Politic

Noul procuror general ar putea fi desemnat până la sfârșitul lunii august

Republica Moldova ar putea avea un nou procuror general până la sfârșitul lunii august, a anunțat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, după ședința Guvernului din 9 iulie.

După cum se cunoaște, a fost lansat concursul privind alegerea procurorului general. Urmare a devenirii vacante a acestei poziții, a fost anunțat un termen pentru depunerea dosarelor - 21 iulie. Respectiv, conform Legii procuraturii și Regulamentului cu privire la organizarea concursului, după ce se epuizează acest termen, în funcție de numărul dosarelor, se solicită informațiile prevăzute de lege de la toate instituțiile abilitate și, în scurt timp, urmează a fi organizată admisibilitatea dosarelor, iar apoi - interviul la funcția de procuror general. Deci, conform calendarului, dacă vor fi suficiente dosare admise, noul procuror poate fi selectat până la sfârșitul lunii august”, a explicat ministra.

Recent, într-o emisiune televizată, și președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, a reamintit că, potrivit legii, un procuror general trebuie numit în termen de cel mult șase luni de la declararea funcției vacante – adică, cel târziu până în noiembrie. Cu toate acestea, oficialul a subliniat că planul CSP este de a finaliza procedura cel târziu în luna septembrie.

Obadă a mai spus că, până în prezent, niciun dosar nu a fost depus, însă doritorii mai pot participa la concurs până pe 21 iulie, prin prezentarea unei cereri, a unei scrisori de motivare și a unui concept de management.

Dumitru Obadă a semnalat că interimatul prelungit la conducerea Procuraturii Generale creează dezechilibre în activitatea instituției, dar și în întregul sistem.

După expirarea termenului de depunere a dosarelor, CSP urmează să publice, în decurs de 20 de zile, lista candidaților admiși la interviu. În paralel, vor fi colectate avizele și informațiile necesare de la instituțiile abilitate – Autoritatea Națională de Integritate, Serviciul de Informații și Securitate, Centrul Național Anticorupție și comisia medicală.

Potrivit estimărilor președintelui CSP, lista finală a candidaților ar putea fi publicată până la 11 august, iar interviurile ar putea avea loc în perioada 11–15 august.

Amintim că funcția de procuror general a devenit vacantă după numirea lui Ion Munteanu în calitate de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

Președinta Maia Sandu a semnat, pe 26 mai curent, decretul de eliberare a acestuia din funcție, în baza cererii de demisie.

În prezent, interimatul funcției de procuror general este asigurat de Alexandru Machidon. Desemnarea lui Alexandru Machidon în calitate de procuror general interimar a fost dispusă prin decret prezidențial, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor.

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult