Internațional

Revista presei internaționale: Rusia a muncit din greu pentru a influența rezultatul alegerilor din RM; Manifestații pro-europene de amploare în Georgia, cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare

Mai multe publicații străine descriu rezultatele și impactul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și referendumului privind aderarea statului la Uniunea Europeană. Agențiile internaționale de presă relatează în același timp despre manifestațiile pro-europene de amploare care s-au desfășurat duminică în Georgia, cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare considerate cruciale pentru viitorul țării.

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a ieșit pe primul loc în urma alegerilor prezidențiale de duminică, însă nu a acumulat majoritatea voturilor și se va confrunta în turul doi cu candidatul socialiștilor Alexandru Stoianoglo, transmite BBC. Serviciul britanic de presă trage aceste concluzii în baza datelor preliminare ale scrutinului potrivit cărora, actualul președinte a acumulat peste 41% din voturi – cu 15 la sută mai mult decât fostul procuror general Stoianoglo. Turul doi al alegerilor din 3 noiembrie va fi o mare provocare pentru Maia Sandu, notează BBC precizând că susținătorii celorlalți candidați la prezidențiale cel mai probabil vor vota pentru Stoianoglo. În plus, actualul președinte va trebui să-și mobilizeze electoratul oferind argumente convingătoare privind rezultatul slab al votului la referendumul pentru integrarea statului în Uniunea Europeană care s-a împărțit în jumătate în pofida sondajelor optimiste realizate înainte de scrutin, scrie BBC. Același serviciu de presă subliniază că Maia Sandu a accentuat deja că votul a fost influențat masiv de grupări criminale care au pompat zeci de milioane de euro în promovarea unei propagande anti-europene pentru a aduce statul într-o zonă de incertitudine și instabilitate.

Republica Moldova a fost asediată de campanii de dezinformare și atacuri cibernetice, cele mai multe dintre ele fiind legate de Rusia, scrie Politico. Potrivit publicației, Occidentul a investit resurse financiare și logistice mari pentru a combate atacurile cibernetice și dezinformarea puse la cale de regimul de la Kremlin. SUA, UE și NATO au trimis la Chișinău consilieri care au împărtășit informații despre amenințările Rusiei și sfaturi despre cum să contracareze demersurile făcute de Moscova pentru a obține un rezultat favorabil președintelui rus Vladimir Putin, notează Politico. Rezultatul alegerilor va determina viitorul Republicii Moldova, dar va scoate la iveală și capacitatea națiunilor occidentale de a opri extinderea influenței Rusiei în Europa, semnalează publicația. Dar chiar dacă partenerii Republicii Moldova reușesc să protejeze votul din weekend, Moscova ar putea avea o altă șansă să încline balanța în favoarea sa anul viitor, când în Republica Moldova se vor organiza alegeri parlamentare, mai scrie Politico.

În Moldova, un oligarh pro-rus cu un trecut criminal încearcă să deraieze calea către Europa, titrează The Wall Street Journal. Publicația se referă la fugarul Ilan Șor, amintind că acesta a evadat în Rusia după ce a fost condamnat pentru un furt bancar de un miliard de dolari, iar acum își propune să răstoarne guvernul de la Chișinău. Având în vedere alegerile parlamentare cheie programate pentru anul viitor și numeroase dovezi că strategiile multilaterale ale lui Șor au alimentat sentimentul anti-UE în această țară săracă de la marginea Europei, oficialii de la Chișinău spun că cele 100 de milioane de dolari cheltuite de Moscova pentru acest vot au fost doar o gustare a ceea ce poate urma. „Adevărata amenințare va veni anul viitor”, a spus șeful poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu, citat de The Wall Street Journal.

Amplasată între Est și Vest, Moldova face o alegere esențială, notează The New York Times. Alegătorii au fost împărțiți aproape în mod egal dacă să declare apartenența la Uniunea Europeană un „obiectiv strategic”, remarcă publicația, subliniind că Rusia a muncit din greu pentru a influența rezultatul. Amendamentele propuse, supuse la vot duminică, ar consacra „ireversibilitatea” „cursului european” al fostei republici sovietice și ar cere ca Moldova, o țară mică, una dintre cele mai sărace din Europa, să adere într-o zi la Uniunea Europeană. Susținătorii amendamentelor au rămas cu mult în urmă în numărătoarea timpurie, dar rezultatele provizorii publicate ulterior de comisia electorală centrală au arătat că aceștia au început să reducă decalajul, deoarece buletinele de vot erau numărate de la moldovenii care locuiesc în străinătate, mai ales în Occident, unde alegătorii sunt în general mai tineri și mai ostili față de Rusia. Potențiala admitere a Moldovei în blocul european ar putea dura încă mulți ani, dar a fost accelerată de alarma în capitalele occidentale cu privire la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, care a început în februarie 2022, și o nouă hotărâre de a împiedica Moscova să avanseze în alte foste teritorii sovietice, constată NYT.

În timp ce alegătorii din Republica Moldova mergeau ieri la vot, zeci de mii de oameni au manifestat în capitala Georgiei, Tbilisi, pentru a-și arăta atașamentul față de Uniunea Europeană, relatează AFP. Agenția de presă subliniază că manifestația a avut loc cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare, considerate un test crucial pentru viitorul Georgiei. Opoziția proeuropeană, formată din patru alianțe principale, se va confrunta sâmbătă, 26 octombrie, cu partidul conservator aflat la putere, Visul Georgian, acuzat de oponenți de autoritarism pro-rus și de devierea planurilor de aderare la UE, scrie AFP. Sondajele sugerează că alianța opoziției ar putea obține suficiente voturi pentru a învinge Visul Georgian -partidul pro-rus al miliardarului Bidzina Ivanișvili, care de 10 ani ține frâiele puterii fără a avea vreo funcție guvernamentală, conchide France Press.

În contrast cu lupta unor state fost sovietice pentru a adera la Uniunea Europeană, în Marea Britanie iau amploare nemulțumirile cetățenilor față de pagubele economice provocate de decizia de a părăsi blocul comunitar în urmă cu câțiva ani. The Independent scrie că în Regatul Unit spiritele s-au încins după ce ministrul Trezoreriei a dezvăluit că Londra a cheltuit 28 de miliarde de euro pentru a ieși din Uniunea Europeană. Acum, premierul Keir Starmer se află în corzi și trebuie să facă publice costurile care au dus insula în pragul recesiunii, scrie publicația. The Independent susține că prim-ministrul a fost îndemnat să pornească o anchetă cu privire la pagubele provocate de Brexit, dar la care să adauge și viitoare soluții pentru o redresare cât mai rapidă. Publicația îl citează pe deputatul Partidului Național Scoțian care cere reluarea relațiilor cu Bruxelles-ul și care afirmă că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost dezastruoasă pentru economia Regatului Unit și pentru societate în general. Potrivit deputatului, britanicii au fost lipsiți de drepturi și oportunități de afaceri de care beneficiau anterior în cadrul celei mai mari piețe unice din lume.

Președintele brazilian Lula da Silva nu va merge la Summitul BRICS, pe care Rusia îl găzduiește la Kazan în perioada 22-24 octombrie, transmite Reuters. Potrivit agenției de presă, Lula a luat această decizie urmând sfatul medicilor care i-au recomandat să renunțe temporar la zboruri îndelungate. Astfel, președintele Braziliei va participa la summit prin link video. Summitul BRICS trebuia să fie cea mai reprezentativă întâlnire internațională din Rusia de la invadarea Ucrainei, Moscova dorind să arate că eforturile occidentale de a o izola diplomatic au eșuat, notează Reuters. Totodată, președintele rus Vladimir Putin a confirmat în urmă cu două zile că nu va merge la Summitul G20, care va avea loc în noiembrie în Brazilia, amintește aceeași agenție de presă. Brazilia este membră a Curții Penale Internaționale, instituție care a emis mandat de arestare pe numele lui Putin, învinuit de crime de război, însă președintele rus a negat că ar i renunțat la vizită de teama de a fi reținut, conchide Reuters.

Lidia Petrenco

Lidia Petrenco

Autor

Citește mai mult