucru v-ar plasa pe o cale credibilă către încheierea negocierilor de aderare la începutul anului 2028”, a afirmat Marta Kos.

Comisara europeană a recunoscut că termenul propus este ambițios și presupune eforturi considerabile, dar a apreciat determinarea autorităților de la Chișinău și a reiterat sprijinul Comisiei Europene pentru continuarea procesului de aderare.

„Sunt de acord, acesta este un obiectiv foarte ambițios. Dar îmi place că voi, moldovenii, sunteți ambițioși și îmi place că ne motivați și pe noi, cei din Comisia Europeană, să ținem pasul cu voi. Și puteți conta pe sprijinul nostru la fiecare pas”, a adăugat comisara.

Bruxelles-ul susține reforma administrației publice locale

Reforma administrativ-teritorială pregătită de autoritățile de la Chișinău beneficiază de sprijinul Comisiei Europene, chiar dacă schimbările ar putea fi dificile pentru o parte a populației. Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a subliniat că reorganizarea administrației locale este necesară pentru consolidarea capacităților instituțiilor și îmbunătățirea serviciilor publice.

„Astăzi, prea multe autorități locale nu dispun de oamenii și resursele necesare pentru a face acest lucru. De aceea, vreau să salut reforma ambițioasă a administrației teritoriale. Știu că acesta este un pas dificil pentru mulți. Înseamnă schimbarea unor structuri pe care oamenii le cunosc de zeci de ani. Dar oferă oportunitatea de a consolida administrația locală și de a îmbunătăți serviciile publice pentru cetățeni și întreprinderi”, a subliniat Marta Kos.

Comisara europeană a transmis și un mesaj de susținere pentru aleșii locali care își asumă responsabilitatea unor decizii dificile în procesul de reformă, apreciind disponibilitatea acestora de a pune interesele țării mai presus de cele personale.

„Există mulți primari și lideri locali care își asumă responsabilitatea pentru aceste decizii dificile. Ei văd oportunitățile pe care această reformă le poate aduce țării. Pun viitorul Moldovei mai presus de propriul viitor și merită întregul nostru sprijin și respect”, a adăugat comisara.

„Vrem ca cei plecați din Moldova să vadă oportunități de a reveni acasă”

Familiile despărțite, copiii rămași acasă și comunitățile afectate de migrație sunt realități despre care Marta Kos spune că a aflat în timpul vizitelor sale în Republica Moldova. Comisara europeană și-a exprimat speranța că integrarea în Uniunea Europeană va crea mai multe oportunități pentru cetățenii care își doresc să-și construiască un viitor acasă.

„Când călătoresc prin țara dumneavoastră, mă confrunt adesea cu povești despre membri ai familiilor sau prieteni care au plecat din comunitățile lor pentru a-și construi viața peste hotare. Povești despre familii despărțite, copii rămași acasă, comunități destrămate. Aceasta nu este doar povestea Moldovei. Este o poveste pe care o împărtășesc atât de multe țări europene”, a continuat Marta Kos.

Comisara a oferit exemplul Croației, ultimul stat care a aderat la Uniunea Europeană, în 2013, pentru a ilustra schimbările care pot apărea în timp. Potrivit acesteia, anul trecut, pentru prima dată după mai multe decenii, numărul cetățenilor croați reveniți în țară l-a depășit pe cel al persoanelor care au plecat.

„Aceasta este Europa în cea mai bună formă a sa, o poveste despre speranță, despre comunități care se vindecă. Și aceasta este și speranța mea pentru Moldova. Să aveți oportunitatea de a urma aceeași cale, să puteți întoarce paginile trecutului, pagini ale comunităților destrămate și ale speranței puține, și să puteți reda pe deplin frumusețea Moldovei”, a spus Marta Kos.

Beneficiile integrării în UE trebuie să se reflecte în viața de zi cu zi a cetățenilor, prin acces la justiție, protejarea interesului public, siguranță și mai multe oportunități pentru generațiile tinere.

„Europa înseamnă oamenii săi. Oamenii trebuie să simtă beneficiile Europei în viața lor de zi cu zi. Europa trebuie să ofere protecție și oportunități: certitudinea că cetățenii și întreprinderile pot avea parte de justiție atunci când se adresează instanțelor, convingerea că banii publici sunt cheltuiți în interesul public, siguranța locuințelor și a familiilor lor, oportunități și pentru copiii lor. Vrem ca toți tinerii moldoveni să aibă libertatea de a călători, de a studia și de a munci în Europa. Dar vrem și ca ei să aibă dreptul de a rămâne acasă, dacă aleg acest lucru. Și vrem ca cei care au plecat din Moldova să vadă oportunități de a reveni acasă, atunci când își doresc”, a declarat Marta Kos.

Mesajul Martei Kos către deputați: „Să facem din 2027 un an al rezultatelor”

„Toamna se numără bobocii!” – cu această expresie rostită în limba română, Marta Kos a ales să sublinieze importanța rezultatelor concrete ale reformelor și a continuării parcursului european al Republicii Moldova.

„Este o expresie minunată pe care am învățat-o în timpul uneia dintre vizitele mele prin satele Moldovei. Și îmi amintește că ceea ce contează, în cele din urmă, sunt rezultatele muncii noastre. Reformele dumneavoastră produc rezultate. Nu vom înceta să vă sprijinim, pe măsură ce visul de a face parte din familia europeană devine realitate. Putem face acest lucru foarte bine împreună. Și vreau ca fiecare moldovean să știe: Europa este aici pentru a rămâne”, a declarat comisara.

Marta Kos a lansat și un apel la colaborare între formațiunile parlamentare, subliniind că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă un proiect național.

„Apreciez foarte mult faptul că aproape toate partidele politice sunt aici astăzi. Este nevoie de voi toți. Împreună putem merge până la capăt, dar numai împreună. Aderarea la Uniunea Europeană este un proiect național. Este un proiect pentru oamenii dumneavoastră”, a afirmat comisara europeană.

Deputații comuniști și socialiști au boicotat însă ședința Parlamentului. Ulterior, Marta Kos a criticat decizia acestora, subliniind că Legislativul trebuie să fie un spațiu al dialogului și al confruntării opiniilor diferite, inclusiv a celor exprimate de politicienii care nu împărtășesc toate pozițiile Comisiei Europene.

„Cred că acesta nu este un semn bun. Nu din cauza mea, ci pentru că Parlamentul este locul în care opiniile diferite trebuie să se întâlnească, iar apoi majoritatea decide. Pentru mine, Parlamentul este cel mai potrivit loc, chiar dacă nu sunteți de acord cu totul. Nu trebuie să fiți de acord cu tot ceea ce spun eu sau cu ceea ce face Comisia Europeană. Dar este și o chestiune de respect. Nu mă refer la respectul față de mine, ci la respectul față de cetățeni. Iar dacă au fost aleși, cred că ei răspund doar în fața cetățenilor Republicii Moldova, nu în fața Martei Kos”, a comentat comisara.

La finalul discursului susținut în plenul Parlamentului, comisara europeană pentru Extindere i-a îndemnat pe deputați să pună interesele generațiilor viitoare în centrul activității lor și a subliniat că anul 2027 trebuie să fie unul al rezultatelor concrete, resimțite de cetățeni.

„Îmi doresc ca acest Parlament să continue să-și unească forțele, nu pentru a mulțumi Guvernul, nu pentru a o mulțumi pe doamna președintă, nu pentru a mă mulțumi pe mine, Marta Kos, ci pentru a servi generațiile viitoare ale frumoasei dumneavoastră Moldove. Să facem din 2027 un an al rezultatelor, un an în care Moldova continuă să avanseze rapid, un an în care tot mai mulți moldoveni simt beneficiile Europei în viața lor de zi cu zi. Aveți cu toții șansa de a scrie istorie. Să profităm împreună de acest moment”, a conchis Marta Kos.

Discursul Martei Kos s-a încheiat cu aplauze în picioare din partea deputaților prezenți în plen. Ședința a început cu intonarea imnului Republicii Moldova, „Limba noastră”, și a imnului Uniunii Europene, „Odă bucuriei”, interpretate de Capela Corală a Companiei „Teleradio-Moldova”.

Opoziția: „Să nu ne îmbătăm cu apă rece”

Progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare la Uniunea Europeană trebuie să se reflecte în nivelul de trai al cetățenilor, nu doar în evaluările pozitive ale instituțiilor europene. Mesajul a fost transmis de liderul fracțiunii „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, care a salutat sprijinul financiar oferit de UE, dar a criticat rezultatele economice ale guvernării.

„Teoretic, suntem fenomenal de bravo. Așa spune doamna președintă Maia Sandu, aceasta spun partenerii noștri europeni, spun că suntem extraordinari la toate capitolele, că am făcut progrese peste tot. Acum, partea pe care eu vreau să o evoc este că aceste progrese pe toate capitolele de negocieri ar trebui să se simtă în viața de zi cu zi”, a declarat Costiuc, după ședința Parlamentului din 9 noiembrie.

Potrivit deputatului, cetățenii așteaptă îmbunătățirea infrastructurii, tarife mai accesibile și un sistem de justiție funcțional. Acesta consideră că rezultatele concrete ale reformelor ar trebui să fie principalul criteriu de evaluare a progreselor în procesul de integrare europeană.

„Când o să coincidă teoria și cu practica, eu cred că o să fie fericiți și politicienii, și societatea. Până atunci, politicienii dau ochii peste cap cât de exaltați sunt că suntem apreciați la nivel european, iar societatea are altă opinie”, a spus liderul fracțiunii „Democrația Acasă”.

La rândul său, deputatul Ion Chicu, din fracțiunea „Alternativa”, consideră că obiectivul finalizării negocierilor de aderare la începutul anului 2028 poate mobiliza forțele politice. Acesta avertizează însă că atingerea obiectivului depinde de realizarea unor reforme concrete.

„Și eu consider că acesta este un îndemn, un semnal pentru noi toți să ne conjugăm eforturile, să ne unim ca să atingem acest obiectiv. Numai că nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, pentru că acolo mai des am auzit că în calea integrării europene nu există scurtături”, a declarat Chicu.

Fostul premier a subliniat că simpla adoptare a legislației nu este suficientă pentru a demonstra că Republica Moldova este pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană. Potrivit acestuia, reformele trebuie să producă rezultate vizibile în combaterea corupției, funcționarea justiției și îmbunătățirea nivelului de trai.

„Nu trebuie să ne facem mari iluzii că cineva de ochi frumoși o să ne primească în Uniunea Europeană. Trebuie de muncit, trebuie de făcut așa ca succesele noastre, progresele noastre să nu fie doar sub formă de legi aprobate aici pe bandă rulantă, dar să fie și cu efect asupra luptei cu corupția, reformei justiției și bunăstării oamenilor”, a menționat Ion Chicu.


Vizita comisarei europene pentru Extindere, Marta Kos, în Republica Moldova are loc la câteva zile după publicarea Raportului Comisiei Europene privind extinderea UE, din 4 noiembrie. Documentul constată progrese în toate cele 33 de capitole de negociere evaluate, dar evidențiază și necesitatea continuării reformelor, în special în justiție, combaterea corupției și consolidarea instituțiilor democratice.

Republica Moldova a deschis până în prezent patru dintre cele șase clustere de negociere, iar autoritățile de la Chișinău își propun să le deschidă și pe celelalte două până la sfârșitul anului 2026.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult